ComenteazăÎn numele libertății de circulație a cetățenilor,a mărfurilor, a ideilor și a bolilor, pe aeroportul din Cluj au fost înghesuiți, pe 9 aprilie, 1.800-2.000 de oameni, în funcție de sursă. Puteți folosi orice clișeu pentru a descrie această înghesuială: ca sardelele în cutie, ca puricii pe câine, ca-n metroul spre Pipera, luni dimineața. Orice astfel de clișeu ați folosi, n-ați greși. Imaginile din fața aeroportului din Cluj sunt halucinante.
Aproape 2.000 de oameni stau cot la cot, mască în mască, strop de salivă lângă strop de salivă, suprafață nedezinfectată lângă suprafață nedezinfectată, așteptând să-și împlinească visul: acela de a munci pe bani puțini în agricultura din Germania.
Sparanghelul nu se culege singur, sparanghelul motorului economiei UE are nevoie de solidaritatea esticilor rupți de foame.
Nu este nimic rău în faptul că statul român permite cetățenilor
săi, pe care oricum nu-i poate ajuta cu nimic, să fugă spre o sursă temporară
de venit, spre un sistem medical mai bine pus la punct, spre câteva luni nu
doar de viață mai bună, ci pur și simplu viață. Dar este greu de acceptat modul
în care statul acordă această permisiune, facilitând abuzul de încredere,
încălcarea legii, disprețul față de regului.
În plină stare de urgență la nivel național, într-o țară guvernată de ordonanțe militare care interzic reunirea la un loc a mai mult de trei persoane, statul român lasă respectarea legii pe umerii unor samsari de forță de mucă și a paznicilor unei parcări de aeroport. căci, da, s-a identificat cu celeritate responsabilul pentru aglomerația nepermisă de la Cluj: firma care deține concesiunea asupra parcării aeroportului. Aceasta a fost găsită răspunzătoare pentru gestioanrea defectuoasă a situației și va fi aspru sancționată.
În București și numai, armata a ieșit în stradă să impună, prin
simpla-i prezență, respectarea legii. Militarii români, înarmați până-n dinți,
echipați ca pentru o misiune printre talibanii agani, stau cu degetul pe
trăgaci, pregătiți să tragă rafale în plin atunci când SARS-COV-2 ar face
imprudența să atace. Dar atunci când se știe, căci n-a fost blitz-krieg, că
urmează să se strângă 2.000 de oameni într-un loc destul de mic, în același
timp, armata nu este nici măcar anunțată, pentru a-și etala, eventual,
hummerele, transportoarele blindate și mitralierele. Lăsăm gestionarea
situației în seama unei firme de pază private, a unor rupători de tichete de
parcare și a câtorva jandarmi depășiți numeric. Nemțească e doar destinația, nu
și organizarea.
Imaginile de la Cluj, din 9 aprilie, care fac ocolul mediului în care ne-am izolat zilele astea, cel online, sunt o nouă dovadă vizuală a neputinței statului român. A neputinței, a nepăsării, a incapacității de organizare. Câteva dintre condițiile emdicale preexistente acestei pandemii, condiții preexistente (că nu li se mai zice comorbidități) care ies și mai pregnant la iveală acum.
2.000 de oameni se înghesuie să fugă din România și se grăbesc să prindă un loc pe corăbiile aeriene de sclavi.
Pentru ei, riscul de a se îmbolnăvi în acea mulțime disperată este preferabil ceritudininilor care-i așteaptă aici: zero venituri, zero îngrijire, zero responsabilitate și solidaritatea socială.
Orice i-ar aștepta când vor debarca de pe cele 12-13 San Juan Bautista înaripate (prima navă care a transportat sclavi pe teritoriul actualelor SUA, acum 401 ani) este mai bine, din punctul lor de vedere, decât ceea ce-i așteaptă acasă. Iar asta spune multe despre România de azi și despre cea din mâinele apropiat.