De unde-s banii? În primul rând, orice poveste bună (că e film, că e roman) îți arată de unde au personajele banii să trăiască așa cum trăiesc. Un Balzac sau Rebreanu nu-ți vor lăsa niciodată o poveste să zburde fără „declarațiile de avere” ale personajelor. E valabil și pentru poveștile ultramoderne. Dacă o poveste nu răspunde la întrebarea „de unde vin banii?”, atunci e o poveste proastă, fie că e pe Netflix, fie că e artă de fițe. 

Simion are vreo 2.500 de euro pe lună și un Ford vechi, conform declarației de avere. De unde-s banii cu care a strâns mii de oameni la o nuntă? Sunt cheltuieli de sute de mii.

Răspunsul la această întrebare ne dă o idee despre „cine/ce e Simion”. Simion și-a găsit o nișă de bogătani care îl sprijină. Simion sună ca Gigi Becali, ca domnul ăla „#șîeu” de prin Suceava și ca mulți alți afaceriști care au tot interesul să sugă un capital de imagine naționalist „modern”, naționalism în mașini germane de lux. 

Dacă există o asemănare între farsa asta și farsa tragică a lui Zelea Codreanu, atunci fix asta este: și Codreanu era unul rupt în coate susținut de tot felul de generali, colonei și bogătani cu simpatii fasciste în perioada interbelică. Codreanu n-avea bani, dar vindea mesianism la kil și oferea „popor” unor idei periculoase care deja luau ființă în toată Europa. 

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Legătura cu poporul și tradițiile

Tradițiile nu există în forma în care le vedeți la televizor. Sunt invenții. Și iile, și ițarii, și tot felul de porturi sunt inventate în diverse perioade istorice din interese politice și de imagine. Portul cu adevărat tradițional al unui popor ca al nostru a fost unul singur: cămășoiul rupt în coate. Sigur că există rămășițe de tradiție foarte interesante, dar ele nu sunt la 500 de euro bucata precum o ie ieftină. Toate aceste „tradiții” nu sunt decât rebranduiri ale consumismului. 

O singură întrebare, la finalul nunții cu mii de oameni: George Simion, de unde sunt banii?
Invitații au venit îmbrăcați în port popular, așa cum a cerut George Simion | Foto: Dumitru Angelescu

Pentru oamenii care mai țin la prea-des-pomenitul-popor-român, soluția nu e decât una: luptă-te cu abuzurile fără să minți oamenii cu tradiții, doine, și lălăieli așa-zis „străvechi”. Jumătate din tradiții au fost inventate în interbelic, jumătate – pe vremea lui Ceaușescu.

Câtă dreptate are poetul Dan Sociu când subliniază că tradiție de nuntă a însemnat în multe locuri din țara asta să vii într-un costum/rochie îngrijite și moderne, nu să te prefaci că ești plugarul din povești. Uitați-vă la fotografiile cu părinții și bunicii voștri de pe la nunți: vi se par „tradiționali”?

Naționalismul românesc

Până la urmă, pare că mergem spre o uniformizare. Estul Europei se transformă într-o struțocămilă ridicolă: turbo-capitalism amestecat cu ultra-conservatorism. Un exemplu recent din Polonia vorbește de la sine. S-a stabilit să nu se mai lucreze duminica. Un drept cucerit sindical e preluat fără probleme de conservatori și mutilat ideologic. Duminica nu mai e liberă pentru că e dreptul lucrătorilor, ci „ca să se roage familia poloneză la Dumnezeu”. Nu mai e un drept, e un ritual. 

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Toate aceste aberații estice se trag direct din anticomunismul isteric cultivat timp de decenii, ca urmare a schimbărilor de după Războiul Rece. Peste tot pe aici, să ceri drepturi înseamnă să fii comunist. Iar acum, diverși lideri vin cu soluția salvatoare: n-ai bani de facturi? Ia-ți o ie, înjură pe Facebook un „neomarxist” și pune-te să vânezi „trădători de țară”! Trendul e deja prezent, încă nu e vizibil, dar extrema dreaptă a depășit deja nivelul admis de agresivitate publică. Sunt sigur că vom avea curând acțiuni scârboase de „vânătoare a trădătorilor”. 

