O relicvă de articol dezgropat din nisipurile Costineștiului anilor ’80. N-am scris „omagii” la adresa lui Ceaușescu, dar am scris alte „prostii” specifice vremurilor 

La prima lectură (buimacă), nu mi-am recunoscut scrisul. Îl uitasem în asemenea hal încât am repetat de mai multe ori, confuz și enervat: „Ăsta nu sunt eu!”, deși îmi vedeam semnătura din josul articolului. Eram un alt om, mult mai tânăr. 

La a doua lectură (mai așezată), ceva-ceva s-a luminat: Sandu Chiscop, numele personajului. Un nume fictiv, dar inspirat de un coleg de facultate care, în acel timp, în care nu existau Facebook și TikTok, avea obiceiul să trimită din stațiunile și orașele în care ajungea în vacanțele studențești câte o carte poștală ilustrată colegilor și prietenilor. Acest Chiscop, gândesc acum cu un orgoliu bine temperat, este strămoșul utilizatorilor rețelelor de socializare din prezent, care nu pierd ocazia să-i anunțe pe „prieteni” unde se află: Costinești, Paris sau Dubai, postând câte o poză, două, zeci de poze… 

Profit de generozitatea editorilor „Libertatea” pentru a publica acest text dezgropat din nisipurile memoriei… Nu este memorabil. Dar este emblematic pentru anul 1985. (Doamne, cum au trecut anii!) România se confrunta cu o criză alimentară și numeroase lipsuri, în timp ce în presa studențească apăreau astfel de articole inofensive. Nu este un text personal. Dar este reprezentativ pentru o generație de tineri care habar n-avea pe ce lume trăiau. Distracția la Costinești era principala preocupare a studenților aflați în vacanțe. (O preocupare firească.) Nu este un articol serios, dar poate fi caraghios. Nu este ușor de parcurs (înțeles) de tinerii de azi, nici măcar de cei aflați în pragul pensiei, pentru că memoria se estompează. Nu este un exces de orgoliu din partea autorului. Dimpotrivă, este un exercițiu de purificare.  

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Textul poate fi judecat de cititorii din prezent cu o duritate (cruzime?) mai mare decât cenzura comunistă din presa anilor 80, dar este asumat cu toate riscurile de către autor…

***

Abțibilduri sau crochiu de vacanță regăsit la vernisajul toamnei

Cu riscul de a renunța definitiv la uriașa mea colecție de scoici, vă asigur că Sandu Chiscop nu este o nălucire îndrăzneață a autorului, ci, dimpotrivă, este un student foarte real și harnic ca începutul culesului de vie, modest și lipsit de infatuarea sau dantura impecabilă a unei vedete de cinema. 

Întrebat de reporterul de serviciu, chiar pe scara acceleratului de Constanța, cum a petrecut vacanța, Sandu Chiscop a zâmbit cu subînțeles (șmecher, știa el că va veni și clipa destăinuirilor) și fără să se bâlbâie sau să comită faulturi gramaticale, a răspuns concis: „Vacanța 85 a fost su-bli-mă!” 

Cred că eleganța răspunsului, curățat preventiv de cuvinte facile, aforisme și insinuări, a dovedit din plin frumusețea unei vacanțe de student integralist și sper că v-ați convins că Sandu Chiscop nu este un snob, ci un coleg devotat, care nu-și uită prietenii, chiar dacă o voce (restanțieră) s-a plâns de bombardamentul de vederi la care a fost supusă, în timpul verii. Vocea răutăcioasă nu a avut dreptate. Iată cum sună textul unei asemenea vederi, pusă la dispoziția mea, printr-o nedorită indiscreție: 

Recomandări

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

„Dragă Ilie, după o noapte nedormită pe trenul accelerat 752, am ajuns la Costinești, de unde îți urez cele mai calde salutări. Aici, m-am întâlnit cu Costel, Costică, Dan, Rodica (prietena lui Daniel), Daniel, Gabi (pe care nu-l cunoști încă), Cici…” 

Lista de nume se sfârșește jos, la „prețul ilustratei”, cu „Laura”, urmată de două semne de exclamare. Vă puteți închipui câți prieteni are Sandu Chiscop și cât de bine se simte în mijlocul lor, oriunde îi întâlnește? 

Nu trebuie să punem la îndoială nici modestia de care dă dovadă Sandu Lulușor Chiscop. Într-adevăr, majoritatea prietenilor îl strigă „Lulușor”. Și nu numai ei. Într-o dimineață s-a întâmplat ca acest apelativ să răsară straniu pe buzele profesorului de Tratamente Termice, grăbit să strige condica: „Chiscop Sandu Lulușor”. „Prezent!” – a răspuns silitor Lulușor, stârnind praful de pe catedră. Multe voci însă n-au fost de acord cu acest prenume, pretinzând că „Lulușor” îi poate spune doar mămica atunci când îl trezește dimineața, cu micul-dejun servit la pat, și nicidecum un cadru didactic, într-o sesiune de examene îngrămădită ca o tribună englezească. (Oricum, modificarea prenumelui „Lulușor” în condica de prezență a fost uitată, deși Sandu a arătat buletinul de identitate atât profesorului, cât și colegilor.)

Recomandări

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

La întoarcerea de la Costinești, Sandu cobora în fiecare stație și se plimba absent pe peron, în ținută obligatorie de Costinești, adică șlapi, șort și tricou perforat de scrumul țigărilor. Privea cerul cu nostalgie, întreba discret pe șeful gării cât este ora, apoi, cu un regret adânc întipărit pe buze, exclama: „Eheeei, pe vremea asta, acum două zile, dansam cu Mioara în Disco Ring!” Ceferistul, puțin nedumerit, își aprindea o țigară indigenă fără să-l întrebe (cum și-ar fi dorit din suflet Sandu): „Dar unde este Disco Ringul ăsta?” sau „Cine este, domnule, Mioara asta?” Cu siguranță, Sandu Chiscop ar fi risipit ignoranța nu numai a omului strâns în uniformă, ci a întregului personal CFR aflat la datorie: „Vă rog să mă credeți, stațiunea Costinești este fantastică! Și eu de acolo vin, nu vedeți cum arăt?” 

Într-adevăr, Sandu Chiscop arăta fantastic când a apărut în fața blocului și toți vecinii au deschis larg ferestrele și au început să-și scuture mochetele, pernele și preșurile din fața ușilor, bineînțeles la ora stabilită în programul de bătut covoare. Numai Ancuța nu s-a arătat, a stat probabil pitită în camera ei, deși Sandu a fluierat-o de trei ori. Invidioasă (și restanțieră)!

PS

Nu vă temeți de Sandu Chiscop! E bine să-l cunoașteți, veți avea posibilitatea să vă completați colecția de ilustrate.

Revista „Orientări”, septembrie 1985, Galați 

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News