ComenteazăOchii bebelușului se uită la mine, nerăbdători. Scot din plasa de jucării o lopățică și încep să sap. Nisip, chiștoc, nisip, chiștoc, nisip, chiștoc, cocean, chiștoc, scoică, în sfârșit!, apoi, din nou, chiștoc… renunț.
”Tati, vrei în apă?, facem castelul mai târziu…”. Pornim spre Marea Neagră. Peste sunetul valurilor pline de alge se suprapune vuietul NATO. Pe deasupra trece un elicopter militar, un Puma Socat.
Îl știu bine, maică-mea a lucrat la uzină, noi, copiii muncitorilor, ne plimbam pe atunci cu el. Bine, acum e modernizat, dar de aici, de jos, tot ăla de acum 50 de ani e, cel cu care, de Crăciun, venea Moș Gerilă la fabrică. Oricum, măcar sunt liniștit, nici azi nu ne invadează rușii.
Calea ne e tăiată de doi ponei, stăpânul lor chemând insistent părinții la poze. Tocmai avusese o dispută verbală pe nivelul de sonor al portavocilor cu un marinar ce te invita, urlând, la o plimbare cu ambarcațiunea Speranța. Nimic nu poate descrie mai bine decât troșcoleta asta plutitoare, pe alocuri ruginită, cum arată, de fapt, speranța oamenilor cinstiți într-o Românie mai bună.
Caii, plictisiți și triști, storși de căldură, sunt cam la a zecea tură – și e de abia dimineață. La circ nu mai sunt animale, dar iată, sunt pe litoralul românesc. De fapt, tot circ e și ăsta.
Unul dintre ponei pare că intră în călduri și începe să-și etaleaze podoaba printre turiști. O divă siliconată, care face topless fix în fața unei familii cu copii ce se uită la dânsa nemișcați, vede armăsarul și pufnește în râs.
Îl bate pe umăr pe tatuatul de lângă ea, cu lanțul de aur cât lesa unui dulău. Tatuatul se întoarce și când vede ”monstrul”, trece de la convorbirea de o auzea toată plaja cu un anumit ”Coa.e”, la un live pe Face.
Bulgarii ne bat și dacă le seacă marea
Din apă, se vede noul anotimp al litoralului de la noi, ”Prafuliera”. Norii de praf al veșnicelor șantiere, al străzilor neasfaltate îngroapă toată Mamaia Nord într-un cenușiu fără contrast. Toate balcoanele sunt la închiriere și vânzare, așteptând precum florile carnivore, muștele.
O chelneriță cu mască împotriva coronavirusului, dar folosită împotriva prafului, aranjează tacâmurile la o terasă, colț cu două străzi neasfaltate și alte trei blocuri în construcție.
Ceaușescu a vrut betoane la sat, iată, capitaliștii români au ridicat ștacheta, le-au mutat pe Litoral.
La plecare, văd, în spatele unui anunț cu prețurile și regulile plajei, o familie înghesuită la umbra pancartei de tablă. Sunt singurii turiști de pe toată plaja pe care i-am văzut cu mască – e drept, purtată sub nas și sub gură. Măcar nu se ard la gât, la cum frige soarele.
Circulația, printre nămeții de praf, e blocată de un Lamborghini ce nu poate trece de o gură de canal. Un Dorel din betonieră îl ghidează pe inconștient. E clar. La cât de haotic continuă să fie turismul de la noi, bulgarii, cu sau fără all-inclusive, ne vor da cu turismul în cap pe următorul secol, chiar dacă le seacă marea.