ComenteazăRadu Umbreș este doctor în antropologie socială la University College London, lector în antropologie la SNSPA și predă la programul de Master în Antropologie al SNSPA. Este autor al diverse cărți, texte științifice sau jurnalistice și este unul dintre contributorii Libertatea.
Acum două săptămâni, am discutat împreună cu studenții de la Masterul de Antropologie al SNSPA despre mecanismele mentale și culturale din spatele conceptului de „rasă”. Apelativul folosit de Sebastian Colțescu și scandalul provocat au venit ca un studiu de caz perfect pentru a înțelege de ce și cum percepem rasele.
Pentru biologi, „rasa” nu este un concept științific folositor, cum este, de exemplu, „specia”. Există multe variații ale trăsăturilor biologice în cadrul speciei Homo Sapiens, dar culoarea pielii sau fizionomia nu împart oamenii în categorii distincte.
Eu sunt mai diferit de cel care citește aceste rânduri din punct de vedere genetic (cu excepția rudelor mele de sânge) decât este o persoană generică cu pielea de culoare deschisă de o persoană generică cu pielea închisă la culoare.
Codul nostru genetic conține miliarde de elemente ce diferă de la un om la altul, iar culoarea pielii este doar o parte infimă.
Conceptele noastre comune nu reflectă neapărat categoriile științifice și distincțiile fundamentale ale realității. „Tufiș” este un concept comun des întâlnit, dar biologii nu consideră că există o clasă biologică a tufișurilor.
Un fluture, o broască și un șarpe pot să fie de culoare verde datorită unor adaptări naturale pentru a se camufla în vegetație, dar nu există o categorie biologică de „animale verzi”.
Conceptul de „rasă” este însă prevalent în multe societăți (dar nu în toate) și clasificăm oamenii în categorii distincte folosindu-ne de culoarea pielii ca factor de identificare. Să numim asta o gândire rasialistă, în care considerăm că există niște diferențe esențiale între indivizi, care sunt indicate de aspectul fizic.
Unii dintre noi consideră că aceste diferențe pot fi ierarhizate, că o rasă este inferioară alteia. Să numim asta o gândire rasistă.
Cele două feluri de a gândi nu sunt identice, dar sunt legate cauzal. De exemplu, facem distincția mentală între cele două sexe, percepem că unii oameni sunt femei, iar alți oameni sunt bărbați. Însă doar unii dintre noi consideră că bărbații sunt superiori femeilor, adică avem o gândire sexistă. Poți așadar să ai o gândire rasialistă fără să ai o gândire rasistă. Însă invers este imposibil.
Trebuie mai întâi să distingi între rase pentru a putea gândi că o rasă este superioară și alta inferioară.
Copiii nu spun „negru”, spun „ca ciocolata”, înainte de a fi expuși la eticheta socială
Nu știu ce a fost în mintea lui Sebastian Colțescu, dar apelativul folosit sugerează o gândire rasialistă. Ați putea spune că s-a referit la culoarea pielii, nu la rasă. Însă încercați un experiment mental. Dacă ați privi o serie de pantofi și cineva v-ar întreba care este culoarea unui pantof asemănătoare cu pielea celui numit de Sebastian Colțescu „negrul” ați spune maro, maro închis, ciocolatiu.
Exact așa descriu copiii culoarea altor copii înainte să fie expuși la conceptele de „alb” sau „negru” folosite în societate drept criterii de identificare rasială.
Nu ne naștem cu o înclinație de a clasifica oamenii în rase, însă o dezvoltăm foarte rapid în copilărie, dacă auzim în jurul nostru că oamenii se referă la alții cu aceste cuvinte.
Alt fel de om
Este fascinant cum copiii americani învață conceptul de „negru” ca fiind un fel aparte de oameni chiar înainte să asocieze eticheta cu culoarea pielii.
La fel a venit fetița mea la mine să îmi spună ca o fetiță de la locul de joacă e „țigancă”. Am întrebat-o ce înseamnă asta și nu a putut să îmi explice altceva decât că ceilalți copii se refereau la ea ca „țigancă”.
În mintea ei, conceptul nu este încă asociat cu culoarea pielii, fizionomia, limba sau altă caracteristică. Însă o percepea ca un alt fel de om – altfel.
