Consiliul European, format din șefii de stat și de guvern din UE, a propus-o la șefia Comisiei Europene pe puțin cunoscuta Ursula von der Leyen, ministru al apărării în Germania.

Paradoxal, deși liderii UE spun că sunt dedicați construirii unei Uniuni Europene mai apropiate de cetățenii ei, modul în care au propus-o pe Ursula von der Leyen nu va face decât să distanțeze și mai tare “birocrații de la UE” de cetățeni și să legitimeze populiștii.

UE a căzut în capcana populiștilor și a crescut distanța față de cetățeni
Ursula von der Leyen și Jean Claude Juncker

Jean-Claude Junker (președintele actual al comisiei) a fost numit printr-un proces pe care liderii actuali au ales să îl ignore, preferând un sistem netransparent de numire. Mai precis, procesul de Spitzenkandidat presupunea ca fiecare grup din Parlamentul European să propună un nume, iar câștigătorul să fie ales prin vot dintre aceștia.

De data aceasta, grupurile chiar și-au propus candidații preferați, dar consiliul a ales să îi ignore total.

De ce numirea lui von der Leyen riscă să slăbească UE, deși aceasta spune că își dorește niște State Unite ale Europei, sub modelul federațiilor

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Când o asculți pe Ursula von der Leyen, pozițiile ei pe subiecte importante pentru UE sunt minunate. Orice om bine intenționat când vine vorba de viitorul UE ar fi de acord cu ea.

Aceasta a spus în repetate rânduri că susține o federalizare a Europei, adică un model care ar oferi mai multă unitate, fără a afecta culturile locale (cu efecte pozitive în special pentru statele mai sărace sau cu lideri cu tendințe autoritare). În ceea ce privește politica externă, aceasta pare să evalueze clar și ferm problemele dinspre Rusia și China, cu care nu vrea să facă compromisuri în detrimentul cetățenilor europeni. Similar, când vine vorba de drepturile omului (fie că vorbim de minorități, refugiați), discursul Ursulei von der Leyen pare fără cusur.

Dar la o privire mai atentă apar problemele.

Într-un sondaj recent al postului de televiziune german ARD, aflăm că și cetățenii germani nu o consideră pe von der Leyen un candidat potrivit pentru șefia comisiei – deși von der Leyen este susținută și foarte apropiată de Merkel, un politician încă în topul preferințelor germanilor.

Lipsa de încredere a germanilor nu este însă de mirare, având în vedere prestația ei la șefia ministerului pentru apărare, care a fost criticată dur atât de adversarii politici, cât și de colegii de partid.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Mai mult,  von der Leyen este anchetată oficial într-un scandal de corupție, în care ar fi oferit contracte pe bani grei unor firme apropiate.

Când jocurile de culise contează mai mult decât prestația publică

În contrapunct, candidatul Timmermans s-a remarcat ca un critic dur al corupției din statele UE, inclusiv România. Acesta a luat poziție în repetate rânduri împotriva derapajelor care încălcau principiile statului de drept în România, Ungaria, Polonia. A devenit astfel popular în rândul cetățenilor din aceste state, dar un dușman declarat al liderilor populiștilor, precum Viktor Orban.

Sistemul prin care von der Leyen a fost preferată lui Timmermans arată că liderii UE nu aleg însă șefia comisiei în funcție de popularitatea printre cetățeni, ci în funcție de jocuri politice interne, netransparente.

Simultan, le transmite populiștilor și corupților că vor fi penalizați cei care li se opun. Timmermans și-a turat motoarele împotriva liderilor problematici din UE și dintr-un calcul politic, el a crezut că dacă câștigă legitimitate printre cetățeni ca protector al statului de drept, nu va putea fi ignorat nici de liderii politici.

S-a înșelat.

Ceea ce dă de înțeles și viitorilor competitori că, pentru a ajunge la putere, contează jocurile de culise, nu prestația publică și bătălia pentru statul de drept.

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Faptul că nu a fost ales Timmermans nu este în sine problema. Problema este cu modul în care a fost decisă numirea lui von der Leyen.

Deja populiștii au sărbătorit public victoria împotriva lui Timmermans și a lui Weber – fiindcă le consolidează puterea în două feluri. În primul rând, arată că au un cuvânt puternic de zis la nivelul UE, chiar dacă încalcă principiile europene.

În al doilea rând, ei știu foarte bine că o Europă slabă, cu lideri în funcții-cheie necunoscuți de cetățeni, le oferă lor mai multă putere de manevră la nivel național și european.

Populiștii au tradus problemele UE, însă nu în folosul UE și nici în cel al cetățenilor

Desigur, liderii UE au avut grijă ca von der Leyen să aibă niște calități lăudabile, de “poster child”, cum ar fi faptul că ar fi prima femeie la șefia comisiei, sau discursul și zâmbetul ei care dau bine la cameră. Este greu de crezut că acestea vor compensa lipsa ei de popularitate printre cetățenii europeni.

Comisia Europeană este instituția care propune legile pentru Europa, este cea care ar trebui să vegheze asupra respectării legislației și care, per ansamblu, să asigure bunul mers al Uniunii.

Un lider al comisiei fără popularitate printre cetățenii acesteia va fi doar o marionetă neluată în serios de nici un lider cu tendințe autoritare sau care vrea să-și vadă de propriile interese. Vom asista la discursuri frumoase, lipsite de consecințe și rupte de realitățile statelor membre. Încrederea cetățenilor în UE va scădea.

Populiștii nu au câștigat teren în statele membre doar fiindcă au știut ei cum să inducă în eroare publicul. Calea era deja bătută de modul în care funcționau instituțiile UE în raport cu cetățenii: greoi, cu discurs birocratic netradus publicului larg, cu ezitări și bâlbe, cu funcționari despre care cetățenii înțelegeau că sunt bine plătiți, dar nu și rolul lor practic.

Pe acest fond, populiștii au venit ca niște traducători pentru publicul larg: uite ce rele fac birocrații UE și de ce e mai bine să aveți încredere în noi. Discursul lor a fost simplu de înțeles. Pentru cei mai mulți oameni, e mai la îndemână să fii de acord cu cineva pe care îl înțelegi decât cu un birocrat criptat.

Ascensiunea populismului este și din cauza modului de funcționare al UE.

Dar în loc să corecteze problemele, liderii UE par să mărească și mai tare prăpastia dintre cetățeni și instituțiile sale – deși, paradoxal, toți admit că e nevoie de mai multă apropiere.

Propunerea lui von der Leyen arată că liderii UE au ajuns să repete una dintre cele mai comune greșeli ale celor aflați în poziții de putere: de a nu practica și ceea ce predică. Oferă și mai multă muniție pentru populiști.

UE a căzut în capcana populiștilor și a crescut distanța față de cetățeni
Laura Ștefănuț

Citește și:

Controversele din jurul Ursulei von der Leyen. Prima femeie propusă la conducerea Comisiei Europene, implicată în scandaluri privind contracte cu dedicaţie, plagiate şi incompetenţă

OPINIE | Liderii UE au păcălit 500 de milioane de europeni și le-au arătat că vocea lor nu contează: „Nu puteți vota voi cât putem negocia noi”

OPINIE | Europa e condusă de o femeie. Iar o femeie la putere nu mai e despre puterea femeilor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI