ComenteazăAlegerile legislative anticipate, provocate chiar de Tsipras, al cărui partid a pierdut alegerile europarlamentare din 26 mai, au măturat de la putere partidul “Syriza” și au adus în frunte un partid de dreapta, conservator, “Noua Democrație”, cu un program mai cinstit și mai asumat, dar de dreapta.
Noul premier, Kyriakos Mitsotakis, descendent al unei familii de politicieni de renume, care a depus jurământul luni, 8 iulie, își va juca, cu fiecare zi, cariera politică, încercând literalmente să salveze Grecia, aflată în faliment de stat.
Tsipras – socialistul radical care a aruncat economia Greciei de pe stânci, în marea învolburată
Încă din 2010, însorita Elada a intrat într-un declin economic galopant, cauzat de criza mondială, iar astăzi plătește tributul unui regim socialist corupt și uluitor de risipitor, nereformat, care a ratat toate reformele posibile, laolaltă cu toate șansele acordate de partenerii internaționali.
Grecia a beneficiat, într-o perioadă de numai 10 ani, de trei împrumuturi colosale de la Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Centrală Europeană (BCE), care au provocat uriașe dispute în forul comunitar, cu privire la favorurile strigătoare la cer și condițiile speciale de împrumut oferite guvernului de la Atena.
Ca un exemplu: FMI împrumută cu dobânda-standard de 3,6% țările aflate în dificultate financiară temporară. Pentru Grecia, dobânda FMI a fost agreată, scandalos, la 0,9%, cu o perioadă de rambursare de 30 de ani. Și nici asta nu a fost de ajuns.
Uluiți de discursul fantasmagoric al premierului grec, care simultan promitea reforme structurale în propria țară, în schimbul unui nou “bailout” (ajutor financiar asistat internațional), dar și amenința Uniunea Europeană cu ieșirea din zona euro și reabilitarea monedei naționale, “drahma”, europenii au oscilat între a mai ajuta – a câta oară? – Grecia sau de a nu mai ceda șantajului politicianist al premierului Tsipras.
După o perioadă cruntă, a ultimilor cinci ani, în care liderul “Syriza” a luat banii europenilor și s-a jucat cu ei, cheltuindu-i fix pe salarii și pensii, fără să se atingă cu adevărat de sectorul public, înșiși grecii s-au săturat de fanfaronadele premierului-vedetă, care i-a adus la sapă de lemn.
Și-a păcălit concetățenii și a aplicat mult hulitele măsuri de austeritate
Cheltuielile bugetare enorme, incapacitatea de plată perpetuă, care a dus
la starea de faliment de stat, disperarea lui Tsipras de a se agăța de putere,
promițând lucruri total diferite și grecilor din țară, și europenilor din
afară, i-a luat Greciei cel mai important atu în fața oricărui partener: “bonitatea”,
adică încrederea dată capacitatea de a returna împrumuturile, de a respecta
înțelegeri financiare și de a dovedi o poziție solidă din punct de vedere economic,
care să te facă un partener respectat și căutat.
Dacă există un vinovat în această teribilă dramă grecească modernă, atunci acesta este partidul “Syriza” și șeful său, Alexis Tsipras, liderul stângii radicale grecești.
Fostul premier s-a lansat în politică drept un adversar extrem de vocal al măsurilor de austeritate, atitudine care l-a adus la putere, pentru ca ulterior să își păcălească concetățenii, aplicând mult hulitele măsuri de austeritate, pentru a obține împrumuturile și a nu le mai achita eșalonat, ulterior, decât la modul declarativ.
Jocul la două capete al lui Tsipras – pe de o parte populist, temător să impună reforme interne în privința sistemului bugetar supradimensionat al țării, pe de altă parte, negociator cu spatele la zid, cu FMI și BCE – l-a dus în situația să îndatoreze Grecia cu 30 de miliarde de euro, fără posibilitatea ca această sumă să poată fi înapoiată curând creditorilor internaționali.
Cum a fost mândria grecilor manipulată politic
Politica de dublu standard a socialistului radical Tsipras a produs daune ireparabile unei țări care, de zeci de ani, a suferit din cauza politicienilor de stânga, gălăgioși, cheltuitori, populiști. Guvernările socialiste au adăugat noi și noi structuri imensului aparat birocratic al administrației publice, pentru a cărui sustenabilitate s-au plătit sume colosale, care au zdruncinat din temelii echilibrele macroeconomice ale țării, vestită pentru destinațiile sale turistice remarcabile. Când, în 2015, cancelarul Angela Merkel a constatat, cu voce tare, că o femeie de serviciu din Grecia câștigă mai mult decât un inginer debutant din Germania, dar și din întreaga Uniune Europeană, economia grecească era deja la pământ.
