Serialul nu oferă o poveste frumoasă, ci este o oglindă a societății în care trăim.

Scenariul că frumoasa Daenerys va deveni tiran a fost anticipat

Probabil că fanii GoT își amintesc mai multe momente în care deciziile lui Daenerys, Mama Dragonilor, au ieșit din tiparul altruist pe care se baza personajul. De obicei, chiar dacă lua decizii dure, le făcea în numele unui scop nobil — să elibereze popoare de sub jugul tiranilor. Asta i-a adus aliați înțelepți și bine intenționați. Dar au fost scene în care deciziile ei surprindeau prin impulsivitate și lipsă de compasiune. Spre exemplu, în sezonul șapte, când îi ucide pe Randyll Tarly și fiul acestuia, fiindcă nu se declară pe loc supușii ei. Alți fani vorbesc de pericolul pe care îl poate reprezenta Mama Dragonilor încă din sezonul șase, episodul șase, când, din nou, motivațiile ei par alimentate de lupta pentru putere, nu de cea pentru bine.

Nuanțele acestea anunțau că este posibil ca personajul să comită și alte atrocități, dacă contextul îi potențează partea întunecată a personalității.

Dacă ne uităm la propria istorie, vedem atâția dictatori care au început ca speranțe pentru umanitate. Mussolini a fost un jurnalist înainte de a deveni politician și dictatorul cumplit de care ne amintim acum. Hitler a fost ales democratic, germanii l-au votat fiindcă i-a convins că Germania are nevoie de un om ca el pentru a-i fi mai bine. Au fost începute războaie în numele binelui, care au avut consecințe teribile pentru toată lumea — mai recent, să ne amintim de intervenția Americii în Vietnam, ale cărei consecințe sunt documentate minuțios și prezentate excelent în documentarul lui Ken Burns și ‎Lynn Novick, pe care îl găsiți pe Netflix. Exemplele ar putea umple sute de pagini.

Așadar, serialul continuă să ofere pilde și semnale de alarmă pentru lumea în care trăim. Nu trebuie decât să ne uităm la vecinii noștri unguri pentru a vedea cum un tânăr cu viziune și ambiție a devenit unul dintre cei mai vocali populiști, arhitect al noii doctrine iliberale: Viktor Orbán. Cândva o speranță pentru democrație și o lume mai bună, acum este văzut ca cel mai periculos om din Europa. Strivește libertatea de exprimare, modifică legi în interes personal, distruge organizațiile care sunt critice și acaparează întreaga societate ungurească. A orchestrat atât de bine lupta pentru putere și schimbările legislative, încât la ultimele alegeri a câștigat cu mai puține voturi decât la alegerile din trecut, când a pierdut votul.

Înainte de a deveni un tiran, singurele momente care ofereau un semnal că lucrurile ar putea devia era modul lui Orban de a se raporta la opoziție și inamici: strivea tot. Își elimina imediat oponenții și îi recompensa pe cei fideli. Însă esența democrației este să accepți când pierzi și să îți aștepți rândul. Să te îmbunătățești, dar să joci corect de fiecare dată. Orban nu făcea asta, iar acum putem vedea unde a ajuns.

Un alt moment care a oglindit probleme sistemice din societatea noastră a fost lupta împotriva White Walkers — creaturile fantastice venite să distrugă lumea. Deși erau principala amenințarea a omenirii, liderii erau mai preocupați să lupte între ei pentru a acapara un pic mai multă putere, în loc să se solidarizeze și să lupte împotriva dușmanului comun. În zilele noastre, situația e similară în cazul schimbărilor climatice, cea mai mare provocare a timpurilor în care trăim, recunoscută ca atare de oamenii de știință și de liderii politici — care însă reacționează doar la nivel de declarații, în vreme ce principala lor preocupare este să își asigure următorul mandat.

Game of Thrones este un serial-spectacol care nu se oprește însă la a fi entertaining sau la a oferi publicului ceea ce dorește. Este un serial care ne pune oglinda în față. Dacă nu ne convine, am face bine să fim mai atenți la lumea din jur și să schimbăm în bine ce mai putem.

 

CITEȘTE ȘI:

Reacția uneia dintre actrițele din Game of Thrones după ce a citit finalul: ”Am simţit un gol imens. Era ca şi cum cineva apropiat urma să moară”

O nouă gafă marca „Game of Thrones”, după paharul de la Starbucks. Unui personaj îi „crește” mâna pierdută în sezonul 3

HBO pregătește continuări ale serialului „Game of Thrones”

O româncă „l-a născut” pe ”Regele Nopții” în ”Game of Thrones”. Octavia Selena Alexandru are 17 ani

 
 

Urmărește-ne pe Google News