Olanda nu e în postura de a da lecții Estului, ci de a primi așa ceva. Cum se face profit într-unul dintre cele mai agresive paradisuri fiscale din Europa

Polemica din ziarul Libertatea pe tema premierului Olandei, Mark Rutte, continuă. După ce jurnalistul Costi Rogozanu a scris miercuri un articol în care critica lecțiile date Estului de premierul olandez, Mark Rutte, jurnalista olandeză de origine română Mira Feticu i-a răspuns tot miercuri cu un editorial. Aceasta explica că premierul olandez Mark Rutte nu are nimic cu România, dar vine din tradiția liderilor care nu suportă risipa și corupția.

Acum, Victoria Stoiciu, coordonatoare de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România, intervine și atrage atenția asupra faptului că Olanda ar fi unul dintre cele mai agresive paradisuri fiscale din Europa.

Vă propun să nu criticăm Olanda, ci să ne uităm la cifre. Nu virtuțile individuale ale premierului Rutte ne interesează – la summitul european, el nu a vorbit în calitate de individ privat, care merge cu bicicleta și dă cu mopul singur când varsă cafeaua pe jos. A vorbit în calitate de premier, care reprezintă interesele și poziția unui stat, nu interesele sale individuale de biciclist sau voluntar silitor. Discuția asta nu este și nu trebuie să fie despre virtuți individuale, ci despre realități și relații de putere în interiorul Uniunii Europene.

Recomandări

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Să ne uităm deci de aici, de pe Coasta Boacii, la câteva cifre legate de Olanda. Cifre care nu sunt produse de noi, sărmanii de pe Coasta Boacii, ci de Tax Justice Network, un ONG internațional specializat în cercetare și advocacy pe subiectul paradisurilor fiscale.

Să începem prin a spune că Indexul Paradisurilor Fiscale (Corporate Tax Haven Index) ne arată că Olanda este unul dintre cele mai agresive paradisuri fiscale din Uniunea Europeană, situându-se pe locul 4 după Insulele Virgine Britanice, Bermuda și Insulele Cayman.

Datele Tax Justice Network ne arată că Olanda joacă un rol extrem de important în strategiile de mutare a profiturilor de către companiile multinaționale. 70 de miliarde de dolari din profiturile multinaționalelor americane sunt rezervate în Olanda, dintre care doar 3,4 miliarde de dolari sunt plătiți ca impozite, în condițiile în care rata de taxare efectivă în Olanda e de doar 4,9%.

Aceste profituri reprezintă 8% din PIB-ul olandez, iar suma absolută este mai mare decât toate profiturile, laolaltă, rezervate în întreaga Uniune Europeană, cu excepția altor două paradisuri fiscale, Irlanda și Luxemburg.

Dacă nu ar extrage profiturile vecinilor săi, conchide raportul, profiturile realizate în Olanda doar de multinaționalele americane ar fi cam la o zecime din cele actuale. Mai exact, profiturile realizate de firmele americane în Olanda reprezintă 575.000 de dolari per salariat. Adică de 10 ori mai mult decât media Uniunii Europene!

Recomandări

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Cum e situația în Germania și Franța

Pentru comparație, în Germania, profiturile rezervate de companiile americane sunt de 46.000 de dolari per salariat, în Franța de 35.000 de dolari, în Italia de 45.000 de dolari. Dacă Olanda nu ar fi un paradis fiscal, banii obținuți de restul statelor din impozitarea profiturilor realizate de multinaționalele americane s-ar dubla sau chiar tripla.

Nu știm care sunt pierderile pentru România, suntem prea neînsemnați pe harta lumii, dar mai ales colectarea datelor de către instituții precum ANAF sau Ministerul de Finanțe e deplorabilă pentru a putea ști ce câștigăm și ce pierdem. Ce știm foarte bine însă este că Olanda se află în permanență în topul investitorilor străini din țara noastră. De fapt, nu e vorba de capital olandez, ci de firme multinaționale, iar adesea chiar firme cu capital românesc, înregistrate în Olanda datorită regimului fiscal favorabil.

Exemplul vânzării Rompetrol

Câți bani pierde România datorită unor asemenea investitori care își transferă profiturile în Olanda? Nu știm. Dar știm sigur că avem de pierdut. Să ne amintim doar de tranzacţia prin care Dinu Patriciu a vândut 75% din Rompetrol Group, în urma căreia statul român nu a încasat niciun fel de impozit. Acest lucru a fost posibil datorită existenței unui holding cu sediul în Olanda.

Recomandări

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

Nu, nu e vorba de a critica Olanda pentru că roșiile sunt din plastic sau fetele merg în Olanda să se prostitueze, cum afirmă jurnalista olandeză. Asta e o ducere în derizoriu a unei critici substanțiale, e o fumigenă. Pe fond, nu e vorba de a critica Olanda, ci practica constituirii de jurisdicții fiscale favorabile în însăși interiorul Uniunii Europene.

Efectele acestei practici și a tolerării ei de către Uniunea Europeană sunt mai mari decât pierderile arătate mai sus. Iar pierderea cea mai gravă e acea cursă în jos, race to the bottom, care duce la o scădere constantă a nivelului de impozitare a profiturilor în Uniunea Europeană și în lume – în medie, rata de impozitare a profiturilor a scăzut cu aproximativ 10 puncte procentuale în ultimul deceniu.

Olanda, Irlanda și Luxemburg sunt în postura să primească lecții

Iar asta în ciuda faptului că profiturile nete ale celor mai mari companii la nivel mondial s-au triplat în termeni reali, crescând de la 2 trilioane de dolari în 1980 la 7,2 trilioane în 2013. În același timp, rata taxării s-a înjumătățit. Dacă se continuă în același ritm, în 2052, rata medie de taxare a companiilor la nivel global va fi zero. Zero.

Din păcate, Olanda chiar nu e în postura să dea lecții. E în postura să primească lecții. La fel ca și Irlanda sau Luxemburg. Dar pentru asta, e nevoie de o resetare a întregii agende europene. Uniunea Europeană întocmește deja o listă cu așa-numitele jurisdicții fiscale non-cooperante, în realitate un fel de paradisuri fiscale.

Totuși, măsura se oprește la jumătatea drumului – majoritatea statelor incluse pe listă, cu mici excepții, sunt state subdezvoltate, care nu au multă greutate militară, economică sau politică. Jurisdicții precum Singapore, Hong Kong, Elveția sau SUA sunt „too big to be listed”. De paradisurile fiscale din interiorul UE nici pomeneală – nimic despre Olanda, Irlanda sau Luxemburg.

Și totuși, raportul „The Missing Profits of Nations”, publicat în 2018, ne arată că în anul 2015 aproape 600 miliarde de dolari din profiturile multinaționalelor au fost mutate în paradisuri fiscale, dintre care 30% în paradisurile din interiorul Uniunii Europene.

E ușor să fii Olanda și să o faci pe lupul moralist cu țărișoare ca Vanuatu pentru că e o justiție necooperantă fiscal sau România pentru că are probleme cu corupția. Dacă nu e făcut pe bune, blacklisting-ul unor paradisuri fiscale se transformă lejer în “whitewashing”-ul altor paradisuri fiscale, prea puternice pentru a fi atinse în vreun fel.

Atâta timp cât UE nu își face curățenie în propria casă, impunerea de sancțiuni altora e cel mult binevenită din punct de vedere practic, dar lipsită de legitimitate morală. Așa cum e lipsită de legitimitate morală orice discurs despre frugalitate, cumpătare sau integritate.

Urmărește-ne pe Google News