ComenteazăEste un scenariu posibil, dacă ne uităm la datele Institutului de Științe ale Educației (ISE) care arată că cele mai multe acte de violență din sistemul de învățământ au loc în rândul băieților din liceele aflate în zonele urbane periferice.
Și-atunci mi-am pus întrebarea: „Cum m-aș simți dacă fie și unul singur dintre ei ar țipa la mine?“ Nu mi-au trebuit mii de ședințe de terapie ca să-mi dau seama că m-aș simți neputincioasă și, poate, chiar singură în acea clasă.
Și, totuși, dacă se triplează pedeapsa pentru cel care este agresiv cu mine, după cum prevede o lege adoptată recent în Parlament, oare m-aș simți mai în siguranță? Oare asta ar reduce nivelul de agresivitate al acelui adolescent? Răspunsul este: nu.
Dimpotrivă, cu cât elevul va percepe climatul de la școală mai opresiv, cu atât există riscul ca acesta să dezvolte o furie și mai mare la adresa profesorilor, arată American Psychological Association.
Creșterea pedepselor ar putea crește și nivelul de vulnerabilitate
Totodată, cercetătorii atrag atenția că, cel puțin în America, pedepsele mai mari nu fac decât să vulnerabilizeze mai mult elevii de culoare din mediile sărace.
Putem face o paralelă cu elevii romi de la noi, având în vedere că rasismul este încă puternic prezent în societatea românească, dar și că elevii romi, la fel ca cei afro-americani, învață de cele mai multe ori în școli/clase segregate cu mai puține resurse materiale decât majoritatea?
Este o întrebare legitimă, dar pe care inițiatorii proiectului nu și-au adresat-o.
Faptul că am ajuns să discutăm de elevi ca despre niște infractori care trebuie pedepsiți tot mai aspru ne arată cât de înapoiați suntem în privința educației emoționale ca societate.
În spatele unui adolescent furios se poate ascunde o traumă, fie că e cauzată de lipsa educației și afecțiunii care ar trebui să vină din familie sau/și nevoia de a fi validat într-un grup.
Sistemul nu vine cu soluţii pentru ca elevii și profesorii, împreună, să devină o comunitate demnă, în care să învețe unii de la ceilalți. Sistemul doar crește pedepsele. E mai puțină bătaie de cap. E ceva ce știe să facă de secole: să exercite autoritatea prin teamă. Așa se întăreşte zidul dintre cei care au nevoie de educație și cei care ar trebui să o ofere.
Autoritatea epistemică, cea bazată pe cunoaștere, funcționează doar în Finlanda și la filosofi. Decidenţii de la noi n-au timp, și nici răbdare să înțeleagă.
Elevii care se simt mai singuri
Același studiu ISE arată că elevii violenți se simt mai singuri și nu au speranțe pentru viitor. Pe scurt, sunt nemulțumiți cu viața lor. Probabil că senatorul Șerban Nicolae, inițiatorul proiectului, nu înţelege aceste realităţi.
La fel cum nici sindicatele nu le-au avut în vedere când s-au gândit să înăsprească pedepsele pentru elevii față de care sistemul educațional, familia și societatea au eșuat.
Conform rezultatelor cercetării ISE, aproape 60% dintre elevii violenţi afirmă că „cei care nu ştiu să se bată sunt fraieri“, atribuind astfel violenţei fizice un sens pozitiv. Iar 50,7% dintre elevii violenţi îşi doresc să fie ascultaţi, să aibă o poziţie superioară în faţa celorlalţi.
Cele patru profiluri ale elevilor violenți
Cercetătorii ISE afirmă că motivele violenței manifestate de un elev diferă de la un caz la altul. Totuși, au identificat niște trăsături comune în baza intervievării unui eșantion reprezentativ de elevi, părinți, profesori, directori și consilieri școlari. Este vorba de patru profiluri ale elevilor violenți.
Profilul 1: „Ești al nimănui“
Elevul este neglijat de părinți, a plecat de acasă pentru că nu se mai înțelegea cu aceștia, mama este plecată în străinătate, este influențat mult de anturaj, se simte mai bine cu prietenii din cartier și vrea să fie respectat pentru ceea ce este: „Trebuie să-ţi faci dreptate“ . Violența, pentru el, este un mod de relaționare învățat din familie.
Profilul 2: „Descurcă-te cum poţi în viaţă!“
Părinții elevului sunt violenți, nu valorizează școala și nu merg să discute cu cadrele didactice despre copilul lor. Acesta este unul dintre motivele pentru care nici elevul nu acordă importanță educației. În unele cazuri, tatăl este alcoolic, şomer sau pensionat pe caz de boală, iar mamă este casnică, uneori alcoolică sau prostituată. Elevul este critic faţă de profesori („iau bani, nu au interes pentru elevi“), vrea să fie diferit și să-i impresioneze pe ceilalți. Este ne-empatic. El este cel care „se descurcă“, face bani din vânzări de obiecte furate, pe Internet, vinde fier vechi etc.
Profilul 3: „Fie ce-o fi!“
Elevul este neglijat de părinți, sărac, singuratic și resemnat cu ideea că viitorul său va fi „așa și așa, numai Dumnezeu știe“. Nu are prieteni băieţi şi nici nu-şi doreşte. Pleacă la şcoală cu stomacul gol. De cele mai multe ori este violent din motive de autoapărare.
Profil nr. 4: „Viaţa este o junglă“
Elevul vine dintr-o familie cu părinți neglijenți și violenți. Preia modelul tatălui și crede că violența este necesară pentru a reuși în viață. „În viaţă îţi ajută tare mult dacă ştii să te baţi!“.
El este cel care are prieteni în București, îl știe toată lumea, îi place să fie șef și să aibă mulți bani. Este impulsiv, răzbunător și îi place gustul pericolului. Se uită la filmele cu bătăi, iar în rândul jocurilor pe calculator le preferă pe cele de război. Și profilul său este critic la adresa profesorilor:
„Profesorul de fizică a vrut să dea în mine în timpul unei ore. M-a înjurat, m-a astea… L-am sunat pe tata şi a venit şi l-a bătut, dă-l în morţii mă-si!“- elev intervievat de ISE
La elevii din toate cele patru profiluri, regăsim probleme de familie sau nevoia de a fi văzut și respectat. Dacă vrem ca elevii și profesorii să fie în siguranță trebuie să vedem aceste probleme și să tratăm în primul rând cauzele, nu efectele.
Dar ce e de făcut concret?
Cercetătorii de la American Psychological Association, dar și alți specialiști în Educație, spun că violența asupra profesorilor ar trebui combătută prin măsuri preventive precum programe de mentorat sau traininguri de educație socială și emoțională, care să se desfășoare încă de la grădiniță.
Prin acestea ar trebui să fie insuflate două lucruri: 1) faptul că toată lumea din clasă are nevoie să fie siguranță 2) că există un set de reguli ce trebuie respectat de toată lumea, astfel încât să poată fi creat și susținut acel spațiu sigur.
Cât despre cazurile grave, aici trebuie să se intervină la nivel individual, astfel încât să fie înțelese motivele care determină acel elev să fie agresiv. E nevoie de o colaborare între elev, părinte, profesor, director, mediatorul școlar și psiholog.
Iar profesorul trebuie să fie încurajat să raporteze abuzurile din timp, astfel încât să nu se ajungă la violențe grave. De multe ori, profesorii abuzați nu vorbesc despre ce se întâmplă la clasă de teamă că directorul și ceilalți colegi de cancelarie îi vor spune că el este de vină, pentru că nu știe „să-l țină din scurt“ pe elev.
Profesorul are nevoie să știe că va primi ajutor din partea conducerii școlii sau a celorlalte cadre didactice, nu că va fi etichetat ca „incapabil“.
,,Respectul nu se câștigă prin lege”, au spus reprezentanții elevilor și părinților. Așa este. E nevoie de comunicare și empatie. Numai că după ani întregi de umilințe, probabil ca unii dintre profesori și-au pierdut răbdarea.
Pe de altă parte, la fel cum după 30 de ani de la căderea comunismului încă învățăm ce înseamnă să fim liberi și cum să luptăm pentru drepturile noastre, la fel și profesorii trebuie să învețe să câștige respectul, nu frica celor pe care îi formează pentru viitor.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!