ComenteazăRestul lumii, da, pentru că între timp campania de vaccinare la nivel mondial a depășit-o pe cea românească, cu 35% din populația globului complet vaccinată și 46% vaccinată cu prima doză, în timp ce noi conducem în topul deceselor cauzate de COVID, iar în spitale se desfășoară scene de război.
Ce știm noi și restul lumii nu știe?
Sunt interese mari la mijloc – faza pe planetă
În primul rând, umblă vorba că la probleme mari – nu doar cât casa, ci cât globul – se răspunde, vorba poporului, „cu interese mari”. Mulți dintre cei care nu se vaccinează nu mai au încredere în autorități și nici în actorii economici care le oferă vaccinul.
Confruntați cu spaima de moarte, o spaimă primordială scoasă la suprafață de pandemie, nu pot fi convinși că aceste entități, care nu rareori îi tratează ca pe „grupuri țintă” pentru profit material sau electoral, le vor acum binele.
Binele comun a fost folosit în mult prea multe situații ca schemă de marketing, manevră politică sau ambele.
Așa că nu doar că și-a pierdut sensul, ci a devenit un motiv de suspiciune pentru oamenii care au internalizat mantrele profitului, vorbele de înțelepciune de tipul: „there is no such thing as a free lunch” („niciun prânz nu vine gratis”). Sau mai în ton cu vremurile: „you are the product” („produsul ești tu”) – pentru că, deși pare că faci chestii gratis pe net, de fapt, în spatele culiselor, datele tale sunt manipulate, colectate și vândute.
Când binele comun și altruismul sunt spulberate de logica economică în care trăim, omul de rând are tot dreptul să fie îngrijorat de amestecul din ce în ce mai pronunțat al agenților economici în structurile democratice și să se întrebe cui servesc, de fapt, inovațiile tehnologice. Iar când această îngrijorare e însoțită de o stare de neputință și neîncredere, e ca un sâmbure care aterizează într-un teren fertil unde teoriile conspirației pot înflori.
Teorii ca „marea resetare” și alte scenarii de acest gen pornesc de la inițiative reale discutate la forumul economic de la Davos și implementate deja, inclusiv la nivelul ONU. În aceste noi modele de guvernanță globală, guvernele sunt „retrogradate la a fi doar una dintre multele părți interesate”.
Or, într-o asemenea situație e normal să ne întrebăm cât de aliniate sunt interesele „părților”. Tradus în realități sociale, adică în practică, COVID-19 este și virusul inegalității: profitul făcut de cei mai bogați zece oameni din lume în primele nouă luni de pandemie ar fi suficient pentru a vaccina și proteja de sărăcie întreaga planetă. În aceeași perioadă, 500 de milioane de persoane au fost împinse în sărăcie.
Într-o criză globală, cetățenii lumii sunt și mai îngrijorați de problemele structurale ale guvernanței și economiei globale – e ceva firesc.
Dar dacă îngrijorarea și lipsa de încredere sunt accentuate de un sentiment de neputință și de convingerea că mecanismele democrației nu funcționează, de fapt, pentru ei, e posibil ca toate aceste temeri să defuleze în fantasme de alt fel, înaripate de tehnicile avansate de dezinformare și de rețelele sociale reglementate șui.
Punți de comunicare
În Germania, unde mișcarea anti-COVID a fost de la început foarte vocală, 60% dintre cei chestionați în privința motivelor de a refuza vaccinul au afirmat într-un sondaj recent că nu vor să sprijine „goana după profit a producătorilor globali de vaccin”.
Vestea întrucâtva bună este însă că și mai mulți și-au motivat reținerile prin presiunea prea mare și îndoielile pe care le au cu privire la siguranța vaccinului – aspecte care pot fi adresate mai direct de autoritățile locale, prin campanii de informare și moduri noi de abordare și comunicare.
Și în România, dacă privim motivele invocate pentru refuzul vaccinului, devine foarte clar că cele mai multe pot fi adresate prin campanii de informare, ba chiar că există o nevoie mare de informare și siguranță.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a dezvăluit însă recent că nu a avut buget pentru organizarea unor astfel de eforturi și s-a mers pe încrederea populației în sistemul medical. E vorba despre acel sistem cronic subfinanțat din „România lucrului bine făcut”, unde ard spitale și a crescut numărul de infecții cu nosocomiale. Și despre acea populație care, conform sondajelor, are cea mai mică încredere în medici și sistemul sanitar dintre toți cetățenii UE.
Cu o asemenea formulă a „succesului”, ne mai miră oare rezultatul tragic care ne umple de tristețe și groază în aceste zile?
Administrarea pandemiei în România
Când vorbim despre criza dramatică de încredere în vaccin a românilor, merită poate să ne amintim ce semnale de încredere și sprijin au oferit cei care au administrat până acum pandemia.
