Pacostea imposturii. Poate fi incompetența liantul unei societăți funcționale? 

În cazul parlamentarilor cu parcurs educațional precar, putem spune că – de vreme ce sunt aleși – impostura lor e validată electoral – și că ei reprezintă, în mic, societatea în ansamblu, chiar dacă votul pe liste le-a dat o șansă suplimentară, pe care n-ar fi dobândit-o în varianta unui scrutin uninominal. În restul situațiilor semnalate, găsim însă persoane numite politic, fără legătură cu ce știu să facă, pe temeiul unor studii serioase și al unor experiențe prealabile convingătoare. 

Poate că dl Valeriu Nicolae n-a nimerit-o sistematic, deși a căutat să rămână echidistant, deci să-și recolteze cazuistica din tot spectrul politic. Uneori a exagerat. Pe de altă parte, oricât ar fi de grăitor, un CV nu spune chiar totul despre o persoană și „facultățile” sale. Găsim în istorie nu puține cazuri de oameni care „și-au depășit condiția”: nu aveau diplome cu peceți, nici o ascendență de soi, fără ca acest handicap inițial să le fi interzis acțiuni de mare impact (nu neapărat negativ, ba chiar benefic).

Impostorii și societatea defectă

Cuvântul impostură (preluat, prin franceză, din latină) desemnează conduita unui  individ care își asumă un rol fals, prin intermediul unei înșelătorii. Cu cât impostorii sunt mai numeroși într-o societate, cu atât mai neașezată e acea societate, pentru că buna ei funcționare depinde, oricând și oriunde, mai cu seamă de adecvarea indivizilor la rolurile sociale în care sunt distribuiți.

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Dacă atingi o masă critică de impostori – adică de oameni care nu se află la locul potrivit, alterează valoarea unui rol profesional și le refuză altora poziția realmente meritată – obții o societate defectă, nefuncțională, sortită eșecului.

Veți spune, poate, că nicio societate nu-și permite să fie condusă de o majoritate aflată în impostură, întrucât prețul e prea ridicat pentru a fi plătit. Nu e chiar așa. Deși societatea emite „anticorpi” axiologici, pentru a regla mecanismul de selecție pe verticală, impostorii știu să fie solidari, să perpetueze grupat mecanismul fraudei intelectuale și, la limită, să modifice însăși definiția normalității. Impostorul nu e neapărat prost, ci doar prost repartizat.

Uberizare și reflexul sărăciei

Observ că impostura contemporană vădește câteva caracteristici. În primul rând, ea e rezultatul scăderii standardelor, sub presiunea democratizării vieții socioprofesionale. Democrația și elitismul se limitează reciproc. În anii 1930, la Uzinele Malaxa lucrau 10.000 de muncitori și numai 100 de ingineri/proiectanți. Aproape un veac mai târziu, odată cu „uberizarea” economiei, toată lumea tinde spre poziții „de conducere”, fie și din scaunul unui șofer…

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

În al doilea rând, complexitatea vieții sociale contemporane transformă majoritatea activităților noastre în ceva potențial inutil, bazat pe o rutină îngustă și care poate fi – dacă nu chiar va fi cât de curând – automatizat.

Adesea, impostorul poate funcționa într-o anumită „postură” tocmai pentru că ea e din start golită de conținut și influență. În al treilea rând, impostura progresează pentru că normele/criteriile sunt fluctuante și relative, mai ales într-o societate care extinde domeniul drepturilor, în vreme ce micșorează aria responsabilităților.

Fără discuție, impostura e și reflexul sărăciei, adică al subdezvoltării. Pe măsura că România se dezvoltă – și o face vizibil, de trei decenii încoace – impostura devine benignă și mai ușor gestionabilă: ea se transformă dintr-o maladie mortală într-un banal guturai.

Reacția civică

Suntem totuși departe de acel moment. Deocamdată, un impostor trebuie doar să-și cumpere o primă diplomă falsă și o primă poziție publică, pentru a folosi precedentul ca propulsor într-o carieră oricât de înaltă. Altfel spus, accesul la impostură e încă facil.

Numai reacția civică exasperată a segmentelor profesionale direct afectate de impostură îi poate fi opusă și recenta decizie (politică) de închidere a unei școli doctorale, care s-a dovedit a fi un cuib abundent de impostură, arată că, dacă publicul o cere, decidenții nu-și mai permit să protejeze la nesfârșit rețelele cărora le sunt, nu o dată, îndatorați.

Urmărește-ne pe Google News