ComenteazăÎn licitația pentru cele 100 de tramvaie cumpărate de Primăria Bucureștiului “vicierea calculului punctajului”, cu expresia dureroasă a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, deschide o discuție interesantă.
Pe ce garanții s-au bazat oamenii din comisia Primăriei ca să manipuleze, fățiș și fără teamă, o achiziție publică de 160 de milioane de euro? Mai ales că era doar prima parte a unui proces de modernizare care va costa miliarde de euro din bugetul bucureștenilor.
Cine poate să-și asume așa ceva?
Când l-am întâlnit pe patronul Astrei, Valer Blidar era confuz și resemnat. Unul dintre cei mai vechi și unși cu toate alifiile antreprenori români din ultimele trei decenii, arădeanul vorbea, stins, despre protecția Gabrielei Firea, despre faptul că licitația e deja adjudecată înainte de încheiere și că nu se mai poate face nimic. O declinare pe șinele de tramvai a deziluziei populare: “În țara asta, domle, nu se schimbă nimic”.
“Bine, dar cine a decis?”
Din discuție, părea că răspunsul la întrebarea “Cine a decis?” era o combinație între primăria lui Firea, gașca de interese a lui Pandele, ofițeri din serviciile secrete române, obligații statale față de Turcia lui Erdogan și Sfântul Petru însuși. Cert e că patronul fabricii arădene nu mai credea că ceva poate fi întors.
Nici nu era treaba noastră, ca jurnaliști, să se întoarcă ceva, treaba era doar ca informația să ajungă la public.
Am fost la întâlnirea cu patronul Astrei împreună cu Mirela Neag și i-am povestit-o imediat, citând din notițe, lui Răzvan Luțac, care făcea documentarea cazului. Dacă n-ar fi martorii, poți crede că a fost un vis.
O parte a discuției noastre rămâne confidențială, pentru că Blidar ne-a rugat să nu dăm niciunul dintre numele de șefi de televiziune, de redacții sau de aranjori publici, politici și apolitici care au luat bani de la el. Bani ca să fie ajutat, bani de “politețe blestemată”, vreme de decenii, sume date publicitate sau în altfel de contracte.
“Nici unul nu îmi mai răspunde acum la telefon”, spunea șeful fabricii, fără vlaga de a se revolta. “Așa s-a decis”, adăuga el, iar Sfînta Treime era acolo. Bărbatul masiv arăta când către cerul de toamnă al terasei, când către numele intangibil al Gabrielei Firea, care plutea în aer, și încheia cu atingeri discrete pe propriul umăr, vechiul gest al românilor, atunci când, pasămite, vrem să fim misterioși și invocăm serviciile secrete atotputernice pentru tot ce nu ne iese în viață. La 30 de ani de când trăim în democrație, noi ne comportăm ca disidenții care n-am fost.
Nu vreți ceva publicitate?
Încheierea conversației a fost antologică. Mulțumiri pentru informații. A zis că ce mai are de făcut. Nu s-a înțeles. A repetat. Tăcere stânjenită. “Păi, ceva?”. Liniște la galerie. “Măcar publicitate”. “Nu”. “Așa ceva nu se poate. Cum nu? Acum câțiva ani, unii mi-au cerut 10% dintr-un contract, dar nu le-am dat, că era nesimțire”.
Când ne-am despărțit, fiecare a rămas în cântecul trist al dodiilor lui. Minute bune, în drumul către metrou, Mirela înjura colorat la Șosea, întorcând privirile de noiembrie ale oamenilor.
Nu l-am crezut pe Blidar, am verificat.
Secretizaseră dosarul licitației
Condusă de directorul de achiziții Eugen Davidoiu, adus de Gabriela Firea, comisia de licitație secretizase într-adevăr dosarul.
O achiziție publică legată nu doar de 160 de milioane de euro, ci, în primul rând, de nevoile și siguranța a sute de mii de călători, arăta în documentele vopsite cu negru precum un episod din “Homeland”, plin de secrete și de baze de date de siguranță națională.