AUR a reușit să aducă toate drojdiile ideologice ale extremei drepte înapoi în prim-plan. I-a ajutat metoda USR de a sta cu telefonul dat „pe live” pus în fața oponenților, i-au ajutat figuri care sunt agresive în spațiul public, care cochetează fără probleme cu scheleții legionari din dulapul românesc. AUR i-a furat USR-ului Facebookul și i-a dat cu el în cap. Și au mai făcut ceva într-un sector unde nu aveau competiție: au început să urle la sistem că „suntem furați”. Nu spun exact de cine, suntem furați „în general”. Sigur că există furt, abuz și exploatare, important e cu cine te bați mai exact. 

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Nunta lui Simion a venit cu tot felul de controverse naive. De exemplu, chestiunea cu Nicu Covaci de la Phoenix, cântăreț la nuntă. Phoenix nu e decât al țâșpelea episod în care se arată că anticomunismul a luat-o prin bălării naționaliste și ultraconservatoare. Pentru cine mai deschide o carte sau e atent la lucruri din astea, e inutil să amintim că o pleiadă întreagă (de la Ana Blandiana, la cine mai știe câți alți autori și scriitori) au vorbit și au fost publicați cu chestii care l-ar face pe Orban Viktor să roșească. Vor fi din ce în ce mai mulți – e la modă, se fac bani, se dau și „antisistem”.

O singură întrebare, la finalul nunții cu mii de oameni: George Simion, de unde sunt banii?
Participanți la nunta câmpenească a lui George Simion | Foto: Dumitru Angelescu

Mai interesantă mi se pare prezența unor vedete iubite de adolescenți, Theo Rose, de exemplu. Ea e fix imaginea tânărului naiv care e gata să ia „partea funny” din orice, inclusiv din extremă dreapta. Cea mai repetată întrebare zilele astea a fost „care e problema?”. Dacă nu vezi decât țopăială prin iarbă cu oameni veseli, sigur că nu e nicio problemă.

Populismul

O dezbatere foarte interesantă a avut loc pe Facebook între doi tineri intelectuali, Ștefan Baghiu și Alin Răuțoiu. Baghiu are dreptate când spune că e ridicol să tot vedem „societatea civilă” cum aruncă în dreapta și în stânga cu un cuvânt magic: „populism”. Simion și show-urile lui cu tradiții și „oameni simpli” arată doar că un politician mai e dispus să arate că există o legătură cu votanții, în timp ce ceilalți au renunțat complet la sportul ăsta al câștigării votului prin contact direct cu diverse medii. Spune Baghiu: „oamenii preferă un populist naționalist doar pentru că e singurul care mimează că le mai poate da ceva”.

Răuțoiu arată că și așa-zisul populism al lui Simion e de fapt o regie tipică de social media. Și are observații foarte interesante pe marginea imaginilor pe care le-a transmis chiar liderul AUR, imagini care vorbesc de la sine: „un bărbat care-i la o vârstă la care probabil n-ar mai trebui să care lucruri grele, trage de saci de ceapă de pe cântar să-i ducă în dubă, încadrat de Simion și tipa în tricou cu Batman care discută despre bani”.

Fake-ul arogant e clar: un politican umblând cu teancul de bani în mână cumpărând legume de la (presupuși) sărăcani. Apropo, numai cine nu cunoaște mediul rural își închipuie că orice fermier e un biet suflet zbătându-se printre legume bio – sunt zeci de forme de business rural, de exploatare intensivă a oamenilor și pământurilor. Dar cine are chef de nuanțe? 

Cele două poziții prind foarte bine întreaga problemă a naționalismului deocamdată de sclipici și like-uri al lui Simion. Spre deosebire de simpatizanții legionari de pe lângă el, Simion a știut mereu să se ferească de chestiuni serioase, el a făcut doar show cu „omul simplu”. Un fake, desigur, dar de câte ori n-am văzut drame născute din fake-uri. Simion mai știe ceva: că e într-o competiție oportunistă de maximă importanță, extrema dreaptă fiind cât casa în toată Europa, o Europă aflată în criză cu lideri politicieni liberal-centriști care ridică din umeri.

Deci nu o etichetare stupidă și goală precum „populism” ne trebuie acum. Ci redescoperirea populismului bun, ăla anti-Simion, făcut nu cu regie de TikTok, ci în jurul unor probleme reale. Avem probleme cu multinaționalele? Păi, să le criticăm direct, nu să le atacăm cu tulnice. Vrem mai multe drepturi? Să le luăm direct, n-am nevoie de show cu Gigi Becali și brânză de 20.000 de euro turnată pe mesele lui Simion. 

