Dacă umbli la pasul de melc al coloanelor auto care se întind prin întreaga țară cu ocazia diverselor sărbători, ai timp să te uiți cu mai mare atenție la casele ridicate în ultimele decenii prin satele și orașele patriei.
În ciuda prevederilor legale în materie de urbanism, îți poți da seama destul de ușor că multe dintre aceste case, unele dintre ele de dimensiuni impresionante, n-au beneficiat de binecuvântarea vreunui proiect real, întocmit de vreun arhitect.
Pur și simplu, proprietarul a chemat un constructor, eventual unul recunoscut prin sat drept priceput, nu neapărat și înregistrat pe undeva ca firmă, și i-a comandat superior: „Fă-mi și mie o casă ca a lui cutărică, da mai mare!”.
Ce arhitectură, ce proiect de rezistență, instalații sau alte farafastâcuri din astea care pot transforma o improvizație într-o construcție? Nu ne încurcăm noi. În definitiv, dacă vecinului nu i s-a prăbușit casa ridicată de meșter, n-o să se prăbușească nici a noastră.
O întreagă Românie s-a ridicat, în 30 de ani, în toate regiunile, fără proiect, cu aducerea autorizațiilor de construcție la tema construcției după terminarea acesteia, iară nu invers. O dezvoltare haotică, martor tăcut și umil al lipsei de viziune și al lipsei de respect față de lege.
Cum arată satele și orașele noastre arată țara în întregul ei. Și n-are cum altfel, pentru că oamenii care-i populează satele și orașele sunt cei care votează și cei care candidează.
Mai lipsiți de speranță ca după dezastruosul an centenar nu cred să mai fi fost vreodată.
Și, totuși, premierul Dăncilă ne spune că avem proiect. De țară, chiar.
Pentru domnia sa, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene e „un proiect de țară care trebuie să ne unească”.
Unirea Principatelor, independența și apoi Marea Unire, cam astea au fost ultimele proiecte reale de țară pe care le-a avut România.
Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene este o chestie care i se întâmplă fiecăruia dintre statele membre cam la 14 ani o dată și durează doar 6 luni. Să spui că șase luni din viață țării reprezintă „un proiect de țară” denotă cel puțin o slabă asimilare a termenilor, o exagerare și aceeași lipsă de viziune care ne îngrozește în ultimele decenii.
Pe de altă parte, Comisia Prezidențială pentru Proiectul de Țară s-a întrunit ultima dată pe 16 octombrie 2017. Cel puțin așa scrie pe site-ul oficial al Președinției.
Lipsiți de viziunea conducătorilor politici și, de asemeni, de voința lor, nouă nu ne rămâne decât proiectul „Vrem o țară ca afară”.
Din păcate, și la execuție stăm la mâna unor cârpaci.
Citeşte şi: