UPDATE: Gelu Duminică mi-a punctat un element pe care simt nevoia să-l adaug. În momentul în care politiciana a rostit fraza, moderatorul Digi 24 a reacționat. Anticorpi există.

Candidata USR Plus Măndița Baiaș, cadru didactic în Baia Mare – probabil obișnuită cu rasismul local și cotidian promovat de primarul Cherecheș în orașul dumneaei – într-o dezbatere publică organizată de instituții serioase
pe postul Digi24 (Agenția de Dezvoltare Împreună, în parteneriat cu Administrația Prezidențială, Consiliul Europei, programul INSCHOOL, reprezentanța CE, cu sprijinul UNICEF), atunci când se discuta despre educația copiilor romi, a trântit următoarea frază:

Cred că, totuși, mentalitatea aceasta de – o pun în ghilimele – „sclav” nu cumva există în mentalul romilor? Nu cumva trebuie să lucrăm aici un pic mai mult? Pentru ca ei înșiși să nu se mai simtă sclavi? Folosesc termenul, dar să știți că nu-mi este drag.

Măndița Baiaș, Digi24:

Asta în condițiile în care romii din România chiar au fost sclavi o jumătate de mileniu în spațiul românesc și oameni liberi de doar 164 de ani.

Într-adevăr, măsurile de recuperare a perioadei lungi de sclavie au lipsit cu desăvârșire, populația de romi fiind și ținta politicilor de epurare etnică din anii 40 și a celor de asimilare forțată din perioada comunistă.

Mulți politicieni contemporani, pe lângă faptul că nu au aceste informații elementare, se hazardează să propună soluții pentru romi care nu sunt departe de gândirea totalitaristă a secolului trecut. De altfel, chiar și conducerea USR Plus a reacționat imediat, publicând următorul text: 

„Astăzi, în cadrul unei dezbateri pe tema educației, candidata Alianței USR PLUS a folosit o formulare nefericită pentru a transmite ideea că nimeni nu ar trebui să fie pus în situația de a se simți inferior celuilalt. Regretăm formularea respectivă, cu atât mai mult, cu cât ea nu reflectă nici valorile noastre, ale alianței, și nici pe cele ale candidatei noastre. Le cerem scuze tuturor celor care s-au simțit jigniți de cuvintele folosite. Și subliniem încă o dată că Alianța USR PLUS va face toate eforturile pentru a-i reprezenta în mod egal pe toți cetățenii români, indiferent de etnia lor” (Alianța USR Plus)

Cu alte cuvinte, o eroare regretabilă și un mesaj sincer de scuze pentru cei care s-au simțit jigniți – adică toți romii din România, pentru cei care cunosc și înțeleg situația romilor de azi ca un efect al istoriei mutuale. 

Personal, fiind în categoria celor jigniți, deși apreciez această reacție a partidului, consider că este una disproporționată, prin subdimensionare, în raport cu gravitatea celor afirmate. 

Disocierea de cele susținute de candidata Măndița Baiaș nu se poate face decât prin demiterea acesteia din Alianța USR Plus. 

Urmărește-ne pe Google News