ComenteazăPe 7 februarie 2014, în timp ce frământările pentru ruperea USL erau în toi, Crin Antonescu îl prezenta națiunii pe Klaus Werner Iohannis, propunerea PNL pentru postul de ministru de interne și vicepremier al guvernului Ponta 2.
Întrebat de către ziariști dacă va renunța la primăria Sibiului pentru a ocupa aceste demnități guvernamentale, Klaus Iohannis s-a înroșit la față, a scrâșnit din dinți și a mitraliat audiența cu un răspuns năucitor: va fi și ministru și vicepremier și, în același timp, va rămâne primar al Sibiului, pentru că legea îi permite. Mai mult, a adăugat Klaus Iohannis, există precedent, căci România a mai avut un premier, chiar, care a fost și primar. Era vorba despre Victor Ciorbea, Primar al Capitalei și prim ministru în primul guvern CDR. „Nu sunt dispus sa renunț la primărie. Există antecedente!”, au fost cuvintele domnului Iohannis, rostite în ziua de 7 februarie 2014 , la 11 ani de când Constituția interzicea explicit ca un membru al guvernului să mai ocupe o altă funcție publică de autoritate.
Dilema domnului Iohannis a fost tranșată de către ANI, care până pe 10 februarie anunțase că funcția de primar este incompatibilă cu cea de ministru și vicepremier. Dar, oricum, până la sfârșitul lui februarie USL dispăruse, iar PNL nu mai avea nici un ministru în guvern, retrăgându-se cu torțe spre un viitor luminos. Vom reveni asupra acestui aspect.
O butadă de prin romanele de aventuri spune că „gardurile sunt făcute pentru a fi sărite, iar legile pentru a fi ocolite”. Faptul că domnul Iohannis pare a pune ad literam în practică această butadă este singura dovadă pe care o avem că președintele nostru ar mai și citi, nu doar că scrie.
Astăzi știm, de exemplu, că una dintre casele legendare ale președintelui – chiar casa amiral, care i-a adus veniturile prin care și-a justificat toate ulterioarele achiziții imobiliare – a fost dobândită cu acte false. Președintele a fost vizibil deranjat de sentința definitivă a Curții de Apel Brașov și a declarat acest lucru în unul dintre puținele interviuri pe care, în primul mandat, încă le-a mai acordat: „Această soluție după părerea mea nu e bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluție”. Soluția găsită de președinte și de avocații săi a fost un recurs în anulare, respins și acesta în februarie 2017 de către Curtea de Apel Pitești.
Totuși, nici până astăzi, la patru ani și jumătate distanță de ultima sentință, Justiția din România, în care numirile sensibile depind direct de pixul prezidențial, nu a întreprins nici o acțiune prin care să încerce să recupereze prejudiciul provocat statului român în cei 16 ani în care casa din Nicolae Bălcescu a produs sute de mii de euro, dar nu pentru proprietarul cu acte în regulă, ci pentru cel cu acte false.
De foarte multe ori în viața și cariera sa, președintele Iohannis a încercat să ocolească legile care nu i-au convenit. De multe ori n-a reușit. Experiența l-a învățat că, decât să le ocolească, mai bine le ignoră și se comportă ca și cum n-ar exista. Preferata sa în materie este chiar Constituția.
Și pentru că-i este elev silitor și slugarnic, premierul Cîțu urmează linia prezidențială în amănunt. Pentru domnia sa, Legea responsabilității fiscal bugetare este „o recomandare”, infracțiunile sunt contravenții iar Constituția este facultativă, cum este și pentru farul său călăuzitor din Dealul Cotrocenilor.
Zilele acestea, scăpat în fața unui moderator tv mult mai îngăduitor decât pit-bull-ul Prelipceanu, Florin Cîțu a declarat că guvernul său nu trebuie să ceară din nou votul de încredere al parlamentului, deși i s-a schimbat și compoziția politică și structura: „Nu Guvernul merge. Merg cu miniștrii în Parlament. Deci, Guvernul cade doar dacă este o moțiune de cenzură. Dacă nu obține voturile un ministru, nu se întâmplă nimic cu Guvernul”.
Ei bine, Constituția modificată în 2003 spune că modificarea compoziției politice sau a. structurii guvernului trebuie supusă votului parlamentului. În cazul unui eventual guvern Cîțu 2, avem de-a face cu o schimbare a compoziției politice, prin retragerea USR PLUS din guvern. De asemeni, în acest moment guvernul funcționează după altă structură decât cea în care a fost votat în decembrie 2020. Structura din 2020 presupunea doi vicepremieri, iar acum guvernul funcționează doar cu un singur vicepremier, nerespectând structura validată în momentul învestirii. de asemeni, dacă premierul Cîțu va dori comasarea ministerului Economiei cu cel al Energiei într-un singur minister, ca pe vremea guvernelor Orban, am avea de-a face din nou cu schimbarea structurii guvernamentale, ceea ce necesită un vot al parlamentului.
În fine, de data asta chiar există „antecedente”, cum ar spune președintele nostru, bazate pe constituția din 2003.
În 2007, atunci când PD s-a retras din guvern, schimbându-se compoziția politică și structura guvernului, Călin Popescu Tăriceanu a mers cu guvernul în parlament, obținând un nou vot de învestire. În 2009, când PSD și PC s-au retras din guvernul Boc, premierul urma să meargă în parlament pentru a obține un nou vot de încredere, după schimbarea compoziției politice guvernamentale. N-a mai fost cazul, pentru că guvernul a căzut în urma unei moțiuni de cenzură. În fine, în martie 2014, după retragerea din guvern a miniștrilor PNL, Victor Ponta a cerut un ou vot de încredere de la parlament pentru noul său guvern, cu o compoziție politică și structură schimbate.
Așadar nu doar Constituția, ci și practica democratică de până acum impun un nou vot de încredere acordat unui guvern de coaliție a cărui compoziție politică s-a schimbat în urma retragerii unui partid sau alianțe.
Încercarea perpetuă a președintelui și a discipolilor săi politici de a sări gardurile puse acolo pentru a apăra democrația de invazia autocraților este unul dintre cele mai periculoase lucruri care îi se întâmplă statului român. Căci nimic nu este mai dăunător decât să demonstrezi oamenilor, zi de zi, că legile, ba chiar legea fundamentală, nu trebuie respectate.
Reacțiile pot fi dintre cele mai neplăcute și se pot propaga în lanț.
Atunci când contribuabilii văd, în mod repetat, că respectarea legii nu mai este obligatorie, nimic nu-i va mai putea împiedica să procedeze la fel. Cum va reacționa, oare, un guvern trecut pe sub lege sau pe deasupra ei atunci când cetățenii vor decreta că plata impozitelor este doar o recomandare? Sau că prevederile legale care au rolul de a opri răspândirea pandemiei sunt, și ele, tot recomandări?
Practic, avem un președinte și un premier pentru care legile sunt facultative. Ei fiind, în primul rând, exemplele pe care trebuie să le urmăm, nu ne mai poate cere nimeni să respectăm la literă legile. În momentul în care cele mai înalte autorități statale renunță la rigoare, întreg statul ajunge să atârne de bunăvoința populației. Iar o populație desconsiderată constant, lovită, în plus, de scumpiri vijelioase și de scăderea nivelului de trai poate fi oricum, numai binevoitoare nu.