Fostul șef SIE Claudiu Săftoiu, despre noul organism pentru schimb de informații între țările europene: „Colegiul European de Intelligence” – secrete partajate într-o Europă a riscurilor comune

Șocul unui posibil Brexit fără acord îi zguduie atât pe europeni, cât și pe insulari, în timp ce România își face rău singură, îngropându-și viitorul, odată cu justiția lăsată pe mâna penalilor de la guvernare.

Alegerile europene vor dovedi în curând cât de multă Europă mai vor cetățenii comunitari, câte cercuri concentrice de influență și determinare non-europeană se vor crea după 26 mai, ziua alegerilor, și cât de vulnerabilă va ajunge construcția europeană. Amenințările sunt pe măsură, atât interne, cât și externe.

„Colegiul European de Intelligence” – pentru o cultură partajată a informațiilor în materie de terorism și criminalitate cibernetică

Există însă în UE curente pro-europene care fac din criza de identitate europeană o șansă la o Europă mai coezivă, mai solidară și mai puternică. Președintele francez Emmanuel Macron a lansat pe 5 martie, la Paris, „Colegiul European de Intelligence”.

Este un pas util și bine-venit al neobositului lider al Franței.

Inițiativa survine unui acord general prealabil, la nivelul miniștrilor apărării și de externe din UE, care au convenit, pe 19 noiembrie 2018, înființarea unei școli europene de spionaj.

Școala comună de formare în materie de intelligence va pune la un loc noi echipamente, precum tehnologia electronică de război.

Recomandări

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Consiliul European a alocat 17 proiecte noi, realizate în cadrul PeSco, care au în vedere formarea, dezvoltarea capabilităților și disponibilitatea operațională pe uscat, pe mare și în aer, precum și apărarea cibernetică a Europei.

Noul organism „Colegiul European de Intelligence” este lansat la inițiativa lui Emmanuel Macron, în continuarea promovării conceptului atât de drag, a „armatei europene”.

Colegiul urmărește o mai bună combatere a terorismului și a criminalității cibernetice pe continent, prin discuții comune între experții europeni în domeniul serviciilor de informații.

Este important de menționat că acest organism nu oferă schimb de informații operaționale.

Este însă posibilă cooperarea la nivel de acțiuni și operațiuni comune ale celor peste 70 de servicii de informații din țările membre UE?

Cum pot fi conciliate principiile imuabile ale „culturii secretului”, ale raportării exclusiv la nivelul decidentului național, în activitatea de spionaj, cu necesitatea unei „culturi a partajării”, în cadrul unei instanțe europene integrate?

Emmanuel Macron consideră noul colegiu drept un „soclu pe care se va construi viitorul Europei”. El a amintit riscul ca țările europene să depindă în continuare de informații de „intelligence” colectate din afara UE, de la americani, chinezi ori ruși.

Recomandări

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Schimbul de informații și de experiență reprezintă primii pași ai noii entități europene, menite să netezească divergențele și să ducă la o „adăugare a forțelor” serviciilor de informații din Europa, la o masă de cooperare comună.

În materie de „intelligence”, România şi-a câştigat de mult timp prestigiul că dispune de capacităţi pentru a coopera eficient cu state membre NATO sau ale Uniunii Europene.

Pe bună dreptate, serviciile de informaţii româneşti şi obiectivele acestora s-au integrat în structurile euroatlantice cu câţiva ani înaintea ţării. Modelul românesc de „cooperative intelligence” și-a dovedit atât eficiența, cât și utilitatea.

Nevoia de analiză integrată a informaţiilor a fost concretizată prin crearea, încă din 2005, la nivelul CSAT, a „Oficiului pentru Informații Integrate” – la a cărui creare am contribuit personal.

De atunci, „Oficiul” prezintă factorilor politici decidenţi o informaţie sintetizată, un produs competitiv de „intelligence”, care măreşte nivelul de acurateţe al informaţiei trimise acestora.

Din păcate, și astăzi, la nivel de UE, produsul de „intelligence” are o circulare specifică dificilă. El este partajat aproape exclusiv numai în baza unor înţelegeri bilaterale între serviciile de informaţii din Europa.

Recomandări

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa

Cooperarea a fost și este opacă, având foarte puţine mijloace de control al cantităţii de date obţinute, dar și cu modalități nesigure de utilizare şi protejare a acestora.

Aceste cooperări ar putea fi caracterizate drept unele strict punctuale. Odată atins obiectivul de spionaj, acesta încetează şi se revitalizează, poate, cu alte ocazii.

Singurele cadre de cooperare în scopul schimbului de informaţii, la nivelul Uniunii Europene, sunt reprezentate de Oficiul European de Poliţie (EUROPOL) şi Centrul Mixt de Evaluare (SITCEN).

Elementul fundamental al constituirii structurilor de „intelligence” la nivel european este crearea unei legislaţii care să răspundă în orice moment nevoilor generale comune de securitate, să fie capabilă ca, prin oferirea unor pârghii de control, să se poată replia rapid, în funcţie de modificarea riscurilor, în domeniile de criminalitate cibernetică și terorism.

Identificarea şi implementarea unor standarde comune în materie de intelligence este esenţială și este de mult de dorit, în UE.

E bine de știut însă că optimizarea managementului în sectorul de securitate european se va corela direct proporţional cu adecvarea cadrelor normative, care să-i ofere limitele legale de acţiune.

Instituţionalizarea formelor de conlucrare dintre ţările membre ale Uniunii Europene a dus la crearea premiselor importante, necesare unui demers de securitate comun.

Proiectul macronist de spionaj european va fi coordonat inițial de Cipru și Grecia, două state care au o relație apropiată cu Rusia, într-un moment tensionat ca urmare a acuzațiilor de spionaj în Europa aduse Moscovei și încercărilor de asasinat în Marea Britanie și Muntenegru.

Marea Britanie, Danemarca și Malta sunt singurele state care nu participă la nici un proiect. Marea Britanie, mult timp ostilă față de inițiativele de apărare ale UE, a devenit mai interesată să fie implicată, spun surse UE.

UE urmează să anunțe până la sfârșitul anului 2019 termenii pentru țările din afara UE care vor lua parte la proiectele PeSco.

Evoluțiile din ultima perioadă survin în contextul în care președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel au invocat, în discursuri diferite, nevoia ca Europa să își asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare.

Politica europeană de apărare a cunoscut o perioadă de letargie timp de decenii. Bruxelles-ul s-a regrupat lent, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în anul 2014.

Mai mult, decizia Marii Britanii din 2016, de a părăsi Uniunea Europeană, și venirea lui Donald Trump la Casa Albă au reprezentant un duș rece pentru comunitatea europeană.

Alte două inițiative proeuropene utile într-un spațiu bruiat de euroscepticism: “Acordul de la Aachen” și Parchetul European

Două țări țin cu dinții la Europa Occidentală, așa cum a existat ea, de peste 70 de ani, până astăzi: Franța și Germania. Trecute amândouă prin crize interne, două dintre cele mai puternice națiuni ale Europei caută soluții la disoluția accelerată a spiritului european.

De doi ani, Emmanuel Macron a demarat o serie de reforme economice şi sociale, care au afectat milioane de oameni. Macron doreşte modernizarea economiei franceze, după decade de socialism autarhic, care au întâziat sau au făcut insuficiente schimbările.

Manifestațiile radicale ale „vestelor galbene” sunt răspunsul pe care angajaţii cu pregătire profesională inferioară, alături de birocraţii privilegiați din sfera publică îl dau unui președinte mai mult europenist, decât naționalist.

Restructurarea colosală începută de preşedintele francez poate fi comparată cu „revoluţia” declanşată de premierul britanic Margaret Thacher, în anul 1984, care a dus la închiderea a zeci de mine şi a obligat mii de mineri să se recalifice şi să-și găsească alt loc de muncă.

Dar terapia de șoc a „Doamnei de Fier” a făcut din Marea Britanie o forță economică a comerțului global, care a urmat.

La rândul ei, cancelarul german Angela Merkel, deși încă beneficiază de pe urma formulelor adoptate de fostul guvern social-democrat în anul 2003, conduce o Uniune Creştin Democrată (CDU) dezbinată de criza refugiaţilor.

