Hăhăiala acoperă toată România.

Ne place să ne amăgim că am fi amuzanții acestei părți de lume. Ne spunem mereu că doar hazul de necaz ne-a salvat, de-a lungul istoriei, în momentele cele mai grele prin care am trecut, ca nație. Însuși încruntatul Bacovia spunea că România-i vestită-n Orient ca „țară tristă, plină de humor”.

De fapt, dacă îndrăznim să umblăm pe stradă privindu-ne concetăţenii, rar vedem măcar vreun zâmbet. România nu e, aşa cum ne-ar plăcea să credem, ţara oamenilor care sunt mereu cu zâmbetul pe buze. Ar fi şi dificil, când aproape jumătate dintre cei care muncesc sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Când, după ce-ai tras din greu timp de o lună, vezi că ai de încasat 1.900 de lei, din care trebuie să plăteşti şi taxele, înainte de a-ţi plăti ratele, întreţinerea şi datoriile curente, te poate pufni, cel mult, un râs nervos. Iar la nervi, nu faci umor. Decât în măsura în care înjurăturile pe care le născoceşti sunt atât de inventive şi de surprinzătoare încât să te facă să râzi.

Dar, oricum, nimeni nu prea mai are timp de umor. Acesta, în sine, presupune fineţe, subtilitate şi oleacă de elaborare. „Hăhăială” este un cuvânt care descrie mult mai bine ceea ce se întâmplă în România zilelor noastre. Pentru hăhăială nu ai nevoie nici de un intelect prea lucrat, nici de fineţe. Poate de aia se şi foloseşte, adesea, expresia „râzi ca prostul”, rostită cu obidă.

Şi totuşi se simte nevoia de comedie. O nevoie pe care au început să o speculeze tot politicienii, funcţionarii şi înalţii demnitari. Unii angajaţi ai administraţiei se distrează luând peste picior contribuabilii. Alţii îşi fac treaba la mişto, pentru că merge. Premierul României vorbeşte ca în scenetele ieftine în care sunt ironizaţi analfabeţii. Ministrul de justiţie se ţine de şotii, postând pe Facebook informaţii care se autodistrug cu precizie de ceas chinezesc. Procurorul general face glumiţe cu grefieri, la fel de bune precum cele făcute de umoriştii comunişti pe seama chelnerilor. O distracţie generalizată, numai voie bună şi antren.

În timp ce serialele de comedie s-au transformat în manifeste sociale, iar site-urile de glumiţe s-au specializat în injurii şi jigniri, politicienii sunt singurii care mai par dispuşi să ducă flamura umorului mai departe, iar ţara e scena pe care insistă să se producă. Şi sala e mereu plină, deşi biletele sunt din ce în ce mai scumpe.

Totuşi, o întrebare se impune: dacă totul e o glumă atât de bună, de ce Dumnezeu nu râde nimeni?

CITEȘTE ȘI:

OPINIE/ Patrick André de Hillerin, despre legea offshore și investitorii care ajung să fie „Cei mai egali dintre cei mai egali”

OPINIE / Patrick André de Hillerin: Pe cât ne vindem trecutul – de la Roșia Montană la gazul din Marea Neagră

OPINIE / PAH despre Justiție în viața românului: „O să avem justiție adevărată când nu vom mai intra în tribunal temându-ne!”

OPINIE/ PAH explică ce nu spune Realitatea TV când anunță că se face partid: „Televiziune, partid și stat”

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News