O carte care mă încurajează să-mi caut libertatea, oricât de sfâșietoare ar fi durerea acestei căutări

Răspunsul care mi-a venit la „prima strigare” a fost: sigur că sunt liber, de vreme ce sunt român și pot să călătoresc/muncesc de capul meu în Uniunea Europeană! Un răspuns superficial, un răspuns stupid. După ce-am terminat de citit cartea lui Bukovski, am gândit cu tristețe: probabil că nici în visurile mele cele mai frumoase n-am să aflu ce este libertatea.

De câte ori citesc o carte care ține de istoria recentă, am obiceiul să mă întreb naiv: oare ce făceam eu în perioada evocată de carte? Trăiesc o căutare a locului meu în istorie, ca să-mi întăresc convingerea că… n-am trăit degeaba.

De exemplu, ce făceam eu în decembrie 1976, când Leonid Brejnev, liderul URSS, și generalul Augusto Pinochet, președintele Republicii Chile, au făcut un schimb de prizonieri: Vladimir Bukovski, disidentul care era de doisprezece ani internat în lagăre și în aziluri psihiatrice sovietice, în schimbul șefului Partidului Comunist din Chile, Luis Corvalan, care era băgat la închisoare de regimul dictatorului, dar, potrivit cărții lui Bukovski, avea un standard de hotel.

Ce făceam eu în acea vreme? Eram elev și citeam „Scânteia”, deși nu înțelegeam mare lucru. Tata era obligat să aibă abonament la organul de presă al PCR, pe care nu-l citea, iar mie îmi plăcea să deschid în fiecare zi cutia poștală și să extrag ziarul împăturit. Mirosea seducător a tipar. Nu-mi amintesc să fi citit în „Scânteia” știrea despre acel troc: Bukovski în schimbul lui Corvalan. Și nu cred că a fost publicată. Dar asta nu mai contează! Important este că eram un copil care se bucura de libertate. În Republica Socialistă România.

Recomandări

Ultimul infractor român „refugiat” în Italia, după o condamnare simbolică. Juristul Irinel Caius Iliescu și-a terorizat iubita până când femeia s-a aruncat de la etajul 15

După cinci ani de la acel troc, Vladimir Bukovski, stabilit în Anglia, a publicat cea de-a doua sa carte în libertate, „Această sfâșietoare durere a libertății”, care cuprinde eseuri și comentarii (lucide) despre democrațiile occidentale. Cartea a stârnit numeroase reacții, mai ales în Franța socialistă, cu o presă puternică de stânga. 

(O paranteză – cu umorul său sarcastic, Vladimir Bukovski spune în carte că ar fi preferat ca, în locul schimbului dintre el și șeful partidului comunist chilian, Brejnev și Pinochet să fi făcut schimb de locuri.)    

Ce făceam eu la începutul anului 1981, când a apărut cartea lui Bukovski? Deja eram luat de părinți ca să stăm cu toții la cozile de la Alimentară, deja se băgaseră restricțiile la consumul de energie electrică, dar aveam speranțe că „deficiențele” se vor rezolva după ce România ceaușistă își va plăti datoriile la occidentalii lacomi și perfizi. Eram liberi să stăm la cozi, dar aveam restricții: „să se dea câte una, ca să ajungă la toată lumea!”. Asta era libertatea noastră în socialism – dar n-o conștientizam, pentru că mai credeam, spălați pe creiere, în „victoria socialismului și înaintarea României spre comunism”. 

Recomandări

Alina Mungiu-Pippidi, analiză a candidaților la Cotroceni: „Ciolacu e mult prea provincial, Ciucă e incapabil să vorbească în public” | INTERVIU

Cartea lui Bukovski a apărut în 2006 la Editura Humanitas. Ce făceam eu în acel an? Așteptam cu nerăbdare intrarea oficială a României în Uniunea Europeană. Mă consideram deja un cetățean european. Aveam o mulțime de speranțe (alte speranțe), eram liber! 

Am citit abia acum cartea lui Bukovski, dar nu-mi pare rău de această întârziere. Nu este o carte perimată despre tendințele socialiste ale Occidentului. Țesuturile socialiste și comuniste pe care le-a semnalat atunci disidentul sovietic în democrațiile vestice îmi par acum amenințări periculoase la libertate. Socialismul ăsta este o boală care se răspândește și molipsește cu agresivitate lumea cu aceeași utopie: egalitatea.

Occidentalii n-au trecut prin experiența extremă a socialismului (comunismul) și nu sunt în stare să-și imagineze că societățile lor merg în afara cursului firesc și că, din comoditate și indiferență, își cedează libertățile, încet-încet, pe nesimțite, unui stat, care se amestecă în viața cetățeanului, și a unei Uniuni Europene care limitează gândirea prin reglementări care mai de care mai ciudate.

Recomandări

Revoluția inteligenței artificiale începe să dea rateuri. The Economist: Nu va oferi profiturile uriașe estimate

Cei mai mulți dintre vestici nu conștientizează pericolul socialismului pentru că n-au trăit o astfel de experiență. Îți trebuie un efort de imaginație pentru a ieși din traiul aparent comod pentru a vedea direcția în care se îndreaptă lumea occidentală prin globalizare și alte ideologii la modă.

Desigur, ni se tot repetă de către propagandiști că toate relele acestei lumi se datorează capitalismului, direcția bună fiind socialismul, unul mai bun decât cel care a fost în URSS și în statele din lagărul comunist, unul mai bun decât cel din China, Cuba și Coreea de Nord.

Desigur, dacă îți exprimi îndoiala asupra socialismului promovat de Bruxelles și Casa Albă controlată de democrați vei fi imediat etichetat drept: extremist, fascist, nazist, rasist, putinist, trumpist – lista etichetelor este mai lungă decât cea a bolșevicilor lui Lenin. Se câștigă bani buni în „meseria” asta de lipitor de etichete.  

Vladimir Bukovski (1942 – 2019) are câteva observații sclipitoare în capitolul „Mitul socialist” din această carte: 

„Tot ceea ce servește muncitorilor este bun – spune primul punct al ideologiei socialiste. De altfel, nu e vorba aici de muncitori, ci de șefii de sindicat, demagogii iresponsabili, ba chiar oameni politici veroși”. 

Dacă deschid ochii mai bine și privesc în jur, cuvintele disidentului sovietic sunt și astăzi valabile. Bieții angajați ai supermarketurilor muncesc în condiții inumane pentru profiturile patronilor care își duc banii în paradisuri fiscale. Propagandă socialistă!

Bukovski afirmă răspicat că, dintre toate ideologiile de masă, socialismul este cel mai periculos, căci eliberează omul de orice responsabilitate. Chiar și de responsabilitatea de a munci. Din comoditate, oamenii își cedează libertatea statului, care are grijă, chipurile, să-i dea (promită) un venit minim și să-i spună cum trebuie să gândească. Autorul precizează:   

„De exemplu, pare-se că omul devine alcoolic, drogat sau călău împotriva voinței lui. Societatea, mediul social sunt, conform acestei ideologii, responsabile”. 

De câte ori nu i-am auzit pe idioții utili afirmând că îngroșarea rândurilor alcoolicilor și drogaților se datorează capitalismului! Dacă bei și te droghezi, capitalismul este vinovat. Dacă dai în cap vecinului în parcare, tot capitalismul este de vină!

În același capitol, Bukovski notează:

„Nu am reușit niciodată să-i înțeleg pe socialiști. Numai cineva care trăiește din fantasme, și nu din observarea reală a ființei umane, poate să creadă că oamenii sunt egali (sau aspiră să fie). De ce trebuie să aspirăm la egalitate? Ar fi oare interesant să trăim într-un univers de ființe care să fie toate asemănătoare? De ce trebuie să avem reacții atât de anormale față de inegalitatea materială?” 

Am trăit vreme de 60 de ani ca niște „ființe asemănătoare” și dezastrul acelei egalizări forțate încă se resimte. Dar socialiștii eludează acele crime. 

Bukovski lansează o întrebare autentică și țintită: 

„De ce socialiștii sunt atât de invidioși, atât de mercantili?”.

Răspunsul meu este grăbit: „Pentru că sunt niște mediocrități, care n-au făcut nimic în viața lor”. Dar disidentul este mai înțelegător: 

„Majoritatea sunt intelectuali care trăiesc într-o lume abstractă. Teoria lor nu are logică: pe de o parte, critică spiritul de consum, cupiditatea, materialismul, pe de alta, tocmai aceste aspecte ale vieții îi preocupă cel mai mult. Nivelând consumul, ei vor să instaureze egalitatea. Oare cred sincer că, dacă oamenii ar primi toți aceeași rație de pâine, ei ar deveni automat frați?”. 

Am trăit și cu bucata de pâine dată pe cartelă și, Bukovski are dreptate, n-am devenit „frate” cu vecinii mei de bloc. Dimpotrivă, am devenit niște animale care se îngrămădeau la cozile de la Alimentară. Oare cum va fi cu „venitul de bază necondiționat în întreaga Uniune Europeană” sau cu „venitul minim european adecvat”? Autorul nu renunță la o notație tranșantă pe seama socialiștilor care au trăit pe banii altora (pe care îi taxează și-i impozitează la sânge):

„Oare poți deveni frate cu cineva dacă îi ții invidios socoteala veniturilor, dacă ai priviri pline de fiere pentru fiecare bucată înghițită de vecin? Nu mi-ar plăcea să am drept frate un socialist”.

Întrebat de un ziarist, într-un interviu după apariția cărții, dacă „libertatea duce oare la deculturalizare”, Vladimir Bukovski a răspuns: „Libertatea duce la indiferență”. 

De aceea citesc, ca să nu mă îmbolnăvesc de „indiferență”. Iar cartea lui Vladimir Bukovski, scrisă în 1981, mă ajută să înțeleg ce se întâmplă cu lumea de azi. Socialismul, sub orice mască și camuflaj, este o utopie care duce la eșec, la dezastru.

* „Această sfâșietoare durere a libertății”, Vladimir Bukovski, Editura Humanitas, traducerea din limba franceză Ileana Busuioc, anul 2006. 

Urmărește-ne pe Google News