Însă copiii sunt foarte susceptibili la a prelua conceptele folosite de societatea în care cresc, mai ales când acestea se referă la categorii de oameni. E forma prin care ei învață termenii sociali ai oamenilor în mijlocul cărora se dezvoltă.
În India, copiii încep foarte repede să gândească în termeni de „castă”, un alt concept fără realitate biologică, dar care împarte oamenii în categorii esențializate. Dacă nu sunt expuși la concepte de acest fel, copiii nu dezvoltă natural aceste clasificări, iar culoarea pielii este doar încă o trăsătură percepută a varia alături de înălțime, greutate, culoarea părului sau a ochilor. Fără să fim instruiți cultural, percepem variații, dar nu deducem distincții esențiale.
Suntem ceea ce învățăm să fim
Din momentul în care conceptul de „rasă” intră în mintea noastră, el devine folosit într-un mod automat, rapid, chiar fără să fim conștienți că o facem. Dezvoltăm o gândire intuitivă rasialistă fără să fim neapărat rasiști.
Putem percepe imediat rasa cuiva, chiar dacă nu credem că o rasă este inferioară alteia. Chiar un biolog care știe că rasa nu este un concept analitic corect poate percepe involuntar rase în jur, așa cum un geograf va gândi intuitiv că drumul de la București la Cluj este o linie dreaptă, deși știe în mod reflectiv că este o linie curbă.
Mintea noastră este produsul interacțiunii dintre înclinații mentale create de evoluția naturală și informația culturală preluată din societate.
A fost Sebastian Colțescu rasist? Nu știu, dar cred că informațiile pe care le avem nu sugerează asta în mod neapărat. Dacă ar fi fost vorba de o femeie în mijlocul unui grup de bărbați și s-ar fi referit la ea ca „femeia aia” nu am spune că a fost sexist, ci doar că a folosit un criteriu de sex pentru a o identifica.
Pe de altă parte, nici nu putem închide ochii la faptul că gândirea rasialistă poate duce foarte ușor la gândire rasistă.
Mintea noastră este foarte puternic înclinată să clasifice feluri diferite de oameni ca grupuri, coaliții de „noi” și „ei”. Poate să fie rasa, etnia, religia, partidul politic sau orice altceva sugerează că există ceva care ne distinge de ceilalți și ne pune în competiție cu aceștia.
Gândirea „tribală” este adânc înrădăcinată în istoria speciei noastre, chiar dacă societățile s-au schimbat și trăim înconjurați de oameni foarte diferiți de noi din multe puncte de vedere.
Cum gândea Larry Bird pe teren?
Putem să nu ne mai gândim la rasă? Răspunsul este da, iar dovezile vin, ironic, dată fiind discuția aceasta, dintr-un studiu care folosește echipe sportive. Atunci când subiecții sunt prezentați cu informații despre indivizi de rase diferite însă împărțiți în echipe multirasiale, mintea noastră codează mai puternic afilierea la echipă decât identitate rasială. Când Larry Bird se gândea cui să paseze, îl percepea pe Michael Jordan drept coechipier al Dream Team și pe Dražen Petrović ca adversar, nu ca pe un negru și un alb.
Sportul educă
Sportul profesionist, alături de alte forme de interacțiune socială modernă, este locul unde gândirea noastră rasialistă și cea rasistă se pot schimba.
Pe stadion, în arenă percepția rasei și discriminarea pot fi înlocuite cu alte moduri de a-i identifica pe ceilalți și de a-i considera ca semeni cu drepturi și obligații egale.
Ar trebui să eliminăm complet referințele la rasă? Poate că da, poate că nu.
Black Lives Matter încă face referire la rasă, dar este o mișcare care luptă împotriva rasismului, iar a spune că All Lives Matter este o afirmație rasistă care ignoră că persoanele percepute a aparține unei rase sunt discriminate în mod sistematic.
Lupta cu rasismul este lungă și grea, dar dreaptă și necesară, iar acuzele de rasism în cazul folosirii unei etichete rasiale pot să ducă la confuzie și conflicte inutile ce pot să fie instrumentalizate de cei care chiar sunt rasiști și mândri de asta.
Înainte de a-l judeca pe Sebastian Colțescu, să reflectăm la cultura căreia am fost și suntem expuși și la hotarele minților noastre, pe care, de mici, nu le-am hotărât noi, dar pe care le putem schimba.