Dar nu despre cei care se ascund în spatele unei măști – reale sau nu – este vorba acum. Ci despre oamenii care încearcă să inducă celorlați nivelul lor de înțelegere și de manifestare. Un om pe care îl leagă de ceilalți doar spațialitatea – aparține aceluiași spațiu geografic ca și colegul de protest – va încerca să ducă mesajul înspre zona confortabilă. Dacă e profesor, va merge pe sloganuri care amintesc de educație. Dacă e medic, va susține sănătatea nației și poate și a Guvernului și Parlamentului.

Dar dacă individul e „nimeni cu acte”? Dacă ceea ce îl recomandă sunt frustrările? El nu are nimic de oferit societății pe care o urăște. Doar nemulțumirea cu privire la propriul statut. Sau radicalismul generat de frustrări. Atenție, studiile sau ocupația nu îl ridică neapărat deaspra nivelului apelor învolburate ale furiei. Discernământul poate fi afectat și la deținătorul de diplome. Valul negru care îi acoperă privirea îi schimbă perspectiva imediat cum intră între semeni. Ce va face domnul cu pricina? În mulțime, va încerca să coboare mulțimea la nivelul lui, să o transforme în gloată. Se va lupta cu gardurile.

Dar dacă omul nostru este spectator la o finală de tenis, în care joacă cea mai bună româncă, Simona Halep? Are pe creier problema lui, iar acum are și mediul de exprimare. Profită. Nu contează că adunarea are alt scop. Este victoria speciei primare asupra homo sapiens. Pentru că gândacii și târâtoarele ne vor supraviețui.

Există însă o speranță, pe care numai oamenii aleși o pot da (și nu mă refer la votul popular). Oamenii cu har.

Simona Halep a transmis un mesaj fără echivoc, exact după ce ridicat trofeul deasupra capului: trivialitatea aceasta care depășește spațiul nemulțumirilor viscerale trebuie să înceteze.

Ce a pornit de la o plăcuță de înmatriculare, s-a transformat în scuipat pe tricoul campioanei. Iar Simona Halep ne-a spus că ea nu e dispusă să fie complice. A fost indignarea omului care a schimbat fața sportului românesc prin talent și muncă incredibile, fără ajutorul celor care strigă, bine intenționați sau nu. Este simbolistica profesionalismului contra imposturii. „Opriți-vă!”

Lumea se schimbă în jurul nostru.

Speranța mea este că, după acest incident planetar (finala Rogers Cup a fost transmisă în toată lumea), modelul va fi Simona Halep. Nu scuipatul.

Ați văzut palmele Simonei Halep? Priviți-le cu atenție!

 
 

Urmărește-ne pe Google News