Calculul de la baza deciziei de acceptare a imigranţilor, în anul 2015, a fost nu numai umanitar, ci cât se poate de pragmatic: forţa de muncă sosită în Germania, într-un deceniu, poate să devină sursa unui nou salt economic.

Însă retorica naţionalistă şi antiimigraţionistă a partidului de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) (Alternativă pentru Germania) face ca în interiorul Europei să se configureze deja un cerc de țări care o iau pe drumul închis al autocrațiilor.

Alegerile europarlamentare din mai 2019 configurează de pe acum o alianţă de partide populiste şi radicale, cu lideri precum Heinz-Christian Strache (vicecancelarul Austriei), Miloš Zeman (preşedintele Cehiei), Jarosław Kaczyński (preşedintele partidului de guvernământ polonez (Dreptate şi Justiţie), sau Orbán Viktor (prim-ministrul Ungariei).

„Acordul de la Aachen” – pentru o Europă exclusiv a țărilor membre conforme Tratatului de Aderare la UE

Merkel și Macron au semnat, în orașul lui Carol cel Mare – Aachen – un document care prevede, printre altele, o reeminență decizională a Germaniei și Franței, atât în problemele legate de funcţionarea Uniunii Europene, cât şi în probleme majore ale politicii mondiale.

Franţa şi Germania se vor consulta înainte de adoptarea unei decizii. Scopul comun al celor două ţări este crearea unei pieţe comune în interiorul UE pentru ţări care au trecut la moneda unică euro şi acceptă reglementările speciale.

Mai mult, cele două țări se consideră îndreptățite să izoleze sau chiar să interzică colaborarea cu ţări care nu prezintă garanţii de securitate convingătoare pentru politica comună europeană. Primele țări vizate sunt Ungaria şi, într-o oarecare măsură, Slovacia, faţă de care NATO are unele îndoieli.

Cele două ţări, care reprezintă axa Uniunii Europene, prevăd astfel o integrare mult mai strânsă a statelor membre, şi aplicarea unor restricţii, sancţiuni şi mecanisme (chiar financiare) faţă de ţări care nu doresc să coopereze în cadrul UE.

De altfel, „Acordul de la Aachen” este urmarea inițiativei președintelui francez Emmanuel Macron, care, în 2017, la Universitatea Sorbona, anunța proiectul de relansare al Uniunii Europene.

Parchetul European – nevoia de a-i prinde pe marii evazioniști, peste tot în Europa

În aprilie 2017, 16 state membre au convenit să colaboreze mai strâns pentru a combate mai bine frauda împotriva UE. Acestea au convenit să instituie un Parchet European (EPPO), utilizând procedura „cooperării consolidate”.

În prezent, sunt 22 de state membre participante. Odată ce va fi funcțional, Parchetul UE va avea competența de a investiga și a urmări penal infracțiuni care afectează bugetul UE, precum: frauda, corupția, spălarea de bani.

De ce este nevoie de un Parchet al UE?

Pentru că statele membre pierd cel puțin 50 de miliarde de euro anual, în venituri din TVA, din cauza fraudei transnaționale. Până acum, numai autoritățile naționale puteau să investigheze astfel de infracțiuni.

Jurisdicția lor se oprește la frontierele naționale, lăsând procurorii naționali cu instrumente limitate de combatere a criminalității financiare la scară largă, la nivel transfrontalier.

S-a dovedit, organele existente ale UE, cum ar fi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (Eurojust), nu sunt în măsură să inițieze investigații sau urmăriri penale în statele membre.

Parchetul European va contribui la depășirea acestor neajunsuri și la reprimarea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE.

Parchetul UE ar trebui să își preia atribuțiile până la finalul anului 2020, dat fiind faptul că se preconizează că etapa de instituire va dura doi până la trei ani.

„Colegiul European de Intelligence”, Parchetul European, „Acordul de la Aachen” sunt inițiative care demonstrează că UE are resurse colosale și de perspectivă, pentru ca spațiul european să devină mai sigur, mai performant, mai solidar în jurul valorilor și principiilor comune: democrație, capitalism, securitate comună.

Fotografie principală: EPA

Urmărește-ne pe Google News