ComenteazăExistă meserii pe care le poți practica în tinerețe, ca un ritual de trecere, strângând bani de buzunar în liceu sau pentru a te întreține la studii în facultate, în timp ce lucrezi temporar. Nu sunt multe, dar în mod cert sunt meserii din care nu te vezi ieșind la pensie, în cazul în care ai ceva planuri.
Există, pe de altă parte, meserii de care nu crezi că te vei despărți întreaga-ți viață activă. Meseria de ziarist este una dintre ele. N-am să înșir aici lucruri comune, cum că e o meserie frumoasă, dar grea, că cere sacrificii sau orice astfel de lucruri mobilizatoare. Este o meserie, atât, care cere de la practicant ceva mai multă pasiune.
În același timp, este o meserie care te handicapează, pentru că ajungi să te pricepi la atât de multe și la nimic în același timp, încât, dacă vrei să-ți schimbi domeniul de activitate, realizezi că nu ești cu adevărat calificat pentru a face altceva la modul serios.
Când eșuezi definitiv în jurnalism, când te-ai plictisit sau când nu mai sunt banii ăia cu care erai obișnuit, nu prea poți alege între multe noi cariere. Iar dacă ai ajuns și la un oarecare nivel de vedetism, opțiunile se împuținează și mai mult.
Unii ziariști aleg, atunci când renunță la presă, să presteze în domeniul comunicării și al PR-ului. Alții fac asta chiar și continuând să lucreze în presă, ceea ce nu e conflict de interese. Unii devin purtători de cuvânt ai unor personalități sau ai unor instituții. E și asta o ramură a comunicării și nu e nimic de condamnat.
Dar ultimul trend este refugiul ziariștilor-vedetă în politică. S-a mai întâmplat și în alți ani, dar în Parlamentul României au ajuns mai mult ziariști destul de retrași deja din activitate. Acum, ținta este Parlamentul European, iar partidele scot la înaintare (sau la pensie) personaje din eșalonul I, vedete ale posturilor unde activau până mai ieri.
De ce ar renunța un ziarist de televiziune, vedeta, la statut și la câștigurile din presă? Pentru că, totuși, în presa din România, puțini sunt cei care câștigă 200.000 de euro pe an, atât cât câștigă un europarlamentar. În plus, ca europarlamentar, responsabilitățile reale sunt mai mici, nu trebuie să dai socotală pentru scăderile de audiență, nu trebuie să muncești în weekenduri, nu trebuie să stai la serviciu, dacă nu vrei și tot așa.
Totuși, nu asta ar trebui să fie Parlamentul European. Acolo nu ar trebui să fie un refugiu pentru oameni oboșiți și plictisiți de meseriile lor, care-și doresc o pensie consistentă și prematură. Dar noi atât înțelegem din instituțiile Uniunii Europene. Atât înțelegem, asta trimitem la Bruxelles, exact atât vom primi înapoi. Să nu ne așteptăm la politici coerente când noi trimitem oameni care se pricep mult la talk și mai mult la show.
Patrick André de Hillerin
Citește și: