ComenteazăÎn România, dezastrele din sistemul medical se țin lanț. Motivele sunt multe. Unul apare însă recurent: epuizarea cronică a angajaților spitalelor, degeaba mai bine plătiți dacă au rămas puțini față de ce spune legea.
Am început analiza de mai jos de ceva vreme. Era aproape terminată când a izbucnit focul din spitalul de la Constanța. Vineri, 1 octombrie 2021, în România au mai murit 7 oameni în cel mai sigur loc unde, teoretic, un om se poate afla: o secție ATI. Cum se poate ajunge aici?
O țară de „orașe” fără dotări sanitare
Legea nr. 100 din 19 aprilie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi conține câteva chestiuni esențiale. Printre altele, se specifică faptul că “guvernul sprijină declararea de oraşe noi, preponderent în zonele lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km” prin unificarea unor comune cu posibilități de dezvoltare.
La fel, tot guvernul “poate acorda sprijin pentru declararea de municipii noi, prin unificarea unui oraş cu una sau mai multe comune din imediata vecinătate”.
Bun, dar aceste orașe și municipii trebuie să îndeplinsească mai multe condiții minimale. Spre exemplu, populaţia ocupată în activităţi neagricole (% din totalul populaţiei ocupate) trebuie să fie de 85% în municipii și 75% în orașe.
Desigur, acum ar trebui să ne întrebăm cam ce valori procentuale ale populație ocupate în activități non-agricole există în orășelele Băilești, Bălcești, Dăbuleni, Făurei, Fieni, Segarcea, Zimnicea și ca ele multe, multe altele.
E o întrebare retorică, atâta vreme cât în majoritatea acestor mici așezări urbane printre principalii angajatori se află și primăria (sau, indulgenți fiind, vom spune zona administrativ-birocratică, inclusiv zona de învățământ, medicină etc.).
O problemă importantă din acest document citat se referă la numărul de medici la mia de locuitori din aceste localități, respectiv 2,3 la 1.000 de locuitori pentru municipii și 1,8 pentru orașe – vezi captura de mai jos (punctul 7).
Comparație după 12 ani
În condițiile economice de azi, unele ce fac ca mulți medici să părăsească țara pentru spații mai prospere economic, adăugând și criza precipitată din sistemul medical via COVID-19, cum stăm?
Vom lua ca reper două borne, adică anul 2007, anul în care am aderat la Uniunea Europeană, și 2019, ultimul an cu datele statistice la zi. Vom face o analiză descriptivă pentru a vedea ce spun cifrele, pentru a observa câte orașe și municipii sunt peste cifra minimală specificată în lege și dacă din 2007 și până în 2019 există un progres sau, dimpotrivă, un regres.
În 2007: 2 din 3 orașe și aproape 1 din 2 municipii, sub numărul de medici
În anul 2007, din cele 216 orașe 148 – 68,5% (mai mult de două treimi) aveau mai puțin de 1,8 medici la mia de locuitori – Tabelul 1.
La municipii situația a fost una mai bună – 57 din 103 municipii (adică 55,3%) aveau peste norma stipulată în lege, adică mai mult de 2,3 medici la 1.000 de locuitori.
Între municipiile sub norma legală sunt unele reședințe de județ precum Alexandria, Brăila, Buzău, Călărași, Galați, Giurgiu, Ploiești, Slobozia, Tulcea și Vaslui, dar și alte municipii precum Făgăraș, Reghin, Roman sau Salonta (vezi Harta 1 – municipiile cu deficit sunt marcate cu roșu).
Tabel 1. Numărul de medici la 1.000 de locuitori – municipii și orașe (2007).
În 2019: 1 din 2 orașe au rămas sub norma de medici
În 2019 situația este un pic mai bună, dar în continuare, mult prea multe orașe – 126 (58,3% din numărul total de orașe) și municipii – 21 (20,4%) au mai puțini medici la mia de locuitori decât legea stipulează (vezi Tabelul 2).
În categoria municipiilor cu puțini medici sunt și trei reședințe de județ, Brăila, Călărași și Vaslui – vezi Harta 2.
Constanța stă, teoretic, mai bine ca alte județe, dar cifrele merită explicate, pentru că sub ele se ascunde o realitate a pacienților din rural tratați la oraș și neconținuți de numere.
Tabel 2. Numărul de medici la 1.000 de locuitori – municipii și orașe (2019).
Cartograma 1. Distribuția spațială a municipiilor și orașelor peste și sub minimul de medici la 1.000 de locuitori (2007).
Cartograma 2. Distribuția spațială a municipiilor și orașelor peste și sub minimul de medici la 1.000 de locuitori (2019).
Ce se întâmplă?
De la Traian Băsescu încoace mulți s-au îmbătat cu apă rece și au crezut că dacă medicilor nu le convine în țară, pot să plece unde vor vedea cu ochii, asta nu-i o dramă, așa s-a exprimat (chiar) fostul președinte.
Medicii români nu au stat pe gânduri și au plecat cu miile, cu zecile de mii. De fapt, problema este una cât se poate de simplă. Uniunea Europeană a rămas extrem de inegală din punct de vedere economic, datele economice de la Eurostat o arată clar.
S-au accentuat decalajele și inegalitățile. Un reper în domeniu este articolul “Trade Openness and Spatial Inequality in Emerging Countries” din (jurnalul) Spatial Economic Analysis [autori Roberto Ezcurra și Andrés Rodríguez-Pose]. Este lesne de înțeles care va fi direcția dominantă a fluxului migratoriu.
În continuare va exista acest exod al forței de muncă, deopotrivă a celei de la bază, dar și migrația creierelor (brain drain – human capital flight.
Este o tragedie pentru țările cu economii firave precum țara noatră că le pleacă elitele. Medicii fac și ei parte din acest tablou general.
Fără o strategie bine gândită, nimic nu se va întâmpla. Iluzia sistemului medical privat care salvează ineficiența spitalelor publice este o furtună într-un pahar cu apă. Să nu ne îmbătăm cu apă rece.
Economistul John Kenneth Galbratih (Știința economică în interesul public) a scris și a argumentat că piața liberă și interesul public se întâlnesc absolut accidental spre deloc: „Firma de afaceri caută, în mod firesc, să influențeze piața de care, de altfel, va fi subjugată… Sau, va căuta să obțină sprijinul sau sau aprobarea administrației de stat pentru anihilarea concurenței, obținând astfel controlul prețurilor sale.”
Revenind acum la sistemul medical românesc, trebuie să adăugăm că la acest număr mic de medici din orașele României se adaugă și presiunea dată de populația rurală.
Medicii de la oraș deservesc și nevoile pacienților de la sate
Oamenii de la sate, în condițiile deșerturilor medicale din spațiile rurale – fără dispensare, unități santitare etc., și asta o spun documentele europene, nu vreun banal politician autohton, se duc să se trateze tot la spitalele și medicii din orașe.
Deci cifrele rezumate în tabelele și hărțile de mai sus trebuie privite cu și mai mare rezervă. În fapt, stăm mult mai prost decât o arată datele. Pentru că spitalul de Infecțioase din Constanța, ca să revenim la tragedia cu 7 morți arși la ATI, tratează nu doar bolnavii din oraș sau din județ, ci din toată Dobrogea.
Pleava e sus
Pareto (Tratat de sociologie generală) scria că revoluțiile se produc pentru că elemente de calitate inferioară se acumulează în păturile superioare, iar în păturile inferioare se dezvoltă elemente de calitate superioară ce posedă calitățile necesare de a guverna și sunt dispuse să folosească forța.
În cazul României, prima condiție este îndeplinită. La vârful clasei politice s-au aglomerat elemente suficient de incapabile în stare să mențină societatea la un nivel minim de plutire.
Recentele dezastre din sistemul public de sănătate sunt proba faptului că societatea românească merge din rău în mai rău. E un drum mocirlos, înfundat și periculos.