Ați văzut cât de rău stăm cu testele PISA. Mult analfabetism funcțional. Dar la educația politică suntem mult mai varză. Liderii noștri ne aplică un tratament fiscal à la Putin de toată frumusețea, în timp ce ne vând filme proaste cu occidentalizarea României.

  • Analfabetismul funcțional e atunci când știi să citești, dar nu înțelegi nimic din ce citești. 
  • Analfabetism funcțional politic e atunci când practici o propagandă rudimentară care, luată la bani mărunți, are fix rezultatul opus celui pe care pretinzi că-l urmărești.

Când mai auziți unul că vrea să scadă taxele ziceți-i una pe limba lor, ca să vă înțeleagă: bă, ești un putinist! Am ales referința Putin nu întâmplător. 

Să te cerți pe Facebook cu Rusia și să faci ce face Putin

Obsesia comentariatului geopolitic de la noi, dar și a unui Cîțu, ministrul nostru de finanțe, este una singură: Rusia. Când Cîțu are de respectat o promisiune și i se blochează site-ul ministerului, cel cu ajutoare pentru IMM – cum s-a întâmplat acum câteva luni – ce face prima și prima dată?

Spune că are loc un atac cibernetic sofisticat. Că doar n-o spune că atâta i-a dus mintea, să facă un site de doi lei.

Din trei în trei postări Cîțu e în luptă cu Rusia, e urmărit de spioni ruși, luptă să aducă tezaurul, un adevărat soldat universal. Și totuși e cu adevărat un putinist. O spun bazându-mă pe filozofia fiscală.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Pentru analfabeții politic treaba e simplă: în Vest sunt taxe mici, duduie zona privată și de aia toată lumea o duce bine. Bineînțeles că dacă ar depăși etapa asta propagandistică de gâgă, ar vedea că Vest înseamnă și state încă puternice, și redistribuire (taxare) încă mare. Deși trendul, în ultimii 50 de ani, a fost de micșorare a taxării, și de creștere spectaculoasă a inegalităților, la nivel de capitalism de secol XIX, tot rămâne o felie serioasă pentru servicii publice. 

De ce taxa nu e furt

Pentru cei care mai citesc și altceva decât pliante libertariene, se vede imediat lipsa taxării, de la Vest la Est – taxare mică egal sărăcie și drepturi puține. Rusia, de exemplu, este rea pentru mulți dintre cetățenii săi prin capitalismul sălbatic (oligarhic, corupt) pe care îl practică.

Nu prin comunism și bolșevism, cum ar zice un retor ieșit în decor precum liberalul Florin Roman (și ăsta luptă cu rușii zilnic). 

Inegalitățile pe cuprinsul Rusiei sunt la cer. Serviciile publice sunt la pământ. România nu e departe, deși cumpără rachete anti-ruși. Filozofia de profunzime e tot pro-afaceri până la distrugerea completă a rețelelor de siguranță publice.

Pentru Cîțu, taxa e furt. Și pentru Putin la fel. Că doar de aia a fugit cu milioanele Gerard Depardieu în Rusia și nu în Germania, ca să fie taxat minim.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

În sensul ăsta spun că și Cîțu, și mulți alți finanțiști gândesc putinist și se dau occidentalizanți. Nu mai pot de grijă taxării (când taxele de la noi sunt dintre cele mai mici pentru afaceri), dar toți vor o Românie a inegalităților sălbatice. Dup-aia se miră că n-au bani de epidemiologi.

Dacă nu mărești undeva taxele, iei din sănătate și din educația viitoare

Mai rău, vin și alde Năsui și USR și zic un lucru corect pe care îl rezolvă tot putinist. E prea mare taxarea pe muncă, strigă ei, oamenii cu salariile alea mici și medii plătesc mare parte din povară! De acord. 

Ce propune USR? Să micșorăm taxele! Foarte frumos. Ce nu propune USR? Să nu mărim taxele pentru profit și averi mari. 

Păi, în consecință, tu nu-i propui amărășteanului decât să-i iei puțin din povară și să-i dai un viitor negru cu sănătate și educație (și mai) privatizate. Că doar de unde iei banii ăia atât de necesari?

Astfel de decizii tot fisurează drepturi universale la educație și sănătate. Bine, pentru dreptaci apucați, astea nu sunt drepturi, sunt mofturi, o apendicită ți-o cumperi ca la mall, după capul lor.

Și când s-au apucat să taxeze – sau măcar să colecteze mai serios – partidele de la noi au plătit întâi tributul. Adică, mărim puțintel salariul minim (deci mai ridicăm suma colectată de la amărășteni), dar imediat îi dăm și șefului o reducere substanțială de taxe.

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Mă uit pe afacerile cele mai rentabile din România, de la supermarketuri la firme de energie și nu mă gândesc decât la cât or râde patronii germani sau austrieci de proștii din Est care îi taxează la jumătate față de țările lor natale.

Să ne uităm pe cifre

Cel mai bun și accesibil loc e World Inequality Database (WID), o minunată dată de baze inițiată de economiștii obsedați de inegalități, Thomas Piketty, Gabriel Zucman și alții. Un mod bun de urmărire a inegalităților e să vezi veniturile înainte și după taxare. 

Cei mai bogați 10% dintre români dețin constant, dacă te uiți pe ultimii 20 de ani, cam 40% din venitul național.

După taxare, proporția scade puțin sub 30%. Cei mai săraci 50% dintre români dețin și înainte și după taxare cam 15%. Cei mai bogați 1% dețin cât jumătate din populație, după taxare.

Situația românească e mai degrabă rusească decât europeană, dacă e să discutăm după filozofiile curajosului soldat anti-rus, Cîțu. Nu semănăm nici măcar cu alte țări din blocul ex-comunist. Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia rețin taxe mult mai multe și mult mai eficient. 

Cum arată țările unde redistribuirea e mai bună

În Cehia, de exemplu, cei mai bogați 10% și cei mai săraci 50% au cam la fel 28% din venitul național. După taxare, cei mai săraci se duc spre 33%, cei mai bogați, spre 25%! Cu alte cuvinte, redistribuire făcută ca lumea. Și, da, lucrurile astea se văd după aia în mici detalii.

De exemplu, în mai multe testări gratuite pentru COVID-19 în Slovacia sau Cehia, în timp ce în România, privații se îmbogățesc din neputința statului de a testa și de a juca autoritar pe o piață a speculei.

Nu am auzit să urle investitorii că cehii ăia comuniști sunt de nefrecventat, nu am auzit să fugă investitorii nici din Polonia, unde taxarea e mai serioasă. Doar în România, investitorul e o specie foarte sperioasă. Cum îl taxezi puțin intră în tantrum și Isărescu, și Cîțu, și toți ziariștii “pă economic”.

Anti-rusismul de cârciumă nu ține loc de prosperitate

Cum stau lucrurile în Rusia, tărâmul inegalităților, cu sute de oligarhi care oricum își țin averile prin paradisuri fiscale? Foarte inegal: cei mai bogați dețin o felie enormă din venitul național, iar din această felie groasă se redistribuie foarte puțin. 

De aia chiar ține gluma cu “putiniștii” noștri Cîțu, Năsui și alte genii financiare care nu gândesc decât pentru buzunarul familial. Toți urlă după taxe mai mici, toți cer, de fapt, o societate din ce în ce mai inegală.

Anti-rusismul de cârciumă pe care îl practică constant și Cîțu, și gânditori fiscali useriști, li se întoarce amuzant în cap: pentru că la ce filozofie economică practicăm, ne îndepărtăm tot mai mult de modelul european sau chiar est-european și asistăm deja la o ascensiune rusească a inegalităților. 

Orice capitalist are un vis umed, să aibă regim de taxare ca în Rusia, și să bea o cafea ca în vestul “socialist”. România a modificat puțin visul. Cumpără rachete antirusești și taxează sau protejează bogătanii ca în Rusia.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI