Nu suntem blestemați!

„Suntem la porțile Orientului, unde totul este luat în derădere“, zice Poincaré.

„Frumoasă țară, păcat că e locuită!“ ar fi zis, se pare Bismark, Dar Bismark nu a fost niciodată în România…

Nicu Covaci, un gânditor și om de stat de dată mai recentă, ne spune că este „blestemul de veacuri ce ne-apasă“. Pe bune?

De departe, de mai departe de noi înșine, așa pare. Că suntem victimele unui blestem secular ori seculist. Iar cu blestemul nu te pui. Nu lupți cu el, nu te îndoiești. Pe bune?

Eu scriu. Fac asta de la 15 ani și, cumva, o fac în așa fel încât tu să mă citești. Tu, poate, ai o altă meserie. Care-ți place. Și-aici începi să mă înțelegi.

Poate te trezești cu noaptea-n cap sau poate te culci cu lumina zorilor bătându-ți în pernă. Poate îți pasă, poate te interesează. Poate în timpul tău liber, atât de puțin cât e, te duci să faci puțină caritate. Sau un grătar. Who the fuck cares?

Suntem, totuși, ca națiune, doar ceea ce vrem să fim.

Dacă mentalul colectiv ne spune că nu avem șanse, noi ar trebui să aceptăm asta?

Dacă ne vedem pe stradă, din întâmplare, iar eu îți spun că ești prost, din senin, vei accepta asta? Sper că nu. Sper că îmi vei da un pumn în nasul ăla arogant.

Recomandări

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Și, atunci, de ce accepți?

De ce capul tău nu este, zi de zi, în gura ălora care te iau de prost? De ce ăia încă mai au dinți figurativi în gură? Doar pentru că Halep câștigă pe iarbă, nu pe zgură?

Dar ăștia mint, ne denigrează. Nu e nimic adevărat.

E luni, dimineața. Poincaré s-ar duce la muncă. Nu noi. Să stăm pe spate, în pat, relaxați.

Nu suntem blestemați!

Urmărește-ne pe Google News