Opriți șpaga! Ce datorează Astra Arad după ce, împotriva aranjamentului primăriei lui Firea, a câștigat licitația celor 100 de tramvaie

În licitația pentru cele 100 de tramvaie cumpărate de Primăria Bucureștiului “vicierea calculului punctajului”, cu expresia dureroasă a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, deschide o discuție interesantă.

Cine poate să-și asume așa ceva?
Când l-am întâlnit pe patronul Astrei, Valer Blidar era confuz și resemnat. Unul dintre cei mai vechi și unși cu toate alifiile antreprenori români din ultimele trei decenii, arădeanul vorbea, stins, despre protecția Gabrielei Firea, despre faptul că licitația e deja adjudecată înainte de încheiere și că nu se mai poate face nimic. O declinare pe șinele de tramvai a deziluziei populare: “În țara asta, domle, nu se schimbă nimic”.

Recomandări

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție

“Bine, dar cine a decis?”

Din discuție, părea că răspunsul la întrebarea “Cine a decis?” era o combinație între primăria lui Firea, gașca de interese a lui Pandele, ofițeri din serviciile secrete române, obligații statale față de Turcia lui Erdogan și Sfântul Petru însuși. Cert e că patronul fabricii arădene nu mai credea că ceva poate fi întors.

Nici nu era treaba noastră, ca jurnaliști, să se întoarcă ceva, treaba era doar ca informația să ajungă la public.

Am fost la întâlnirea cu patronul Astrei împreună cu Mirela Neag și i-am povestit-o imediat, citând din notițe, lui Răzvan Luțac, care făcea documentarea cazului. Dacă n-ar fi martorii, poți crede că a fost un vis.

“Nici unul nu îmi mai răspunde acum la telefon”, spunea șeful fabricii, fără vlaga de a se revolta. “Așa s-a decis”, adăuga el, iar Sfînta Treime era acolo. Bărbatul masiv arăta când către cerul de toamnă al terasei, când către numele intangibil al Gabrielei Firea, care plutea în aer, și încheia cu atingeri discrete pe propriul umăr, vechiul gest al românilor, atunci când, pasămite, vrem să fim misterioși și invocăm serviciile secrete atotputernice pentru tot ce nu ne iese în viață. La 30 de ani de când trăim în democrație, noi ne comportăm ca disidenții care n-am fost. 

Recomandări

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”

Nu vreți ceva publicitate?

Încheierea conversației a fost antologică. Mulțumiri pentru informații. A zis că ce mai are de făcut. Nu s-a înțeles. A repetat. Tăcere stânjenită. “Păi, ceva?”. Liniște la galerie. “Măcar publicitate”. “Nu”. “Așa ceva nu se poate. Cum nu? Acum câțiva ani, unii mi-au cerut 10% dintr-un contract, dar nu le-am dat, că era nesimțire”.

Când ne-am despărțit, fiecare a rămas în cântecul trist al dodiilor lui. Minute bune, în drumul către metrou, Mirela înjura colorat la Șosea, întorcând privirile de noiembrie ale oamenilor.  

Nu l-am crezut pe Blidar, am verificat.

Secretizaseră dosarul licitației 

Condusă de directorul de achiziții Eugen Davidoiu, adus de Gabriela Firea, comisia de licitație secretizase într-adevăr dosarul.  

O achiziție publică legată nu doar de 160 de milioane de euro, ci, în primul rând, de nevoile și siguranța a sute de mii de călători, arăta în documentele vopsite cu negru precum un episod din “Homeland”, plin de secrete și de baze de date de siguranță națională.

Nivelul de zgomot măsurat la tramvaiul firmei turcești era secret, arhitectura interioară era alta decât cea cerută în caietul de sarcini, lățimea vagoanelor era mai mare, iar la tramvaie lățimea e vitală, că nu schimbi șinele într-un oraș întreg dacă vezi că nu încape rădvanul în curbe.

Recomandări

Putin e „ca bunicul meu care se îmbată la o petrecere de familie și îi deranjează pe toți”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (III)

Le-a lipsit documentul de bază

Dar dintre toate condiții neîndeplinite de firma din Bursa, cea mai uluitoare a fost absența certificatului de omologare a tramvaiului câștigător, cerință cu care, practic, începuse caietul de sarcini.

Să participi la achiziția publică pentru livrarea de tramvaie fără să ai certificat de omologare pentru tramvaiele respective e adaptarea strălucită în transportul urban a unei vechi înțelepciuni din fotbal: “Ai, n-ai mingea, tragi la poartă”.  

Peste această neregulă, ar mai fi fost posibilă doar o eroare legată de partea tramvaiului care circulă pe șine.

Astfel a tras comisia lui Davidoiu de clasamentul licitației, în sus și în jos, a ciumpăvit criteriile și a ignorat documentele din dosarele de ofertă, până când Durmazlar a câștigat.

Bucuria de la Arad

Era noiembrie 2019 când cazul a explodat public. Ceea ce a urmat se știe. 

Trei instituții publice, ultima Curtea de Apel București, au desființat procesul de achiziție ca pe unul incorect. 

După 10 luni, în septembrie 2020, primăria lui Firea a fost silită să refacă licitația și a declarat-o pe Astra câștigătoare.

Sigur că Astra a făcut contestațiile, sigur că a luptat cu argumente în mai multe instanțe specializate sau civile, însă nimic nu era posibil dacă toți acești oameni în funcții publice, până sus, la magistrați, nu se simțeau parte a unei comunități care nu mai rezistă, care nu mai suportă, care riscă să facă implozie din cauza corupției.  

Iar finalul nu e aici.

Finalul e acesta: faceți tramvaie bune și la timp! Lăsați mita, sub orice formă a ei, lăsați “sponsorizările” pentru candidați și pentru partide, lăsați presa în pace!

Responsabilitatea companiilor din România

Ca firmă privată, când accepți să corupi aparent puțin și “la limită”, nu e deloc puțin și nu e la limită. Va veni un corupător mai mare decât tine care te va înghiți.

Dincolo de datoria polițiștilor și procurorilor de a-i prinde pe infractori și de cea a judecătorilor de a cântări obiectiv acuzațiile, iar presa pisează zilnic problemele din justiție, există o responsabilitate a companiilor private din România pentru perpetuarea unei incorectitudini economice care întreține sărăcia. 

Da, politicienii, magistrații, funcționarii publici sunt mereu în vizor. Dar companiile private nu pot cere totul de la stat și nimic de la ele.  

Astra are o singură datorie: să livreze la timp. Că, o spun surse credibile, deja există întârzieri la alte contracte publice.

Urmărește-ne pe Google News