ComenteazăSurse oficiale ucrainene au postat pe rețelele de socializare știrea potrivit căreia, la 22 noiembrie 2022, Serviciul de Securitate (SBU) și membri ai Gărzii Naționale au făcut o descindere la faimoasa mănăstire Lavra Pecerska din Kiev. Scopul acțiunii a fost acela de a detecta persoane infiltrate de Moscova și eventuale depozite de armament. Ignorăm deocamdată ce anume au găsit oamenii SBU după această neobișnuită percheziție mănăstirească, dar însăși desfășurarea ei dovedește că războiul se poartă nu doar pe plan militar, politic, economic și diplomatic: el are și o dimensiune religioasă.
Nu putea fi altfel, odată ce Patriarhia Moscovei s-a implicat ab initio în conflict, legitimând invadarea Ucrainei. E inutil să ne întrebăm dacă linia adoptată de patriarhul rus Kirill ar fi avut vreo alternativă (alta decât condamnarea războiului și retragerea demnă, cu orice riscuri, din scaunul patriarhal). Întâistătătorul celei mai numeroase Biserici ortodoxe, care cuprindea, până la 24 februarie curent, și cea mai mare parte dintre dreptcredincioșii ucraineni, nu a ezitat să „binecuvânteze” agresiunea, antrenând în această direcție imorală și necreștină grosul Sinodului și al clerului de mir din „Sfânta Rusie”.
Mai mult decât atât, patriarhul Kirill a livrat, prin numeroase declarații oficiale, și „teologia politică” a revizionismului practicat de regimul lui Vladimir Putin: nu e vorba doar despre recuperarea unor „teritorii rusești”, ci de un ditamai Armaggedon, implicând lupta metafizică dintre „russki mir” (unde se concentrează, cu un mandat providențial, toată virtutea și întregul adevăr) și decadenta lume occidentală, vinovată nu doar de „heterodoxie” (căci catolicii și protestanții se află de secole într-o gravă derivă doctrinară), ci și de înscăunarea unui regim democratic putred, plin de vicii impardonabile și de complicități demonice.
Observăm consternați că primatul Biserii Ortodoxe Ruse și-a legat complet soarta de regimul lui Putin, de parcă acesta nu e unul trecător, ci însuși Binele, surprins acum în confruntarea finală cu Răul reprezentat de UE, NATO și, mai ales, SUA (pe care și liderii islamiști radicali o alintă cu porecla de „Marele Satan”). Puțin contează dacă patriarhul Kirill crede sau nu în acest soi de propagandă, care „justifică”, de pildă, uciderea propriilor fii duhovnicești din Ucraina „nazificată” de președintele Zelenski. Grav e mai ales faptul că el și-a aservit complet Biserica, făcând din ea megafonul unor crime de război care vor fi judecate, să sperăm, de un tribunal penal internațional special constituit.
Tocmai pentru că Biserica Ortodoxă se bucură de prestigiu moral în ochii multor ruși și ucraineni, compromisul lui Kirill este ultima redută pe care se poate baza Putin, decredibilizat prin eșecurile militare de pe teren, amenințat cu pierderea popularității – inclusiv ca urmare a sancțiunilor la care e supusă Federația Rusă – și obsedat de posibilul complot care l-ar putea simultan detrona și desemna drept țap ispășitor al iresponsabilei sale aventuri geopolitice.
„Vizita” Serviciului de Securitate ucrainean la milenara Lavră a Peșterilor – sit UNESCO și veritabil Athos al spațiului slav – sugerează că implicarea BO Ruse în conflict are și o latură pragmatică, nu doar una ideologică. Nu știm dacă autoritățile de la Kiev vor face public rezultatul raidului, dar el e și un semnal de avertisment către alte obști monahale din țara invadată de Putin, care s-ar dovedi tentate să sprijine concret invazia, adăpostind agenți (filo)ruși cu misiuni tactice antiucrainene.
În istoria creștinismului (și nu doar a lui), denaturarea faptului religios prin politizare a fost mereu o ispită perversă, scump plătită de feluritele Biserici care i-au căzut pradă. Chiar dacă orice creștin sincer angajat într-o imitatio Christi știe dintotdeauna că Împărăția lui Dumnezeu nu trebuie nici căutată, nici impusă în istorie, se pare că liderii religioși de factura lui Kirill – nemulțumiți cu „simpla” lor autoritate spirituală – continuă să nu priceapă acest adevăr elementar. Ei nu fac decât să-și dezbine comunitățile și să dea apă la moara secularizării, discreditând Evanghelia Dreptății. Poate fi ceva mai deplorabil și totodată tragic în biografia unui păstor de suflete?
Foto: Profimedia