Între 1992 și 1996, președinte ales al României a fost Ion Iliescu, iar prim-ministru a fost Nicolae Văcăroiu. În acea perioadă, Ion Iliescu a publicat câteva cărți extrem de groase: “Revoluție și reformă” – 1993, “Revoluție și reformă (ediție revizuită)” – 1994, “Revoluția trăită” – 1995 și “Momente de istorie” – 1995.

În aceeași perioadă, presa ticăloșită a lansat informația, transformată mai apoi în renume, că Nicolae Văcăroiu nu prea duce la ureche.

Prin 1995, caricaturistul Ion Barbu (unul dintre cei mai buni doi caricaturiști politici români ai ultimilor 30 de ani) a publicat în aceeași presă ticăloșită, la distanță de o săptămână, două caricaturi în oglindă. În prima, Ion Iliescu, stând la o masă plină de cărți și semnând autografe, răspunde unei întrebări nerostite: “De ce scriu? Dar Văcăroiu de ce bea?”. În a doua caricatură, Nicolae Văcăroiu, stând la o masă la care se puteau semna doar note de plată, practică același tip de răspuns: “De ce beau? Dar Iliescu de ce scrie?”.

Au trecut, de atunci, cam 20 de ani.

Am evoluat. Între 2014 și 2019, președinte ales al României va fi Klaus Iohannis. Spun “va fi“ în deplină posesiune a timpurilor verbale. Până acum n-a demonstrat că a fost sau este, dar mai are câteva luni de mandat. Poate va fi.

Tot între 2014 și 2019, prim-miniștri ai României au fost: Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Dintre aceștia, până și Tudose a negat că ar bea. Dar Klaus Iohannis scrie…

Președintele ce va fi a debutat editorial la vârsta maturității creatoare, direct cu un best-seller. “Pas cu pas”, publicat în 2014, a spart toate topurile: vânzări, încasări, autografe. Moment în care autorul anteriorului mare succes de casă, “De ce iubim femeile“, a început să nu mai fie interesat de politică.

În 2015 a urmat al doilea best-seller: “Primul pas“. Și ăsta a spart. Mai moderat, mai cu mănuși, încât domnul Cărtărescu începuse să prindă ceva culoare în obraji.

Dar, căci mereu există un dar, tocmai s-a anunțat lansarea celui de-al treilea volum al domnului președinte, “EU.RO – un dialog deschis despre Europa”.

Cartea este în precomandă, vânzările încep peste 9 zile, dar deja se anunță a fi un mare succes. Oricum, este prima carte căreia i se face publicitate pe site-ul oficial al Președinției României. Onoare de care, până acum, n-a mai beneficiat nici un autor român. Poate pentru că pe vremea lui Nicolae Ceaușescu nu exista internet, deci Președinția României nu avea site.

Au scăpat câteva informații despre carte dinspre editură, dar nu era nevoie. Titlul promite, el însuși, o adevărată capodoperă. Eu, sigur, voi sta la coadă pentru a o cumpăra. Pentru că întrezăresc o lucrare realmente unică. Un om care nici măcar un monolog decent nu poate ține fără a interveni softul de gol de emisie al Europa FM scrie, iată, de unul singur, o carte-dialog. Aveam pe lista de lecturi restante o mulțime de cărți ale unor autori cu dublă personalitate. Îmi pare rău, cea a președintelui României are, acum, prioritate.

Patrick André de Hillerin


Citește și: 

OPINIE | PAH, după ce președintele PE a anunțat că va trimite o scrisoare Guvernului Dăncilă în care denunță comportamentul „inacceptabil“ faţă de Kovesi: ”Negaționismul de tip nou”

 
 

Urmărește-ne pe Google News