ComenteazăPe 14 ianuarie, Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 21/2022 privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua Națională a Lecturii. Momentul pentru promulgare n-a fost ales întâmplător, a doua zi era Ziua Culturii Naționale, deci, o „mișcare strategică”, primul om al statului a făcut ceva pentru cultura română, a promulgat o lege care încurajează lectura. A promulgat-o ca… primarul. Dacă ar fi citit prevederile acestei legi, inițiativa unui grup de 25 de parlamentari PNL, semnatarul „Expunerii de motive” fiind deputatul PNL Sebastian Burduja, președintele ar fi trimis-o înapoi în Parlament. Dacă a citit-o, înseamnă că președintele se înscrie în aceeași tabără de gândire lipsită de idei, goală de conținut. (Nu-i o noutate.)
O lege care stabilește o zi națională a lecturii este absurdă. În celelalte zile ale anului nu trebuie să citim? Ce ar trebui să facem noi, românii, în această zi de 15 februarie: să deschidem o carte și să citim? O oră, zece minute, două ore, până ne apucă somnul sau până se face ora ca să apară Gâdea și Ciutacu la televizor?
Împăunarea asta patriotică, uite că mai avem o „zi națională”!, sună bine în urechile poporului: români, puneți mâna și citiți! Asta înseamnă încurajarea lecturii în viziunea parlamentarilor PNL, sub girul președintelui Klaus Iohannis: instituirea unei zile speciale și naționale de lectură! Hilar, grotesc, mă apucă o silă nesfârșită când mă gândesc că autoritățile n-au mișcat un deget pentru a ajuta editurile, librăriile, rețelele de distribuție de carte, nu numai în ultimii doi ani de restricții, dar și în ultimii 30 de ani.
Politicienii au distrus industria editorială prin nepăsare, dispreț și interese subterane (licitațiile pentru editarea manualelor școlare). Scumpirea recentă a hârtiei de carte este o realitate dură, care nu are nicio legătură cu această lege ce împinge din nou la festivism. Atât știu politicienii: festivism!
Totuși, să trecem la textul legii promulgate de Klaus Iohannis:
„Art. 2. – Cu prilejul Zilei naționale a lecturii se pot organiza activități culturale, sociale și educaționale prin care se evidențiază importanța lecturii, în special în formarea copiilor și tinerilor”.
Întrebarea unui cititor de bună-credință este: dar în celelalte zile ale anului „se pot organiza activități”? Prin ce se deosebesc activitățile care „evidențiază importanța lecturii” din 15 februarie de cele din alte zile, de exemplu, din 15 mai sau din 15 octombrie? Astfel de întrebări tind să devină de-a dreptul idioate, pentru că se referă la un text idiot.
„Art. 3 (1) – Autoritățile administrației publice centrale și locale, serviciile publice deconcentrate (…) pot acorda sprijin material, financiar și logistic bibliotecilor, muzeelor, instituțiilor de învățământ, organizațiilor neguvernamentale, editurilor, precum și altor instituții cu atribuții în domeniile educației și culturii pentru organizarea de evenimente de încurajare a lecturii în limita resurselor bugetare și logistice disponibile”.
Întrebarea cititorului de bună-credință este: De ce numai în această zi autoritățile „pot acorda sprijin material, financiar…”? În restul anului, autoritățile de ce nu acordă? Pentru că n-au bani? Altă întrebare la o precizare ambiguă: Ce înseamnă „în limita resurselor bugetare și logistice disponibile”? Răspunsul vine firesc: „După buget, coane Fănică!” Totuși, să înțelegem că legea prevede ca autoritățile să dea niște bani pentru activitățile de promovare a lecturii în ziua de 15 februarie? Asta e ideea citită printre rânduri: se dau niște bani!
„Art. 3 (2) Autoritățile și instituțiile prevăzute la alin. (1) pot organiza manifestări culturale dedicate Zilei naționale a lecturii în colaborare cu asociații și fundații care au ca obiect de activitate realizarea de activități educaționale și/sau culturale.”
Nimic deosebit pentru o zi națională! De reținut sintagma tovărășească „pot organiza”. La alineatul 3 se prevede că muzeele, bibliotecile publice „pot acorda asistență de specialitate…”. Nu scapă nici alineatul 4: „unitățile de învățământ preuniversitar pot organiza activități de promovare…”.
Nu sunt uitate nici vehiculele media ale politicienilor, care sunt chemate să se implice în această zi națională:
„Art. 4. – (1) Cu ocazia zilei naționale prevăzute la art. 1, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune și Agenția Națională de Presă AGERPRES produc, difuzează sau redifuzează, după caz, emisiuni de promovare și încurajare a lecturii”.
Poate că la „Tema zilei” de la TVR 1, din ziua de 15 februarie, vor fi invitați niște parlamentari ca să povestească telespectatorilor ce-au citit în această zi națională… Dar să nu dăm sugestii pentru grila de programe a televiziunii publice!
Așadar, totul se poate în această zi națională a lecturii, în alte zile nu se poate… Atât poate mintea deputatului Sebastian Burduja, atât au putut mințile celor 25 de deputați PNL care au semnat propunerea legislativă, atât poate mintea lui Klaus Iohannis: să producă o lege inutilă. Cu siguranță, prevederile legii nu vor încuraja lectura în România.
Această lege parcă a fost scrisă de niște activiști cu propaganda PCR din anii 80: se poate, tovarăși! Legea nu are nicio legătură cu încurajarea lecturii, cu viața cărților și cititorilor din România și nici cu logica elementară. Este o caricatură și o rușine națională, scrisă și adoptată pe banii noștri: cititori de cărți, consumatori de Netflix și analfabeți funcționali.