Oportunități ratate: formatele minilaterale și de ce România eșuează să le folosească

Cu toate acestea, în ciuda participării noastre, rezultatele acestor inițiative, mai ales în plan politic, au fost minime. România nu a exploatat încă întregul potențial al acestor platforme, iar rezultatele summiturilor au fost mai degrabă simbolice decât cu impact. A venit timpul ca România să își regândească abordarea și să valorifice mai eficient aceste formate pentru a servi intereselor sale naționale și stabilității generale a regiunii.

Potențialul formatelor minilaterale

Minilateralismul se referă la constituirea unor grupuri de țări care colaborează, în general, pe probleme regionale specifice. Spre deosebire de organizații mai mari, precum Uniunea Europeană sau NATO, care necesită un consens larg și sunt adesea blocate de birocrație și interese divergente, formatele minilaterale precum B9 și 3SI permit un proces decizional mai concentrat și mai agil. Aceste formate se bazează în mare măsură pe summituri ca unealtă politico-diplomatică, în cadrul cărora liderii se întâlnesc periodic pentru a discuta strategii, a lua decizii și a coordona politici.

Formatul București 9 a fost înființat în 2015 de România și Polonia ca răspuns la creșterea amenințărilor la adresa securității din partea Rusiei, în special după anexarea Crimeei în 2014. Acesta include nouă state membre NATO din Europa de Est, cu scopul de a consolida flancul estic al NATO și de a asigura securitatea țărilor membre. Inițiativa celor Trei Mări, lansată de asemenea în 2015, se concentrează pe consolidarea dezvoltării economice prin îmbunătățirea infrastructurii, a energiei și a conectivității digitale între 12 state membre ale UE situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră.

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Aceste platforme sunt concepute pentru a aborda provocări regionale specifice, de la amenințări la adresa securității la disparități economice, și oferă României un loc la masa la care se iau deciziile care afectează viitorul regiunii. Cu toate acestea, în ciuda potențialului, contribuțiile României nu s-au tradus în rezultate substanțiale.

Impact limitat și oportunități ratate

Deși România a fost un participant activ la aceste summituri, rezultate tangibile sunt puține. Numeroasele reuniuni și declarații nu au condus la schimbări politice semnificative sau la proiecte concrete care ar putea consolida poziția României în regiune sau de care cetățenii ar putea beneficia în mod direct. De exemplu, în cazul celor 9 de la București, deși au existat discuții frecvente privind consolidarea prezenței NATO în Europa de Est, implementarea efectivă a unor noi măsuri de securitate sau desfășurări militare în România a fost limitată.

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

În mod similar, în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, România a pledat pentru proiecte de infrastructură precum autostrada Via Carpathia, care vizează conectarea Europei de Nord și de Sud. Cu toate acestea, progresul proiectului este lent, iar impactul inițiativei asupra dezvoltării economice a României rămâne marginal, cât timp România nu reușește să transforme proiectele de pe hârtie în realitate. În timp ce țări precum Polonia au reușit să atragă investiții semnificative și să promoveze și să finalizeze proiecte-cheie de infrastructură, România rămâne în urmă în transformarea angajamentelor în realitate.

Lipsa de impact nu se datorează limitărilor formatelor în sine, ci mai degrabă reflectă modul în care România se implică în cadrul conferințelor. Prea adesea, contribuția noastră se limitează la formalități – participarea la reuniuni la nivel înalt, semnarea de declarații și asumarea de angajamente generale – fără o strategie clară de transformare a oportunităților în câștiguri concrete pentru România.

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

De ce nu a reușit România să câștige suficient de mult?

Există patru motive principale pentru care România nu a reușit să profite la maximum de implicarea sa în aceste formate minilaterale. 

Primul ține de lipsa unei viziuni strategice: angajamentului României în B9 și 3SI îi lipsește o strategie coerentă, pe termen lung, cât și voința pe termen scurt. Deși liderii noștri participă la summituri și fac declarații, nu există o foaie de parcurs clară pentru ceea ce dorim să realizăm prin intermediul acestor platforme, iar proiectele începute, care au termene prestabilite, se înfrunta cu decalaje cauzate fie din lipsă de implicare politică fie pe motive birocratice. Această lipsă de viziune are ca rezultat o participare ad-hoc, fără obiective precise, reducând influența noastră în procesele decizionale.

Al doilea motiv ține de resurse și angajament limitate. Participarea efectivă la aceste formate necesită nu doar o prezență diplomatică, ci și resurse și angajament pentru a da curs proiectelor și inițiativelor. România nu a angajat niciodată suficiente resurse financiare și politice pentru a promova proiecte-cheie în cadrul 3SI sau pentru a influența politicile de securitate în B9. Limitările au apărut și din cauza faptului că sistemul politic din România se dezvoltă exclusiv într-o logică de termen scurt.

Al treilea motiv ține de natura aparatului diplomatic al României, care trebuie să fie mai proactiv și mai coordonat în abordarea sa față de aceste platforme. Este nevoie de o strategie specifică care să alinieze eforturile diferitelor ministere și agenții pentru a se asigura că pozițiile și propunerile României sunt bine pregătite, coordonate și comunicate eficient. Vorbim despre o lipsă de coordonare și capacitate instituțională care limitează ce poate obține diplomația românească.

În final, al patrulea motiv principal ține de faptul că statul român pune deseori accentul pe formă în detrimentul substanței. De prea multe ori, participarea României la aceste summituri se rezumă la prezență și mai puțin la a aduce contribuții substanțiale. Deși acest tip de diplomație este un instrument important, nu ar trebui să se limiteze la fotografii și declarații oficiale. Este componenta unei probleme mai generale a politicii externe românești, care pare slab pregătită. Rareori vedem de la București propuneri și inițiative concrete, bine conturate intelectual, care să contribuie la dezbaterile importante din regiune. Deși spunem că vrem de fim furnizori de soluții pentru problemele regionale, în practică suntem doar „beneficiarii” ideilor și inițiativelor gândite și promovate de alții.

Ce trebuie să se schimbe?

Pentru ca România să utilizeze eficient Inițiativa București 9 și Inițiativa celor Trei Mări, dar și alte formate în care poate va activa în viitor, este necesară o schimbare fundamentală de abordare. Cele mai notabile elemente care trebuie regândite:

– Elaborarea unor strategii clare. România are nevoie de o abordare cuprinzătoare pentru fiecare format care să contureze obiectivele, prioritățile și etapele necesare pentru atingerea țintelor. Strategia ar trebui să fie elaborată în consultare cu părțile relevante, de la ministere și alți actori guvernamentali, mediul de afaceri până la societatea civilă, pentru a se asigura că reflectă interesele și capacitățile naționale, iar în situația unde capacitatea statului de a implementa proiecte este afectată, acest lucru să poată fi abordat din timp.

– Creșterea alocării de resurse. Pentru a fi un lider în aceste formate, România trebuie să investească mai multe resurse în domenii-cheie și să reducă din puterea de blocaj discreționară din diversele procese prin care trec propunerile, cum ar fi proiectele de infrastructură din cadrul 3SI și inițiativele de apărare din cadrul B9. 

– Consolidarea capacității diplomatice. Corpul diplomatic al României ar trebui să fie împuternicit să se angajeze mai eficient în aceste formate, diplomații să nu rămână doar la stadiu de executanți, ci să li se ofere posibilitatea de a se implica direct. Asta implică o schimbare de organizare și de cultură instituțională, care să permită diplomaților să vină cu propuneri și idei fără a fi sancționați pentru că sunt proactivi și au inițiativă. În alte cuvinte, Ministerul de Externe ar trebui să dea mână liberă diplomaților, dar în același timp să le ofere și resursele de pregătire și formare de care au nevoie pentru a putea avea contribuții adecvate.

Un ultim punct este legat de nevoia de valorificare a alianțelor regionale. România ar trebui să colaboreze mai strâns cu alți membri influenți ai acestor formate, cum ar fi Polonia și statele baltice, pentru a construi coaliții în jurul unor interese comune. Acest lucru ar putea spori puterea de negociere a României în cadrul întâlnirilor și ar trebui să contribuie la promovarea proiectelor comune în beneficiul regiunii. Fie că vorbim de posturi de conducere în cadrul UE sau NATO sau de interese strategico-economice precum aderarea la spațiul Schengen, toate aceste obiective sunt mai ușor de atins, dacă în spatele României se afla o largă coaliție.

Ce am câștiga?

Dacă România își poate schimba abordarea și poate utiliza mai eficient formatele minilaterale, beneficiile pot fi semnificative. Prin intermediul Inițiativei București 9, România poate juca un rol din ce în ce mai mare în conturarea strategiei NATO în Europa de Est, chiar și în perioada post-război.

În cadrul Inițiativei celor Trei Mări, proiectele precum Via Carpathia ar putea fi o gură de aer atunci când vor fi finalizate. Însă tocmai aici este problema, ele nu vor putea fi finalizate la timp, termenul inițial fiind 2026, în prezent extins până în 2030, ceea ce aduce cu sine o creștere a neîncrederii investitorilor străini și autohtoni.

Într-un peisaj geopolitic în schimbare, România nu-și poate permite să scape din mână oportunitățile. A venit timpul ca formatele minilaterale să funcționeze pentru România, nu doar pentru liderii politici autohtoni, transformând angajamentul diplomatic în beneficii reale și tangibile pentru țară și pentru regiune în ansamblu. De asemenea, este timpul ca România să se ridice la nivelul aspirațiilor sale de lider regional.

Acest articol face parte dintr-o serie de analize despre politica externă și de securitate a României în noul context geopolitic, coordonate de Institutul Quartet în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung România.

Foto: presicency.ro

Urmărește-ne pe Google News