Radu Umbreș este doctor în antropologie socială la University College London, lector în antropologie la SNSPA și predă la programul de Master în Antropologie al SNSPA. Este autor al unor diverse cărți, texte științifice sau jurnalistice, și este unul dintre contributorii Libertatea.

Hai că știam cu toții. Românii nu sunt disciplinați. Mai ales ne așteptăm ca țiganii (prea puțini le spunem romi în capul nostru) să facă scandal, iar stereotipurile noastre au fost confirmate satisfăcător de către evenimentele recente. Grătare, manele, „bombardieri”, pietre, bătaie, urlete. Anumiți oameni nu au putut să fie altfel nici măcar acum, în plină pandemie, când toată societatea ar trebui să fie unită, să rezistăm împreună, să renunțăm la confort și libertate ca să supraviețuim cu cât mai puțini morți și mai puține pierderi economice. Cu atât mai legitimă intervenția în forță a forțelor de ordine și umilirea publică a făptașilor.

Această interpretare îmi este cunoscută în două feluri. Am văzut-o în societate (adică pe social media, pentru că sunt în autoizolare, iar aceasta este societatea virtuală în care trăim mulți dintre noi), dar am și simțit-o ca o judecată morală intuitivă. Undeva adânc în mine, vedeam justiția în imaginea juxtapusă a unui barbat în două momente. În primul moment, el încălca ostentativ legea și provoca forțele de ordine. În al doilea moment, este umil și arată ca și cum ar fi fost bătut de poliție.

Un mecanism ancestral al minții umane mi-a transmis că și-a primit pedeapsa meritată. Cine ridică sabia de sabie va pieri. Doar frica îi ține pe oameni în frâu, îi oprește din a fi răi. Sigur, după lege trebuia să fie imobilizat, arestat și sancționat pentru faptele lui. Dar sigur o să își înțeleagă mai bine lecția dacă a primit și o mamă de bătaie, data viitoare o să se gândească de două ori înainte să încalce legea sau să fie nesupus.

Acum ceva timp, am scris pentru Libertatea aici, aici și aici despre motivele pentru care nu trebuie să avem totuși încredere în intuițiile noastre evoluate atunci când facem judecăți morale cu caracter universal pe care să le codificăm în legi. Și de data asta, trebuie să ne chestionăm intuiția că acel „bombardier” și-a primit justa măsură pentru ceea ce a făcut.

Cum ar trebui să le răspundem celor care nu vor să fie soldați?

Cu ce au greșit cei care au făcut grătare, petreceri, scandaluri sau clipuri provocatoare pe Facebook? Au încălcat contractul social pe care îl avem unii cu ceilalți. Respectăm regulile și legile societății pentru că renunțăm la dreptul nostru de a fi liberi să facem cum ne taie capul. În aceste vremuri, ar trebui să stăm acasă, să reducem interacțiunile sociale (și în special conflictele!), să respectăm autoritățile. E stare de război și toți suntem soldați.

Însă unii cetățeni nu par să se alinieze societății. Pandemia aceasta a cunoscut mai multe forme de dezertori sau sabotori. Doctorii și asistentele care au demisionat sau care au jucat o horă, românii care s-au întors din străinătate, credincioșii sau cine a mai fost „greșit” zilele astea. Spre deosebire de alte cazuri însă, aici verdictul este simplu. Regulile și legile au fost încălcate cu bună știință și nejustificată de vreo nevoie legitimă a autorilor. O greșeală care necesită un răspuns din partea societății. Întrebarea este însă care?

Una ar fi înăsprirea legilor sau a aplicării acestora de către forțele de ordine. Mai multă putere și intervenție din partea poliției, în particular. Măsuri represive, chiar dacă făcute în scopul restabilirii ordinii sociale și a domniei legii. Nu sunt specialist, poate că asemenea măsuri ar putea rezolva pe termen scurt unele probleme punctuale.

Un răspuns simplu, pe care nu vrea să-l audă nimeni

Alte soluții ar putea însă rezolva problema structurală. Chiar și fără pandemie sau stare de urgență, de ce nu respectă unii oameni regulile sociale? De ce pare că fac alegeri greșite? Ca să o spun mai simplu, de ce vor unii sa fie „bombardieri”? De ce unii oameni nu doar că nu respectă regulile sociale, se mai și fălesc cu asta? Și de ce pare că un anumit grup etnic este suprareprezentat printre ei?

E simplu: pentru că au fost și sunt săraci. Termenul de „bombardier” e nou, dar atitudinea și comportamentul îmi sunt familiare. În satul din nord-estul României unde am făcut doi ani de teren etnografic, se spunea ca „faci p..a mare”. Sper să nu cenzurăm cuvântul, pentru că nu există pudoare în știință. Jargonul și metafora sunt elocvente: este vorba despre forță brută, masculinitate, cantitate, pericol.

Nu toată lumea din București sau din acel sat se comportă așa, dar cei care o fac sunt similari în ambele localități, ca în toată lumea. Este vorba de cei care au trăit în privațiune.

Știinta discută foarte mult despre distincția între ce este înnăscut și ce este dobândit. Capacitatea pentru limbaj, de exemplu, este înnăscută, dar limba (limbile) pe care o vorbim este dobândită. Teorii științifice recente sugerează că unele mecanisme biologice înnăscute se activează în relație cauzală cu mediul la care organismele sunt expuse. Comportamentele noastre se adaptează pentru a găsi cea mai bună soluție date fiind condițiile existente.

Un mediu stabil ne face răbdători

Expunerea la un mediu stabil, sigur și afluent ne face răbdători și persistenți în comportamentele noastre. În acest caz, adoptăm o strategie lentă de viață în care ne construim relații sociale de durată și investim în rezultate durabile. Însă privațiunea adusă de instabilitate și sărăcie ne face mai orientați spre obținerea de rezultate pe termen scurt, nerăbdători și impulsivi. Cercetătorii numesc asta „constelația comportamentală a privațiunii”. O strategie rapidă duce la maturizare accelerată, căutarea de parteneri sexuali multipli și investiție mai redusă în copii. De asemenea, preferăm să obținem ceva în prezent, în loc să investim într-un viitor nesigur.

Cel mai bun predictor al strategiei de viață pe care o dezvoltăm natural și dincolo de controlul nostru este mediul socio-economic în care creștem și ne desfășurăm existența. Încă din copilărie, mecanismele mentale se adaptează condițiilor exterioare și ne influențează încrederea interpersonală și în instituții, valoarea pe care o acordăm educației sau respectării normelor sociale de cooperare și chiar strategiile de căutare și de investiție în parteneri sociali.

Etnia nu este cauza acestor transformări. Diferențele de comportament dintre două cartiere din Newcastle, similare și omogene din punct de vedere etnic, țin doar de mediul socio-economic diferit cu care se confruntă indivizii. În cazul României, apartenența la etnia romă are efecte prin discriminarea socială și economică față de acest grup din partea majorității și a statului, și nu printr-o „genă” sau “cultură” a romilor ce îi face să încalce legea.

Lumea lui „aici și acum”

În condiții de privațiune socio-economică, lupta pentru resurse este acerbă. Motto-ul pare a fi „nu lăsa pe mâine ce poți obține azi”, rezultatele trebuie obținute aici și acum. Această strategie însă intră în conflict cu măsurile administrative și legale impuse în perioada pandemiei. Acestea presupun toleranță la frustrare, amânarea sau anularea unor activități care ne provoacă plăcere pentru obținerea de rezultate pe termen lung în controlarea transmiterii virusului în populație.

Paradoxul este că respectarea regulilor nu este la fel de ușoară pentru toți românii. Cei care trăiesc în medii afluente și stabile pot mult mai ușor să stea acasă și să renunțe la câștiguri pe termen scurt față de cei a căror viață suferă de multiple privațiuni. Mai mult, încălcarea restricțiilor poate comunica curaj, forță și alte competențe personale dinspre unii actori către comunitate și ceilalti oameni pentru a-și afirma „formidabilitatea” în fața competitorilor sau a partenerilor sociali.

Pe termen scurt, măsurile necesare probabil că trebuie să vizeze restabilirea ordinii sociale și sancționarea celor care încalcă regulile de izolare. Însă acestea nu rezolvă problema pe termen lung.

Unele comunități vor rămâne în stare de privațiune, copiii și adulții se vor confrunta cu un mediu socio-economic dificil, ce le va modifica comportamentul spre strategii de viață rapide asociate cu investiția redusă în viitor, oportunism pe termen scurt și chiar infracționalitate. Viața într-o zonă marginală a societății duce la dezvoltarea de mecanisme ce păstrează oamenii în marginalitate.

Adaptare la mediu

Un tânăr artist care a lucrat în Ferentari și a colaborat cu oamenii din zonă mi-a spus că mulți dintre aceștia au nevoie, în primul rând, de consiliere psihologică pentru nenumăratele traume pe care le-au suferit. Are dreptate, însă nu este de ajuns. Dezvoltarea și modelarea psihologiei individuale este puternic influențată de sărăcie și instabilitate. Consilierea psihologică poate doar să acționeze asupra efectelor privațiunii socio-economice, însă nu poate rezolva cauzele.

Atât timp cât copiii și adulții din Ferentari, Rahova sau alte comunități, români sau romi, vor trăi în sărăcie, strategiile lor de viață vor urma calea rapidă de atingere a scopurilor, chiar dacă aceasta va intra în conflict cu legea sau chiar le va aduce costuri pe termen lung. În condiții de pauperitate, discriminare etnică sau socială, instabilitate și nesiguranță, orice individ își va adapta comportamentul la mediul înconjurător, indiferent de legislație sau norme sociale impuse de stat sau de alți cetățeni. Iar aceste mecanisme încep să funcționeze din primii ani de viață, după cum s-a văzut în cazul copiilor adoptați din orfelinatele din România în anii 90.

Dacă vrem să nu mai apară forme de încălcare flagrantă și ostentativă a legilor, atunci trebuie să schimbăm societatea care îi modelează pe cei care le încalcă. Altfel putem să creștem oricât sancțiunile sau duritatea aplicării acestora, mecanismele mentale și sociale vor continua neabătute în a transforma copiii de astăzi în „bombardierii” de mâine.

Singura satisfacție pe care o vom avea este că stereotipurile noastre vor fi confirmate, iar noi suntem chiar cei care le întrețin reproducerea socială.

 
 

Urmărește-ne pe Google News