ComenteazăMi-am reamintit această lamentabilă stare de fapt când am aflat că, pe 26 decembrie 2021, în zilele Crăciunului, s-a stins faimosul Desmond Tutu, arhiepiscop de Cape Town, care a fost, alături de Nelson Mandela, sufletul îndelungatei lupte contra politicii de segregare rasială din Africa de Sud. Întrucât trauma colectivă numită „apartheid” nu s-a închis complet nici acum, biografia nonagenarului plecat dintre noi își păstrează actualitatea, chit că ilustrul personaj nu mai făcea „știri” de multă vreme. Relativa sa estompare nu ne împiedică să-i omagiem memoria: a fost o erudită personalitate irenică, dar mai cu seamă un creștin autentic, în care s-au întrupat convingător virtuțile evanghelice, inclusiv răbdarea și curajul.
Deși s-a născut într-un mediu defavorizat, acest respectat militant al acțiunii non-violente a reușit să-și afirme calitățile native, ceea ce i-a permis să studieze la Kings College London, fiind ulterior ales lider al Conferinței Bisericilor Africane.
Prin predici, exemplul personal și o seamă de cărți remarcabile, Desmond Tutu s-a dedicat cauzei propriului popor precum un Andrei Șaguna austral! El însuși recunoștea că a deprins cultura libertății în Marea Britanie, de care era spiritual legat prin tradiția confesională anglicană.
Abolirea segregaționismului în Africa de Sud s-a numărat printre rarele victorii ale ONU, tocmai pentru că tema a interesat deopotrivă opinia publică mondială, în pofida clivajelor ideologice din epoca Războiului rece. Societatea post-apartheid a favorizat așa-numitul black empowerment (cooptarea cetățenilor de culoare în structurile guvernamentale prin „cote” prestabilite) fără să dizolve resentimentul interrasial, așa cum n-a putut anula flagelul SIDA și nici violența politică importată din vecina Zimbabwe, însă a permis relansarea economică, dublată de constituirea unei democrații funcționale.
Imensă, frumoasă natural ca o utopie vulcanică, notoriu înzestrată cu bogății minerale (diamant, cobalt, aur, platină, crom, uraniu, argint, zirconiu etc.), Africa de Sud – o putere emergentă inclusă în grupul pe BRICS – n-a scăpat de tensiunea dintre majoritatea de culoare și cândva dominanta minoritate albă nici atunci când dramatica luptă pentru emancipare, condusă de Mandela împreună cu arhiepiscopul Tutu, s-a soldat cu istorica reconciliere națională din anii 90, la care a contribuit decisiv și președintele (alb) Frederik de Klerk.
Relativa instabilitate internă de după 1990 a stimulat investițiile sud-africane în străinătate, inclusiv în Europa Centrală și de Est. La noi, cinci companii sud-africane dețin peste 20% din mall-uri și sediile de birouri construite în ultimul deceniu, continuând să se extindă în retail, imobiliar și asigurări. Puțini români sunt conștienți de această realitate specifică globalizării, datorită căreia ne dezvoltăm economia printr-un masiv influx de capital de la antipozi (Bursa din Johannesburg figurează, ca volum de tranzacții, în top 10 mondial).
E greu de spus dacă arhiepiscopul Desmond Tutu – laureat al premiului Nobel pentru Pace – va fi fost sau nu mulțumit cu evoluția recentă a țării sale. Mai degrabă nu, de vreme ce n-a ezitat să-i critice (pentru corupție și diverse măsuri excesive) pe succesorii lui de Klerk, Thabo Mbeki și Jacob Zuma.
După retragerea din viața publică (în 2010), Desmond Tutu a continuat să inspire aripa moderată a Partidului Național sud-african și să fie privit ca părinte spiritual al națiunii. Întrucât a dus „lupta cea bună” până la capătul parcursului său terestru, marele om va beneficia de o perfect meritată posteritate luminoasă, finalmente scutită de polemici, atacuri comandate și calomnii. Dumnezeul să-l odihnească!