Pentru prima oară, o jucătoare venită din calificări a câștigat un Mare Șlem. La 18 ani, ea a sărit peste 150 de locuri dintr-un singur turneu, pe care l-a câștigat fără să piardă un singur set. E o ispravă unică. Ceva din acel sânge de pe terenul american e românesc. Tatăl Emmei se numește Ioan, iar mama, Dong Mei Zhai, e chinezoaică. Și mai există cineva.
Emma a declarat Gazetei Sporturilor, în iulie 2021, la Londra, când a cîștigat primul ei meci la Wimbledon, că bunica ei, ”mamaia” cum o numește tînăra vedetă, locuiește în București. O vizitează destul de des și că ”ea îmi face o mîncare de necrezut”.
Spunea cineva că România are în acest moment cea mai calificată forță de muncă din istoria sa. Numai că o bună parte din acești tineri sunt în străinătate. Unii nu reprezintă România, așa cum Emma joacă pentru Marea Britanie, ceea ce e corect, pentru că e un produs al sportului britanic, acolo de unde s-a antrenat de mică, practic dintotdeauna.
Dar indiferent unde vor ajunge copiii și tinerii de azi să lucreze, bunicii lor sunt încă aici. În sate, în orașe, în curți vechi sau în blocuri comuniste, ei continuă să fiarbă legumele, să le usuce, să pună borcanele de murături și de zacuscă. Mulți dintre ai lor, din familii, sunt departe, milioane și milioane de români emigrați.
O parte sunt deja bine conturați în societatea globală, precum această formidabil de inteligentă tânără româno-chinezoaică, născută în Toronto și devenind un star londonez la New York, însă fumul vinetelor coapte continuă să se ridice, netulburat, de pe tabla înnegrită a aragazului.
Și nu e vorba despre mâncare, deși avem o contribuție la categoria „cei mai pofticioși din lume”, ci despre rădăcinile iubirii, cele care, într-un fel, poate că îi vor ocroti, indiferent cât de departe și de sus vor ajunge. Căci pentru Emma Răducanu abia acum începe greul, ceea ce „mamaia” îi poate confirma, chiar dacă i-a luat fața cu scrisoarea ei însăși regina Angliei.