ComenteazăDin 2011, de când, în urma unei legi adoptate în decembrie 2010, se sărbătorește Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie avem parte de diverse manifestări festiviste, pe care politicienii noștri le onorează cu prezența și, uneori, mult mai grav, cu câte un discurs.
Este, de multe ori, singura legătură pe care politicienii români o au cu ceea ce numim, generic, cultură.
Cu mulți ani în urmă, pe când era ministru al culturii, Mona Muscă saluta deschiderea unei importante expoziții de pictură franceză încercând să vorbească despre strânsa legătură culturală dintre Franța și România folosind un vers de-al lui Eminescu: „Ai noștri tineri la Paris învață”.
Educată, citită și inteligentă, apreciată în general de alegători, Mona Muscă dovedea în acel moment că nu a citit decât titlul și primul vers al poeziei respective. Eminescu devenise, în a doua parte a vieții sale, un îndârjit xenofob, iar francofon nu a fost niciodată. Mai mult, „Ai noștri tineri…” îi ia în balon pe junii epocii, necruțător. Dacă ar fi parcurs măcar prima strofă a poeziei, ministrul culturii ar fi înțeles: „Ai noștri tineri la Paris învață/La gât cravata cum se leagă, nodul,/Șapoi ni vin de fericesc norodul/Cu chipul lor isteț de oaie creață”. Totuși, nefiind una dintre poeziile reprezentative ale lui Eminescu, probabil că nici oaspeții francezi nu știau ce-a scris poetul, așa că totul a ieșit bine.
Trăim în țara în care, între alegerile din 2004 și cele din 2009, președintele țării nu reușise să termine de citit „Levantul”, o carte de 256 de pagini.
În aceeași țară, un alt președinte are nevoie de mai mult de o lună pentru a citi o motivare a CCR.
Iar acest al doilea președinte este nu numai profesor, ci a și publicat două cărți, cele mai vândute cărți în România în 2014 și 2015.
Despre nivelul de cultură al altor politicieni nici nu mai are rost să vorbim. Vedem toți, prea des, gafele elementare pe care le comit toți, de la premier la reprezentanți ai tinerei generații de politicieni. În unele cazuri este și riscant să rostim cuvântul cultură, ca nu cumva să-i vină cuiva ideea de a scoate pistolul, luându-se după citatul pe nedrept atribuit lui Geobbels, dar aparținându-i, de drept, dramaturgului nazist Hanns Johst.
Culmile mistificării sunt atinse atunci Viorica Dăncilă le vorbește studenților la deschiderea anului universitar, când nivelul său i-ar pemite doar să gângurească ceva la începerea clasei pregătitoare.
De ipocrizie dă dovadă și Klaus Iohannis atunci când deplânge consumul scăzut de carte în România, deși el este cel care a evacuat Librăria Mihai Eminescu din casa pe care o dobândise, pentru a face loc unei bănci, mult mai profitabilă în calitate de chiriaș.
Nu cere nimeni de la politicienii români să fie oameni de cultură, nu le cere nimeni să fie Václav Havel, dar ne-ar prinde bine să nu fie nici Nero, cântând afon la harpă în timp ce cetatea arde.