Alte câteva luni mai târziu, când străzile din centrul vechi s-au degradat atât de mult încât șoferii au început să reducă viteza pentru siguranță, constănțenii au început să se întrebe dacă lucrarea mai este în garanție și cine va suporta reparațiile? S-a aflat atunci că lucrarea era în garanție încă vreo doi ani, deci ar fi fost timp suficient pentru ca investitorul să suporte întreaga reparație a infrastructurii. Doar că primăria nu mișca un deget pentru a-i cere constructorului să reabiliteze reabilitarea. De ce?

Dale pietonale pentru traficul rutier

Foarte simplu. Radu Mazăre
și ai lui au scris și au trimis către UE proiectul unui centru pietonal, unde
mașinile nu aveau ce să caute. Așa că investitorul, trimis în judecată mai târziu
pentru că ar fi dat mită ca să câștige diferite licitații în oraș, a executat
lucrările așa cum erau prevăzute în proiect și a folosit dale destinate pietonilor,
deci care nu rezistă traficului rutier. Nu e de mirare, iată, că la câteva
săptămâni după inaugurare, dalele au început să se ciobească, apoi să ”joace”
și, în cele din urmă, să sară efectiv din puzzle.

S-a întâmplat asta pentru că,
în momentul inaugurării, cu niciun an înainte de campania electorală, nimeni
n-avea vreun gând să le spună oamenilor că nu mai au voie să traverseze centrul
și străduțele lui cu mașinile sau să parcheze pe trotuarele din zonă.

După plecarea lui Radu
Mazăre, cel care i-a urmat a încercat apa cu piciorul și a adus pentru prima
dată în discuție posibilitatea ca centrul vechi să fie pietonal.

Subiectul a stârnit multe controverse și nemulțumiri, mai era puțin până la alegeri, așa că tema a fost abandonată rapid.

Oameni revoltați, decizie contestată

A fost reluată abia în
2017 și a fost nevoie de doi ani și numeroase ”sfătuiri publice” pentru ca, în
cele din urmă, administrația să ia o decizie fermă.

În mai 2019, Primăria Constanța
a interzis accesul mașinilor în centrul vechi și a început să împartă primele
avertismente celor care nu respectau noua regulă.

Oamenii s-au revoltat. Au
atacat în instanță decizia Consiliului Local și au câștigat. Surse judiciare
susțin că lucrul ăsta a fost posibil din cauza primăriei, care a scris pe genunchi
hotărârea, așa că nu e de mirare că ea a picat rapid în instanță.

Centrul vechi al
Constanței are 800 de metri în lungime și alți 400 de metri în lățime. Localnicii
sau turiștii își puteau lăsa mașinile în ambele capete ale centrului, în
parcări cu plată. Apoi, accesul dintr-un capăt al centrului vechi în celălalt
se putea face și cu mașina, doar că nu fix prin mijlocul centrului, ci pe valea
Portului, o stradă paralelă, care curge de-a lungul întregii zone. Practic,
accesul cu mașinile era interzis doar prin centrul centrului vechi. Patronii
barurilor, riveranii și alte categorii de oameni aveau accesul permis cu
mașinile pe toate străduțele.

Cu toate acestea, constănțenii
au fost nemulțumiți, au contestat decizia și, la nici o lună de la restricționarea
traficului rutier, mașinile pot traversa în continuare străzile cu dale
pietonale.

Faptul că oamenii au
început să apeleze la instanțe atunci când o decizie a administrației îi nemulțumește
este un câștig enorm pentru orice societate, mai ales pentru o societate
amorțită sub tiranie, cum a fost Constanța până odinioară.

Atenție, însă, la capcana dublului standard!

Mulți constănțeni apreciază
alte locuri din țară care au centre vechi renumite pentru curățenie, organizare
și, culmea, pentru că sunt pietonale. Pe rețelele de socializare, atunci când
vor să explice cât de nasol e orașul lor, constănțenii dau mereu exemplul
Clujului, Timișoarei, Oradei, Sibiului sau Sighișoarei.

Acolo, ei nu au vreo problemă
să își lase mașinile la un kilometru distanță de celălalt capăt al centrului, să
plătească parcarea câteva ore și să o ia la pas până la magazine și cafenele.

Străduțele din restul
țării, unde constănțenii sunt turiști fascinați că se pot plimba printr-un
centru vechi fără mașini, sunt poate mai curate sau mai aproape de proiecțiile lor
despre cum ar arăta un oraș civilizat. Dar nu sunt nici pe departe mai fermecătoare
decât străduțele lor, de-acasă, unde centrul vechi are o istorie mai amestecată
și mai fascinantă decât în orice alt loc din țară.

Doar că acasă, iată, nu mai putem privi dincolo de parbriz.

Andreea Pavel

 
 

Urmărește-ne pe Google News