15 comentarii- Maria deține un master în studii de gen de la Universitatea Centrală Europeană (CEU) și se află în prezent în primul an de doctorat la Universitatea Norvegiană de Teologie, Religie și Societate MF, unde cercetează sclavia romilor dintr-o perspectivă de gen.
Rasismul antirom are rădăcini extrem de adânci în societatea românească. Pornește încă din 1385, de când romii au ajuns în Țările Române și au fost atestați pentru prima oară ca proprietăți ale unei mânăstiri, adică sclavi. De-a lungul istoriei, romii au îndurat tortură, dezumanizare și repudiere.
Deși această sclavie, care a durat aproape 500 de ani, s-a încheiat, efectele persistă în mentalul colectiv român, în instituțiile române și în fiecare dintre noi. Ne naștem și socializăm într-un sistem rasist și patriarhal.
Întrebările la care nimeni nu mi-a dat un răspuns
La 19-20 de ani am aflat despre sclavia romilor. Nu știam absolut nimic înainte, însă multe au început să se lege. Există o liniște absolută atât în sistemul de educație, cât și în afara acestuia.
- De ce nu am studiat această istorie (la școală)?
- De ce am fost sclavi?! Începusem să conectez niște puncte și să înțeleg atunci de ce romii sunt împinși să trăiască la margine.
- De ce accesul la resurse și servicii este atât de limitat, uneori chiar inexistent?
- De ce mama mea era privită diferit, chiar și eu eram de fiecare dată când depășeam fusta (marginea) comunității noastre segregate, o lume creată paralel de orașul nostru, Slatina?
Îmi amintesc că aveam colegi din liceu care îmi spuneau: „Maria, nici nu știam că această parte a orașului există“. Și era adevărat, noi nu existăm – nici fizic, nici în istorie, nici în literatură, nici pentru serviciile publice, iar uneori corpurile noastre deveneau ceva de care te puteai lipsi.
Astăzi înțeleg că toate acestea sunt consecințe ale sclaviei, iar acum, în 2022, vorbim despre o violență istorică, ce și-a lăsat amprenta în societatea noastră și care continuă nu prin a ține romii în lanțuri, ci prin discriminare multiplă și prin lipsă de oportunități egale.
Exploatarea femeilor rome
Fiind activistă încă din adolescență, lipsa de informații despre sclavie m-a motivat să îmi fac lucrarea pentru programul Roma Graduate Preparation Grup la Universitatea Centrală Europeană în 2018, cu tema recunoașterii sclaviei în România.
Atunci aveam să învăț că din toate grupurile de sclavi, femeile rome erau cele mai exploatate, nu doar pentru că erau rome, ci și pentru că erau femei. Din studiile curente despre sclavie, genul nu este o categorie cercetată suficient. Învățăm despre exploatarea sexuală și violuri, însă nu învățam suficient despre cum acestea erau forțate să reproducă mai mulți sclavi sau erau violate de la vârste extrem de mici sau despre faptul că la mezat (vânzări de sclavi) acestea valorau mai puțin.
Câți dintre noi știm că până în 1818 toții copiii născuți dintr-o mama romă erau și ei sclavi la rândul lor? Nu învățăm nici despre cum exploatarea femeii rome a continuat.
Astăzi, în România, femeile rome sunt expuse la riscuri mult mai mari de a deveni victimele violenței, sărăciei, traficului uman și prostituției, comparativ cu alte femei.
Este și Ziua Națională a romilor?
Așadar, ce sărbătorim de 1 Decembrie? Este și pentru noi, femeile rome, și bărbații romi, Ziua Națională? Este imnul național și imnul nostru? Cu siguranță ați auzit spunând: „înapoi în India cu ț*ganii” sau „ț*ganii nu sunt români” ș.a.m.d.
Ce-i drept, în prezent, nu suntem tratați, deseori, ca naționali, ci ca străini, ca fiind cei răi, cei devianți, cei criminali. Nu generalizez, însă mergem în istorie și aflăm că nu noi suntem cei răi, nu noi am ținut sclavi 500 de ani o comunitate, nu noi am dezumanizat, deportat, persecutat și scris zeci de legi persecutorii împotriva unui grup, ci o parte a majoritarilor.
M-am gândit la toate acestea atunci când mi-am așezat durerea într-un poem activist reinterpretat și inspirat de imnul național „Deșteaptă-te române“.
În final, poemul meu are rolul de a critica, de a cere schimbare, justiție socială și istorică. Dorința mea este să fim recunoscuți, să ne fie recunoscută istoria și contribuțiile noastre pentru poporul român. Aceasta ar fi o deșteptare incluzivă. Suntem la fel de români ca și ceilalți. Greșim și reușim împreună. Iar România trebuie să își recunoască cetățenii. Câte și câți dintre noi știm ca Mânăstirea Cașin este construită de sclavi? Vrem să fim incluși și incluse și să primim dreptate, dar și vindecare.
Deșteaptă-te, române, din ura cea de rasă!
Deșteaptă-te, române, din neștirea cea de moarte
Recunoaște-ți trecutul, recunoaște-ți istoria.
Am fost aici 700 de ani, iar în țara noastră curge un sânge de rom,
exploatat, torturat și dezumanizat.
Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Tu, Românie, țară democrată
Trezește-te odată din istoria noastră uitată!
Nu de mult încoace,
Din brațele legate, în 1856, din sclavie am fost eliberați,
Iar visul cel de libertate noi l-am căpătat.
Română națiune din sclavi s-a ridicat, ai voștri romi strănepoți,
Născuți din abuz, sunt astăzi străinii pe care îi repudiezi.
Pe brațele sclavilor, am construit altare.
Ei morți fără lumină au trecut în uitare.
Ne închinăm la Cașin și Cozia, dar fără lumânare.
Deșteaptă-te, române!
Negi cu nerușinare trecutul asuprit.
Lanțurile s-au rupt, dar ura n-a încetat,
La Bug m-ai mințit și m-ai deportat.
Limba mi-ai furat-o, umanitatea mi-ai luat-o,
ai reușit să mă faci să uit cine sunt…
Crimele tale în uitare au rămas
Victimele tale dreptate n-au căpătat.
De frică și de durere noi ne-am ascuns, iar o
amnezie națională în memoria noastră a pătruns.
Deșteaptă-te, române!
La margini m-ai trimis, în sărăcie și rasism m-ai condamnat să exist.
Deșteaptă-te, române!
Aici voi rezista.
Din lanțuri m-am ridicat și mă voi ridica.
Azi, tu, române!, nu mă mai vei oprima.
Recunoaște-ți cetățenii, istoria și vina.
Deșteaptă-te, române, din ura cea de moarte.
Deșteaptă-te, române!
—
* Poemul a fost publicat și în volumul anual al cenaclului literar Amare Rromentza 2022.
* Proiectul de doctorat al Mariei este integrat în proiectul de cercetare finanțat de RCN-The Research Council of Norway, MEMOROBIA unde lucrează cu Magda Matache, Delia Grigore, Solvor Lauritzen și Jan Selling.