ComenteazăAcum 30 de ani, pe 25 decembrie, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost sumar judecați, sumar condamnați și degrabă executați.
Oricum am lua-o, este o enormă pată pe obrazul încă nenăscutei, la vremea aia, democrații românești.
Este drept să recunoaștem că toți cei care trăisem sub conducerea ălora le doream moartea. Nu e nimic lăudabil aici, în această dorință, dar asta a fost, din păcate. Și, atunci, ni s-a părut normal. Sau nu.
Îmi amintesc momentul difuzării imaginilor cu execuția ritualică a celor doi. Pentru difuzarea „casetei“ a fost , mi se pare, întrerupt un film jalnic de-al lui Sergiu Nicolaescu. „Ringul“. Poate îmi amintesc eronat. Poate „Ringul“ a fost întrerupt strategic în altă seară.
Știu doar că tata m-a tras de mână când voiam să ies pe casa scării și să-mi urlu, la 15 ani, eliberearea prin execuție de dictatură. Țin minte că mama a aprins o lumânare.
Nu, părinții mei n-au fost nomenclaturiști, nu au avut decât de suferit de pe urma regimului ceaușist. Dar gesturile lor, decența și întristarea acelei zile de Crăciun m-au ajutat, cumva, să înțeleg mai bine ceea ce a urmat.
Americanii sau rușii ar fi putut, mai ales după ce au descoperit lagărele de exterminare din al III-lea Reich, să-i împuște în cap, pe loc, pe toți cei pe care-i credeau ei responsabili de odioase crime. Dar nici măcar rușii n-au făcut-o. Nici măcar ei.
Lumile libere, cu adevărat libere, nu se construiesc având la bază linșaje și execuții sumare. Oricât de mare ne-ar fi setea de adevăr, nu trebuie să ne-o potolim în sânge nejudecat.
Îmi pare rău să o spun, dar au trecut 30 de ani și aproape nimic nu s-a schimbat în zona asta. Judecătorii, procurorii, grefierii și unii avocați se cred zei. Intangibili. De salariile și de pensiile lor nu te atingi, pe ei n-ai voie să-i investighezi. Ei nu plătesc pentru erori, chiar dacă omoară oameni. Iar noi, populimea, n-avem voie decât să-i slăvim și să-i venerăm.
30 de ani? Parcă a fost ieri.