ComenteazăDintr-odată, lumea ți-a devenit antipatică. Șefii sunt irascibili și mofturoși, colegii sunt plicticoși, cei tineri sunt superficiali și înghit ușor defectele și apucăturile celor mai în vârstă, care sunt fie aroganți, fie resemnați, vecinii sunt nesuferiți, știrile zilnice parcă sunt făcute intenționat să te înspăimânte, vijelii, tornade, secetă, inundații, valul patru de COVID, atacuri cibernetice, scumpiri la energie și gaze, prețurile cresc în piață (doar premierul Cîțu nu le vede), invazii de țânțari, șobolani, gândaci, căpușe, urșii care umblă aiurea pe străzi.
O puzderie de accidente pe șosele, ți-e frică să mai urci într-un tramvai, planeta se încălzește cu o inflație de studii care trag semnale de alarmă, multinaționalele se angajează în politici de sustenabilitate și responsabilitate socială (pe bune sau sunt vrăjeli de PR?).
Au dispărut medicii de la televiziuni, care te-au învățat cum să trăiești distanțat și cum să te speli pe mâini cu săpun, și în locul lor au apărut meteorologii, experții și activiștii de mediu, care te anunță cu voci grave, apăsate de rezultatele cercetărilor că planeta fierbe (îi crezi, n-ai ce face!), dar până să dea în clocot, vor începe să nască și bărbații, care vor putea, tu nu mai poți în lumea asta!
Probabil că a venit timpul să faci o schimbare. Radicală. Să-ți schimbi serviciul. Cine te mai angajează la anii tăi? Patronii caută sânge proaspăt. Să te înrolezi într-o cauză. E plină lumea de „cauze”! Să iei de la cei bogați și să dai la cei săraci.
Nu ești haiduc, dar poți să faci activism. Dacă nu poți să dai o mână de ajutor unei cauze, măcar să dai din gură! Să lansezi o chemare, o petiție, să tragi un semnal de alarmă. Dar n-ai putut să fii activist nici pe vremea activiștilor PCR, nici în lumea asta plină de activiști digitali și influenceri.
Mai bine te retragi pe undeva, la țară… Ai citit un studiu (ah, studiile astea sociologice, care luminează oamenii, au devenit mai puternice decât Vechiul Testament!) că 60% dintre românii din orașe se gândesc că, într-un an, doi, se vor muta la țară, dacă vor avea… conexiune la internet. Sigur, ai nevoie de internet care să te ajute să ocolești baligile de pe ulițe! Internetul s-a născut la sat!
Tu n-ai „țară”, dar nici nu vrei să-ți cauți vreo altă „țară” în care să te stabilești, ca să faci o schimbare. Trebuie să ai curaj. Tu n-ai curajul unei schimbări. Pentru că n-ai fost educat în spiritul schimbărilor, ca să-ți iei viața în mâini și să pivotezi sub panoul succesului, cu orice risc.
Într-un fel, ești pe aceeași linie cu actualul guvern, nici acesta nu are curajul să facă reforme și schimbări, iar când schimbă Avocatul Poporului și pe șefii de la TVR și Radiodifuziune, schimbările îi sunt respinse de Curtea Constituțională, adică a luat-o în freză. Proaste schimbări! Deci, nu pleci nicăieri. Decât să faci o schimbare proastă, mai bine rămâi cu apăsarea pe creier: nu mai pot.
Sub această apăsare, inevitabil, începi să te gândești la pensie. Pensia ar putea să fie evadarea din neputință. Poate că pensionarea o să-ți limpezească gândurile. Numeri, de câteva ori, câți ani mai ai până ai să faci vârsta de pensionare. Sunt destui. Dar nici pensionarea nu-i o rezolvare, pentru că pensia ai s-o mănânci, mică, tot aici, în neputință. Gândești și oftezi: nu mai pot!
Te uiți la agitația din jurul tău și te întrebi: ăștia cum de mai pot? De unde au atâta energie? Iau vitamine? Se duc la psihoterapeut? Se droghează? Sunt mai deștepți din născare? Ce-i mână în luptă, ca să mai poată: interesele, banii, gloria eternă? De unde atâta „prospețime” și „atitudine pozitivă”? De unde își fac ei rost de certitudini într-o lume pe care tu o vezi fără nicio certitudine? Ei văd șansele, tu ești orb (chior).
Lumea vrea să fie tot mai controlabilă, să știe totul, să se asigure, dar incontrolabilul o stăpânește fără să dea socoteală, de când e lumea pe acest pământ.
Nu-ți rămâne decât să te rogi lui Dumnezeu ca să-ți dea puterea s-o mai poți duce. Rugăciunea nu-i nici resemnare, nici marginalizare. Deși lumea parcă l-a izgonit pe Dumnezeu, pentru că e la modă să te declari ateu. Nu aștepți vreo confirmare de la cel de sus, dar te rogi. Pentru că va veni o vreme în care neputința ta de-acum va fi înlocuită de vreo durere. Fizică.
Așa încât obișnuiește-te cu „noua ta realitate”, cu „noul tău normal”: nu mai pot. Și din credința că ceea ce faci zilnic este un dar sfânt, poate că gândurile tale vor prinde puteri. Bucură-te de viață, neputinciosule!
Foto: Dumitru Angelescu