Nivelul de zgomot măsurat la tramvaiul firmei turcești era secret, arhitectura interioară era alta decât cea cerută în caietul de sarcini, lățimea vagoanelor era mai mare, iar la tramvaie lățimea e vitală, că nu schimbi șinele într-un oraș întreg dacă vezi că nu încape rădvanul în curbe.
Practic, nimeni dintre milioanele de cetățeni contribuabili nu putea verifica în ce fel a fost stabilit clasamentul final: Durmazlar Makina Sanayi 99 de puncte – Astra Arad 98 de puncte. Asta în condițiile în care achiziția publică este, prin definiție, un standard al transparenței.
Le-a lipsit documentul de bază
Dar dintre toate condiții neîndeplinite de firma din Bursa, cea mai uluitoare a fost absența certificatului de omologare a tramvaiului câștigător, cerință cu care, practic, începuse caietul de sarcini.
Să participi la achiziția publică pentru livrarea de tramvaie fără să ai certificat de omologare pentru tramvaiele respective e adaptarea strălucită în transportul urban a unei vechi înțelepciuni din fotbal: “Ai, n-ai mingea, tragi la poartă”.
Peste această neregulă, ar mai fi fost posibilă doar o eroare legată de partea tramvaiului care circulă pe șine.
Astfel a tras comisia lui Davidoiu de clasamentul licitației, în sus și în jos, a ciumpăvit criteriile și a ignorat documentele din dosarele de ofertă, până când Durmazlar a câștigat.
Bucuria de la Arad
Era noiembrie 2019 când cazul a explodat public. Ceea ce a urmat se știe.
Trei instituții publice, ultima Curtea de Apel București, au desființat procesul de achiziție ca pe unul incorect.
După 10 luni, în septembrie 2020, primăria lui Firea a fost silită să refacă licitația și a declarat-o pe Astra câștigătoare.
În Arad, o mie de familii se bucură, asta dacă li se vor mări și lor salariile, pentru că fără munca, dedicarea și priceperea lor nu se ajungea niciodată aici. După cum, fără reacția de atenție a societății, care a fost revoltată de achiziția trucată, de asemenea, cazul putea trece în tăcere.
Sigur că Astra a făcut contestațiile, sigur că a luptat cu argumente în mai multe instanțe specializate sau civile, însă nimic nu era posibil dacă toți acești oameni în funcții publice, până sus, la magistrați, nu se simțeau parte a unei comunități care nu mai rezistă, care nu mai suportă, care riscă să facă implozie din cauza corupției.
Iar finalul nu e aici.
Finalul e acesta: faceți tramvaie bune și la timp! Lăsați mita, sub orice formă a ei, lăsați “sponsorizările” pentru candidați și pentru partide, lăsați presa în pace!
Responsabilitatea companiilor din România
Ca firmă privată, când accepți să corupi aparent puțin și “la limită”, nu e deloc puțin și nu e la limită. Va veni un corupător mai mare decât tine care te va înghiți.
Fiecare firmă care continuă să “se descurce” în relația cu cei pe care îi crede puternici și influenți continuă cercul vicios al abuzului și al unei economii a intermediarilor, a combinatorilor.
Dincolo de datoria polițiștilor și procurorilor de a-i prinde pe infractori și de cea a judecătorilor de a cântări obiectiv acuzațiile, iar presa pisează zilnic problemele din justiție, există o responsabilitate a companiilor private din România pentru perpetuarea unei incorectitudini economice care întreține sărăcia.
Până la conspirațiile universale, ne mănâncă gesturile personale, acceptarea șpăgii ca singură soluție. Ce eficiență mai are plângerea, dacă la rândul tău, în mod activ sau întorcând privirea, întreții mediul?
Da, politicienii, magistrații, funcționarii publici sunt mereu în vizor. Dar companiile private nu pot cere totul de la stat și nimic de la ele.
Astra are o singură datorie: să livreze la timp. Că, o spun surse credibile, deja există întârzieri la alte contracte publice.