Florin Cîțu își pregătise o revenire triumfală în prim-plan. Asta înainte de a se întoarce din SUA și de a-și găsi locul de pe limba lui Rareș Bogdan ocupat de Nicolae Ciucă.

Vizita în țara despre care a auzit fostul premier că ar unge președinții din România a fost îndelung pregătită și negociată. 

Cum a ajuns Nancy Pelosi „purtător de cuvânt” la televiziunile românești

Este posibil ca demersurile să fi început încă de pe vremea când Florin Cîțu era premier. Acum, fiind doar președinte al Senatului, n-a avut parte de cine știe ce întâlniri glorioase. 

Desigur, s-a întâlnit cu oamenii aflați la același nivel în parlamentul american. De exemplu, a avut o întrevedere cu influenta Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților a SUA. Cum funcția doamnei Pelosi se numește în engleză, în original, „Speaker of the United States House of Representatives” și cum, în zgârcenia-i, Florin Cîțu a plătit, probabil, pentru difuzarea știrilor, dar nu și pentru o traducere corectă, mai multe televiziuni din România au prezentat întâlnirea Președintelui Senatului din România cu „purtătoarea de cuvânt a Casei Reprezentanților”. 

Cunoscând nivelul clasei politice actuale din România, ne putem imagina că inclusiv mulți colegi de partid de-ai domnului Cîțu s-au revoltat: „Păi bine, mă! Domnul general Ciucă stă aici și se luptă cu Putin, iar Cîțu bate atâta drum ca să vorbească doar cu purtători de cuvânt? Ăsta ne face partidul de râs!”.

Dacă domnul Cîțu ar fi reușit măcar să treacă prin cadru într-o filmare cu vicepreședintele Kamala Harris sau să obțină o poză alături de Commander, noul câine al președintelui Biden, ar fi fost primit de către masele peneliste ca un erou. Așa însă, chiar și în ochii ultimilor fideli a părut că a făcut ditamai deplasarea doar pentru a se întâlni cu Dan Cărbunaru al lor, da cu fustă și fără barbă.

Trădat la o șampanie

Întâmpinat fără covor roșu, fanfară și pionieri, cum era convins că merită, Florin Cîțu a fost abandonat chiar și la petrecerea pe care o convocase la partid cu ocazia zilei sale de naștere. Nu doar că n-au răspuns invitației de a bea un suc și de-a mânca o măslină de la RAPPS cu șefu, dar cei mai mulți dintre fruntașii partidului au ținut morțiș să informeze lumea, mai direct sau mai pe surse, că ei aveau alte treburi la ora aia. 

Ni-i și putem imagina pe Florin Cîțu și Dan Vâlceanu stând triști pe o bordură și calculând, ca doi mari economiști în viață, ce e mai rentabil: să înapoieze șampania la gospodăria de partid și să piardă garanția pe sticle sau să o bea în doi.

„…stimați invitați, onorată instanță!”

Și, totuși, Florin Cîțu, chiar și demisionat de la șefia partidului, mai avea un as în mânecă pentru a ieși cu fruntea sus din lumea mare a politicii: discursul lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României, discurs pe care se laudă de aproape două săptămâni că l-a aranjat el însuși.

Și a sosit ziua marelui eveniment, s-a făcut ora 19.00, apoi ora 19.01. Florin Cîțu deschide gura oficial: „Domnule președinte Volo…dimir Zelenski, președinte al Ucrainei, domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule prim-ministru, doamnelor și domnilor miniștri, doamnelor și domnilor senatori și deputați, stimați invitați, onorată instanță…”.

Ой, тривога! 

Ce a vrut poetul să spună? Cui s-a adresat el? Onoratei instanțe? Ciudat, dar poate este o întâmplare. 

Ședința continuă. Ia cuvântul Nicolae-Miroslav Petrețchi, deputatul minorității ucrainene în Parlamentul României. După o scurtă alocuțiune, acesta propune un moment de reculegere în memoria victimelor războiului din Ucraina. 

După momentul de reculegere, președintele Camerei Deputaților, domnul Ciolacu, îl invită la tribună pe președintele Senatului, domnul Cîțu. Acesta deschide oficial gura pentru a doua oară: „Domnule Volodimir Zelenski, președinte al Ucrainei, domnule președinte al Camerei Deputaților, domnule prim-ministru, doamnelor și domnilor miniștri, doamnelor și domnilor senatori și deputați, stimați invitați, onorată instanță!”

Henț! E prea mult. De două ori „onorată instanță” în intervalul a nici două minute. Este clar că omul este frământat de niște gânduri, că-l roade ceva, că-l obsedează perspectiva unui viitor nu foarte luminos în ceea ce-l privește.

Pe unii, poate, îi pufnește râsul. N-ar trebui.

Brusc, la scurt timp după împlinirea vârstei de 50 de ani, pe Florin Cîțu l-a pălit seriozitatea. Este prima dată de când s-a făcut politician când fostul Superman începe să se pregătească mult în avans pentru ceea ce îl așteaptă. Până acum a preferat să improvizeze enorm, atât în aparițiile publice, cât și în ceea ce privește afacerile de stat. Dar iată că înțelepciunea vine cu vârsta. Știind, probabil, foarte bine ce a făcut ca ministru al Finanțelor și, mai apoi, ca prim-ministru, știind mai bine ca oricine cum a dispus de banii publici și cum și-a cumpărat influență printre primarii partidului cu banii din bugetul de stat, Florin Cîțu a început de pe acum să-și exerseze viitoarele discursuri, pe care se așteaptă să le țină în fața a numeroase și extrem de onorate instanțe. Asta da maturitate politică!

Felicitări, domnule Cîțu! #româniitrebuiesăștie, #româniitrebuiesăafle, dar și dumneavoastră trebuie să aveți parte procese cinstite.

Slava!

 
 

Urmărește-ne pe Google News