De la suspendarea drepturilor omului la scoaterea armatei în stradă și amenzile neconstituționale în valoare de 120 de milioane de euro (!), până la bugetul infim al Sănătății, întâmpinarea celor întorși în țară cu tradiționalul „descurcați-vă” și lipsa specifică de interes față de problemele materiale severe ale populației.
Toate sunt mai degrabă semnale de neîncredere și dezinteres, cărora li s-au adăugat și observații directe de genul „ori ești precaut, ori ești prost” și aluzii la faptul că cetățenii sunt de vină pentru criza medicală sau „analfabeți funcțional” dacă refuză vaccinul.
În plus, mai-marii țării au ignorat chiar ei restricțiile, au declarat campania de vaccinare un succes și pandemia încheiată și au prezentat raportări COVID care se raportau mai mult la… evenimente politice decât epidemiologice. Totul culminând acum cu o criză politică izbucnită, adâncită și prelungită cu cinism în plin val pandemic.
Mai mult decât atât, discursul neoliberal a înflorit (antreprenorii sunt eroi, asigurarea de sănătate are nevoie de plafonare), într-o perioadă în care e mai important ca niciodată să vorbim despre muncile esențiale, solidaritate, empatie și nevoia de siguranță a tuturor, nu despre oportunitățile și libertățile unora.
Apropo de solidaritate: deși nu au de unde, românii au fost puși cel mai des și în situația de a plăti pentru siguranța sanitară din propriul buzunar, în timp ce în Germania, de exemplu, testele au fost gratuite până săptămâna aceasta pentru toată lumea și se oferă în continuare gratuit în școli și la locul de muncă. Nu e deci de mirare că în România „marii câștigători ai pandemiei” sunt declarați acum patronii farmaciilor.
În acest climat, pe fondul neîncrederii în lumea politică și în companii, e poate de înțeles că unii au plecat urechea în altă parte – la cunoștințe, prieteni și rude de la care primesc informații din surse obscure pe chaturi și în rețelele sociale. Acestea sunt semințe ale suspiciunii care s-au răspândit de când a început pandemia peste tot în lume – dar cel mai mult acolo unde neîncrederea exista deja în doze foarte mari și unde catastrofa a fost administrată catastrofal.
În căutarea unor soluții
În această situație extremă, e clar că prioritatea autorităților ar trebui să fie activarea urgentă a mecanismului european de protecție civilă în România, pentru mai mult decât medicamente și echipamente medicale.
Eurodeputata USR Ramona Strugariu a solicitat deja Guvernului să activeze acest mecanism prin care mai putem primi și „spitale mobile, secții modulare mobile de ATI, dar și medici sau asistenți medicali specializați în domeniul terapiei intensive”.
România a mai folosit acest instrument în 2015, după tragedia de la Colectiv, în urma presiunilor venite din partea societății civile. Ca și acum, și atunci decidenții insistau că ne putem descurca și fără.
În același timp, trebuie finanțat e(!) și întețite eforturile de informare a cetățenilor în legătură cu campania de vaccinare.
Demiterea guvernului Cîțu e o șansă și pentru o schimbare de curs în administrarea pandemiei și în privința semnalelor de încredere oferite populației.
O altă preocupare de bază la nivel politic ar trebui să fie și crearea unui „cordon sanitar” în jurul partidului AUR, care tocmai și-a dublat scorul electoral – o misiune cu atât mai importantă în vremuri de pandemie și retorică antivaccin.
În Germania, izolarea politică a dreptei radicale (Alternativa pentru Germania) e asumată consecvent de toate partidele democratice, iar aceasta a pierdut din voturi și popularitate în toate scrutinele din acest an, în ciuda sprijinului puternic pentru protestele față de corona.
Iar un alt aspect important ar fi ca măcar acum, în chiar ultimul ceas al multora (ieri, 442 de decese!), toți cei aflați în funcții publice să își asume și să promoveze fără echivoc vaccinul (sau să explice de ce nu o fac) – lucru care la noi a șchiopătat inclusiv în tabăra care se vrea a fi progresistă, prin exemple ca Nicușor Dan.
În Germania, Angela Merkel și Olaf Scholz s-au vaccinat amândoi cu AstraZeneca, chiar în perioada în care au apărut controverse pe tema administrării acestui ser.
Și ar mai fi ceva, poate, în timp ce așteptăm ca autoritățile să abordeze, în sfârșit, mai responsabil campania de vaccinare: să încercăm să avem o comunicare mai bună de la om la om, adică între noi, cetățenii – cei vaccinați și cei nevaccinați. Fără virulență, ci cu empatie, blândețe și grijă. Încercând să înțelegem și motivele celuilalt, vorbind despre asta – dacă există deschidere și interes.
Cei care nu se vaccinează nu sunt o masă amorfă, fiecare are o situație și motive specifice.
Vaccinul e soluția pentru combaterea pandemiei de COVID, dar în cazul pandemiei de neîncredere avem nevoie de alte răspunsuri.