Un populism adevărat și pozitiv pentru societatea românească e necesar să fie antireacționar, anticonservator. Dar Simion nu are rival în populism. Nimeni din politică nu încearcă măcar să atace probleme dureroase, să poarte discuții incomode. Vreți să fiți populiști buni? Faceți ceva, riscați discuții incomode cu diverse categorii, nu vă mai înscenați atâtea interviuri și atâtea mitinguri electorale, nu mai vorbiți doar cu ziariști care vă perie contra cost. Nu faceți asta? Atunci minciunile lui Simion vor merge spre episoade dramatice, spre vânători de vrăjitoare și războaie dacice cu dușmani imaginari. 

Geoană, Ciolacu, Ciucă et comp. nici nu mai știu ce identitate ideologică au. Sunt simple creaturi de PR politic. Dacă vor să nu le fure extrema dreaptă voturi, vor trebui să învețe să mai și spună ceva neregizat, să nu tot livreze tone de limbaj de lemn când problemele sunt cât casa. Problema e însă și cu acest tip de politician, și cu un întreg centrism românesc care se consideră „responsabil”: se pare că le e mai ușor să se închipuie colegi de bancă cu fasciști, decât să accepte o taxare serioasă a bogăției sau un plan de naționalizări sau măsuri sociale. Aici e adevăratul radicalism. Nici Simion, nici alții nu știu să ofere decât soluțiile care nu schimbă nimic, doar iile și conturile bancare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (25)

BakerMan   •   31.08.2022, 17:42

Don Costi, ma mir ca n-o zici p'aia dreapta, ca om de stanga ce esti. Si-anume ca problema de fond e disputa dintre marele capital - care l-a fabricat si pe Trump, dar si pe Simion - si colosala masa de lumpeni saracita de edictele neoliberalismului din ultimii patruzeci de ani. E evident ca Simion e o alta fumigena a marelui capital, dupa fumigenele din valurile nationalist-populiste anterioare, Vadim-Funar si Becali-Diaconescu. Dar fumigena George Simion, ca si fumigena Viktor Orban si celelalte fumigene din Europa Centrala si de Est, vorbesc despre problemele colosale ale oamenilor, sociale si identitare . Evident ca nu vor rezolva aceste probleme. Pentru ca rezolvarea lor ar insemna limitarea privilegiilor marelui capital, european si national, slujit de lumpen-elita din partide si din diferite institutii. Ar insemna punerea in circulatie a unei naratiuni anti-coloniale, care ar putea produce mare deranj politic. Crezi matale ca doar de o viziune de stanga e nevoie pentru taxarea acestor tovarasi care vorbesc despre ,,solidaritate'' doar in vremuri de criza? Capacitatile institutionale din Occident, inclusiv aia fiscala, dar si alea intelectuale - pe care Romania le pierde sistematic - nu s-au construit cu viziuni de stanga. Si nici cu viziuni nationaliste. Ci cu unele elitist-militare, de tip strategic. Adica exact ce nu vor intelege in veci ,,stratejii'' nostri plagiatori.

mioriticul   •   30.08.2022, 16:04

O nunta foarte reușită! Au lipsit doar unele mici detalii, care pot fi îmbunătățite la alte spectacole de genul din viitor, precum mai multă atenție la încălțăminte, unde ar fi fost normal sa fie obligatorii ori opinci, ori cizme de cauciuc. Păcat ca nunta n-a avut loc pe Arena Naționala (care cu aceasta ocazie ar fi trebuit sa fie redenumita temporar in tradiționalul 23 August). Jos s-ar fi desfășurat nunta iar in tribune s-ar fi putut scoate un ban pe tichete de la turiștii americani, nemți, etc. pentru asistenta la un spectacol tradițional. Ar fi fost perfect, ca la tribuna VIP sa fie invitați reprezentanți ai altor popoare indigene. Niște apași, comanci, aborigeni sau chiar canibali de pe insula lui Robinson.

Obelix   •   30.08.2022, 14:08

Nenorocire !!! Pe Ragaozanu nu il mai cheamă Cosmin ci Costi. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI