Cum ajung Cristina Ich, Andreea Esca sau Liiceanu să vorbească despre săraci precum Dani Mocanu

Cristina Ich, model, influencer, s-a arătat exasperată public de mirosurile muncitorilor migranți de la aeroport. După aceea, a vrut să evite acuzația de rasism și a spus că erau și mulți migranți și că în aeroport mirosea urât, „fără legătură”. Legătura era foarte clară încă de la prima declarație: „Destul de mulți imigranți la noi în țară în acest moment, dar nu-i nicio problemă că pe noi ne doare la banană. La câți bani avem, nu e problemă, îi ținem și pe alții. Măi, dar mirosul? Vai de capul… Dacă la plecare a fost cu sarmale și cu cârnați, acum este cu ceva mult mai rău decât…”.

Ce o deranja era mirosul de „sărăcie”, miros de muncitori săraci români (usturoi) și celelalte mirosuri ale migranților. Tonul, de altfel, ne e foarte cunoscut: dispreț, peste care a presărat și puțină milă când a văzut că se îngroașă gluma. De unde cunoaștem tonul?

De la ai noștri. Așa au vorbit despre românii plecați toți rasiștii europeni spanioli, francezi sau germani. Muncitoarele și muncitorii noștri plecați acolo la cules, cazați prin barăci, erau și încă sunt priviți ca niște suboameni.

De unde mai cunoaștem tonul? De la elitele noastre, că-s intelectuali, politicieni, ziariști. Așa se vorbește despre poporul ăla mare needucat, nespălat, care nu muncește destul, care n-are dinți etc. Andreea Esca a citit nenumărate știri la PRO TV despre asistații social care beau și nu muncesc, care preferă să fie ajutați de stat etc. Acum, Andreea Esca e și vedetă TV, dar și influencer care își închiriază imaginea pentru tot soiul de prostii de promovat pe Instagram. Toate astea sunt bază pentru „clasism” – e un termen care acoperă disprețul și discriminarea claselor sociale inferioare, ura pentru săraci.

Recomandări

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

E momentul să redescoperim ceva perimat: demnitatea muncii. De exemplu, cineva să îi explice poporului de influenceri, lui Esca, Ich sau influencerilor care se mai dau cu creme pe ochi sau mint oricum la comanda advertiserului, că e de o mie de ori mai demn să sapi un șanț pentru canalizare decât să promovezi un produs neverificat care îmbolnăvește oameni.

Ura antisărăcie e probusiness. E o strategie să-i umilești constant pentru că, vorba aia, dacă îi tratezi cu respect, te trezești mâine-poimâine că cer mărire de salariu.

România trece prin cel mai lugubru scenariu neoliberal. După ce un sfert de populație s-a dislocat disperat-voluntar spre Vest ca să câștige o pâine, acum devine un jucător important pe piața importurilor de muncă și mai ieftin-disperată: Asia (India, Nepal, Bangladesh), Africa.

Ciucă, la o întâlnire de săptămâna trecută, mai că n-a țipat la ministrul de externe, Aurescu, să grăbească formele de legalizare pentru că urlă mediul de afaceri după încă minimum 100.000 de muncitori aduși din țări mult mai sărace.

Dacă n-ați mai văzut Bucureștiul de vreo 2-3 ani, veți avea o surpriză. E plin de lucrători din afară. Nu sunt doar în construcții, sunt în patiserie, umblă cu mâncare în spinare pentru diverse aplicații, lucrează oriunde găsesc loc. Salariile au devenit atractive, România nu mai e doar țară de tranzit, începe să devină țară de destinație. Înseamnă asta că o ducem noi mai bine? Nu. Înseamnă că ei, în țările lor, o duc din ce în ce mai rău.

Recomandări

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

O scenă din autobuz mi-a rezumat situația în care suntem deocamdată. O doamnă din Africa nu avea bilet, controlorii au încercat să-i explice că îi vor da amendă. Ea nu avea decât un zâmbet șters panicat și 10 lei pe care îi tot întindea controlorilor. Nu știa decât puțină portugheză. Au lăsat-o în pace în scurt timp, fără jigniri, fără țipete, controlorii mi s-au părut de o omenie incredibilă. Apoi, doamna s-a făcut din nou mică într-un colț.

Principala caracteristică a migrantului, român sau african ori asiatic, este tocmai faptul că e invizibil. Ura împotriva lui explodează doar politic, doar din interese mizerabile.

Influencerii, ziariștii oportuniști (care, mai nou, sunt și influenceri) și politicienii vor scoate mereu din joben atacuri xenofobe: sunt facile, te fac vizibil și, mai ales, te fac un tip/tipă „distins” care nu pute.

Ați cunoscut probabil români care au lucrat în joburi modeste în afară. Unii nici nu par că au apucat să iasă din satul natal. Și asta pentru că acolo au stat în bule sociale, cei mai mulți au fost izolați de societățile franceză, spaniolă, germană. Au muncit, au dormit, dar interacțiunea cu italieni, spanioli etc. a rămas la minimum. Pentru că, pe lângă invizibilitate, migrantul trebuie să fie discret, foarte discret.

Recomandări

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală

Migrantul e muncitorul cu drepturi minime. Priviți cum sună anunțurile de pe net sau chiar afișate pe panouri publice în oraș. Unul pe care l-am văzut eu suna așa: „Muncitori străini. Zero costuri. Poți închiria!”. Ăsta e ton de târg de sclavi.

Cristina Ich și mulți alții nu fac decât să preia acest cinism de business și să-l ducă la ultimele consecințe, unele la fel de previzibile: să îți afișezi luxul și banii în contrast cu „sărakii”. Ich e una dintre influencerițele cu ceva mai mult umor și autoironie, dar totul până la distincția de brand și lux. Acolo se termină toată istețimea.

„Săracule” a ajuns nu doar o invectivă frecventă, e de-a dreptul o filozofie de viață pentru o țară oricum plină de săraci.

Ich e doar o mică parte din problemă, însă astfel de ieșiri cu tentă rasistă și xenofobă trebuie taxate la toată lumea în egală măsură.

Ana Blandiana, poeta noastră din toate manualele, când vorbește despre migranți, te face să te iei cu mâinile de cap. Liiceanu vorbea despre știrbi cam cum vorbește Dani Mocanu despre săraci. Avem o olimpiadă a disprețului care e, de fapt, măsura disperării.

Cum spuneam, nimic mai tragic nu se poate întâmpla decât un val de rasism antimuncitori migranți când noi înșine suntem un „popor sezonier”.

Cursuri de empatie, cam asta ne lipsește. După Buhnici, după Ich, după mulți alții, cred că ne e clar că e nevoie de un fenomen „mai tăceți dracului”. Vindeți în continuare cripto-scheme și creme care îți fac acnee dublă, dar lăsați-ne cu reflecțiile sociale. Nu vă mai băgați în teme incendiare.

Când Cristina Ich spune că migranții vor fura joburile românilor, nu face decât să-i perie pe alții care-i vor comanda reclame care și ei completează cu alt neadevăr: că românii s-au boierit și că nu mai vor salarii decente. Patronatele din România încep să adore muncitorul complet supus, care e zburat la 2.000 km îndată ce cârtește. Ăsta e adevărul. Pentru acest lux sunt dispuși să plătească chiar mai mult.

Mirosurile îi deranjează și pe Ich, și pe alții, pentru că mirosul le amintește de societatea invizibilă, a transpirației și efortului inuman, e societatea secretă despre care nu vorbim decât de Crăciun și de Paști, când ne apucă mila. Muncitoare, muncitori, nu vă mai spălați! Altfel, nu o să vă mai bage nimeni în seamă. Mirosul a ajuns chiar ultima formă de protest involuntar, se pare.

Urmărește-ne pe Google News