Reducerea cu 22% a salariului minim lunar, până la 586 de euro, în plină perioadă de recesiune, nu a fost decât o apă de ploaie, aruncată în ochii creditorilor internaționali. Reducerea cheltuielilor din sistemul public supradimensionat, numită alarmist “măsură de austeritate”, nu a constat decât în tăierea bonusurilor salariale (al 13-lea și al 14-lea salariu) și înghețarea creșterii pensiilor pentru o perioadă determinată.
Necesitatea scoaterii ANAF-ului grecesc din zona guvernamentală și reînființarea lui ca entitate independentă, pentru o colectare mai eficientă și mai transparentă a taxelor, s-a izbit de reticența marilor cheltuitori, guvernanții socialiști. La fel, și creșterea TVA, pentru o colectare mai consistentă la buget și reluarea investițiilor. Nimic din regulile economiei de piață, din programele de redresare financiară, asistate internațional, nu a funcționat.
Mândria grecilor, manipulată politic, a dus țara în colaps. O propagandă cu iz destabilizator rusesc s-a insinuat în toată perioada cabinetului Tsipras, în mass-media din Grecia, s-a promovat o atitudine antioccidentală și antieuropeană, prin contrapunerea “măsurilor de austeritate”, impuse de “lacomii” creditori internaționali, cu atacurile la buzunarul grecului de rând, care nu e responsabil de falimentul propriei țări.
Ceea ce nu s-a înțeles a fost că “măsurile de austeritate” impuse Greciei nu au fost măsuri de sărăcire a cetățenilor, aşa cum propaganda socialistă panica populația, și au fost, dimpotrivă, măsurile pe care trebuie să le iei atunci când ești în sărăcie. Se taie cheltuielile care mai pot aștepta și se folosesc banii pentru lucruri urgente sau cheltuieli cotidiene.
Grecia care alege creditele, dar urăște reformele
Este bine de știut că FMI și BCE sunt organisme financiare internaționale, care nu caută să obțină profit din împrumuturile pe care le acordă țărilor aflate în dificultate financiară majoră. Banii deținuți provin de la toți europenii și cetățenii ai căror țări au relații cu aceste entități.
Cu alte cuvinte, fiecare dintre europeni – inclusiv noi, românii – am împrumutat guvernul Greciei de trei ori, în condiții extrem de avantajoase, fără ca politicienii de la putere să îi gestioneze eficient. Practic, într-o Grecie care preferă creditele, dar urăște reformele, banii intră ca în nisipul superbelor plaje elene.
Cheltuielile nesăbuite cu sectorul public, înrobirea mediului de afaceri, neputința grecilor de a-și diminua standardul personal, pentru a trece împreună, solidar, peste perioada de criză economică au dus la răsturnarea de la putere a unui partid incompetent economic și a unui lider mincinos și duplicitar.
Lecția grecească – adresată
direct României
Pe de o parte, e o lecție politică aspră. Odată ce a pierdut alegerile europarlamentare
și a realizat că a pierdut suportul popular, liderul partidului de guvernământ
a solicitat declanșarea alegerilor anticipate. Alexis Tsipras a îngenuncheat în
fața propriului popor, care i-a sancționat contraperformanța. Gestul lui,
rațional și responsabil, este de apreciat.
Tot astfel ar fi trebuit ca PSD și liderii lui, care au pierdut fără drept
de apel alegerile europarlamentare din 26 mai, să recunoască pierderea
sprijinului popular în exercitarea pe mai departe a guvernării și să se retragă
de la putere. Nu s-a întâmplat, spre rușinea istorică a partidului de stânga
românesc.
Pe de altă parte, e o lecție economică dureroasă. Cu o prăbușire a PIB-ului de 25%, de la începutul crizei economice, Grecia înregistrează un eșec de un tragism unic în Europa. O țară superbă, dăruită de la Dumnezeu cu o poziție geografică excepțională, s-a lăsat dusă pe undele cântecului de sirenă al politicienilor socialiști, care i-au provocat, finalmente, naufragiul.
Ziua scadenței
Un parcus aproape în oglindă urmează și România, sub conducerea unui guvern
socialist nesăbuit, care de 8 ani cheltuie mai mult decât poate produce, umflă
nesustenabil salariile în sectorul public, blochează instituțiile statului cu
nepotisme și elemente incompetente și se împrumută colosal, la dobânzi
amețitoare.
Ziua scadenței a trecut, în România, pentru politicienii noștri socialiști.
Ea a fost în 26 mai, când partidele de opoziție ( PNL, USRPlus și PMP) au
obținut 55,1% din preferințele electoratului român.
Ziua scadenței a fost, în Grecia, ziua în care guvernul socialist al lui
Alexis Tsipras a fost zdrobit, la diferență de peste 10 procente, de un partid
de dreapta conservator, “Noua Democrație”. Vestea e una bună, deocamdată.
Dar tragedia grecească nu s-a terminat.
Citește și: