O lectură ratată într-o dimineață tristă. Gânduri la dispariția unui prieten

Aveai nevoie de o nouă lectură, curată, fără trimiteri la… Putin, Xi Jinping sau la vreun alt dictator contemporan. O lectură despre condiția umană – ai socotit. De aceea te-ai programat la „Regele moare”. Dar în acea dimineață ai aflat că el a murit. El nu fusese nici rege, nici președinte, nici șef de secție, nici măcar președintele al asociației de locatari din bloc. 

Era scriitor și ziarist, ca și tine. Scria articole la gazeta orașului. Tu scrii articole la gazete din București. Amândoi v-ați născut în același oraș. El a rămas, tu ai plecat de mult. El și-a scris cărțile, tu ți-ai scris cărțile. În plus, a scris și piese de teatru, ca și tine. El s-a tot chinuit să i se joace piesele pe la teatre, la fel ca și tine, dar n-a reușit să i se joace pe cât și-ar fi dorit, ca și tine. Ai fost la premiera spectacolului montat după o piesă de-a lui la teatrul din oraș, la mijlocul anilor 90. A fost debutul său ca dramaturg. Tu încă nu debutaseși. După premieră, ați fost cu toții, prietenii săi și prietenii tăi, la o băută. Atunci, i-ai spus că ți-a plăcut piesa, ți-a plăcut spectacolul regizat de un prieten de-al vostru, ai declarat cu voce tare că este „un spectacol memorabil!”, ai strigat ca să te audă prietenii voștri, ați sărbătorit până dimineața. L-ai mințit. Nu-ți plăcuse. Peste mulți ani, și tu ai avut o premieră pe scena aceluiași teatru, dar nu-ți amintești dacă el a fost prezent la sărbătoarea ta. Probabil, n-a vrut să te mintă. 

Recomandări

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Ați fost prieteni? Poate că ați fost, în ultimul deceniu al „domniei” lui Ceaușescu, când ai citit „Regele moare” în cheia toxică, cu „șopârle”. Dar n-ați fost prieteni la „cataramă”, pentru că nu v-ați vorbit niciodată, nici măcar la telefon, după ce tu ai plecat din oraș. El nu te-a uitat. Ți-a urmărit „mișcările” în București. Îți amintești: cu două ore înaintea Galei UNITER, la care urma să primești un premiu, el ți-a trimis un SMS: te-a felicitat. Nu i-ai răspuns pentru că erai beat de emoții, de fericire, „câștigătorul ia totul”, nu-i așa? La o altă ediție, a fost și el nominalizat, dar n-a câștigat premiul. Nu l-ai felicitat, dar ai gândit trufaș, îți amintești bine: „El va rămâne toată viața un nominalizat.” 

A existat o rivalitate de la distanță între voi? Ca între Messi și Ronaldo? (Proastă comparație.) Poate că a existat, dar el a fost un om generos: a scris câteva articole elogioase, în gazeta orașului, despre realizările tale. Nu l-ai sunat ca să-i mulțumești. Tu n-ai scris niciodată despre reușitele sale. Regreți? Încerci un exercițiu al regretelor? Un exercițiu ipocrit. Până la urmă, rămân faptele, adică scrisul, această iluzie cu care v-ați îmbătat amândoi într-o viață plină de iluzii. S-ar putea să-i invidiezi moartea: poate o stradă sau o școală îi va purta numele, poate primăria îi va ridica o statuie, de ce nu?, merită!, a fost un fiu al orașului, spre deosebire de tine, un fugar, un dezrădăcinat, poate vreun teatru din oraș o să-i joace acum o piesă, două piese, poate se va organiza un festival de teatru cu numele său, poate se va înființa un premiu literar care să-i poarte numele. Poate vânzările cărților sale vor „exploda”. Moartea este un instrument de marketing. (Ți-e rușine să te gândești câte exemplare ai vândut din ultimul tău roman.) Ești cinic? Și Ionesco este cinic în „Regele moare”. În scris este permis cinismul cu orice preț. Cu prețul nemuririi.  

Recomandări

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

El era mai bătrân cu patru ani decât tine, poate de aceea era generos. (Ce explicație puerilă!) În fapt, a fost generos cu toți prietenii săi care au rămas și care au plecat din oraș. O generozitate de care tu nu ești în stare, pentru că l-ai uitat. Până în dimineața în care erai programat la „Regele moare”. O programare ca la frizer. 

Citeai conștiincios din piesa lui Ionesco, dar gândul ți-a rămas agățat de moarte… Pentru că el murise. Chiar ți-ai amintit timbrul vocii sale și, halucinație?, ai început să citești cu vocea sa, vocea care abia părăsise această lume, vocea pe care n-ai s-o mai auzi niciodată. Te-ai oprit, ai băut o cană cu apă, apoi ai continuat. Dar în loc să citești cu mintea liberă, tot la el ți-a rămas mintea. Înaintând cu chiu, cu vai în piesă, Ionesco ți-ai amintit de toți morții tăi, deși tu nu ești nici Rege, nici președinte, nici măcar președintele asociației de locatari. Te-a tulburat condiția bietului om care își joacă rolul de rege: 

„REGELE: …Voi, toți, care ați murit înaintea mea, ajutați-mă. Spuneți-mi cum ați reușit să muriți, cum ați reușit să acceptați. Învățați-mă. Exemplul vostru să-mi aducă mângâiere, să mă sprijin de voi ca de niște cârje, ca pe brațele fraților mei. Ajutați-mă să trec pragul pe care voi l-ați trecut. Întoarceți-vă pentru o clipă, ajutați-mă. Ajutați-mă, voi, care v-ați temut și n-ați vrut. Cum s-a întâmplat? Cine v-a sprijinit? Cine v-a tras, cine v-a împins? V-a fost frică până în ultima clipă? Și voi, cei care v-ați ținut tari și curajoși, care ați acceptat să muriți cu indiferență și seninătate, învățați-mă indiferența, învățați-mă seninătatea, învățați-mă cum să fiu resemnat…” *

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

După aceste replici, ți s-a stins lumina, ți-a căzut cortina. Ai închis cartea. Ai decis să renunți, pentru o vreme (câteva luni?, câțiva ani?), să mai citești „Regele moare”. Rămâi cu regretul pentru cel care merită să fie regretat, cu regretul unei prietenii neîmplinite. Dar nu este, încă, momentul să te resemnezi.

*„Regele moare”, de Eugène Ionesco, traducerea Vlad Russo și Vlad Zografi, Editura Humanitas, 2014.  

Urmărește-ne pe Google News