Aseară, tot Antena 3, dar și mai multe publicații din România au căzut în capcana imunologului Virgil Păunescu, care pretinde că a găsit vaccinul împotriva coronavirusului.
Ambele sunt știri false. Și alimentează speranța falsă
Iar dacă speranța falsă este periculoasă în viața de zi cu zi, fiindcă duce la dezamăgire și decizii greșite, ea este cu atât mai periculoasă într-o pandemie.
În lupta cu o boală pe care nu o cunosc îndeajuns, cercetătorii care iau știința foarte în serios nu au certitudini.
De fapt, oamenii care respectă știința medicală nu promit niciodată 100% eficacitate pentru un tratament, pentru că așa ceva nu există. Dar domnul Gâdea rămâne indiferent în fața acestei evidențe.
100% înseamnă audiență mai mare, oameni mai prinși în fața televizoarelor.
Cât despre vaccinul lui Păunescu, dacă România s-ar raporta cu scepticismul mult necesar la astfel de povești, n-ați fi citit niciodată despre așa ceva. Pentru că nu e suficient ca un medic să se trezească și să anunțe că a găsit vaccinul.
În lumea civilizată este nevoie măcar de dovezi preliminare înainte de a anunța nu un vaccin, ci un biet studiu clinic pentru un vaccin. Păunescu anunță însă ”Avem vaccinul. Azi începem testul”, pe pagina centrului medical al cărui coordonator este. Ba mai mult, Păunescu vrea o finanțare de 3 milioane de euro de la Ministerul Sănătății pentru a testa și a produce vaccinul.
Crizele au fost și rămân oportunități pentru profitori, așa că astfel de cereri sau pretenții nu sunt surprinzătoare. Însă nu există în acest moment nici un motiv să-l credem pe cuvânt pe Păunescu.
Organizația Mondială a Sănătății are o listă cu 44 de potențiale vaccinuri. Deloc surprinzător, invenția lui Păunescu nu se află printre ele.
Dacă ar exista de mâine un vaccin, nu l-ar anunța pe Facebook un medic timișorean. L-ar anunța o autoritate de sănătate publică, măcar una națională, dacă nu una internațională.
”Avem vaccinul” nu și-au permis încă să spună nici cei de la Johns Hopkins, nici vreo mare companie farmaceutică. Pur și simplu, pentru că momentan nu avem vaccinul.
Iar ceea ce propune Păunescu nu se află nici măcar pe lista scurtă a opțiunilor care ar putea să ne aducă mai aproape de imunizare. Nici nu mai punem la socoteală faptul că tot Păunescu declara, cu doar o lună înainte: ”noi nu putem face vaccinuri”.
Costul uriaș al pseudoștiinței
Problema este aceeași ca în orice caz de pseudoștiință. Ca să demonstrezi, de pildă, că Păunescu nu a descoperit vaccinul, ar trebui să investești cam la fel de mulți bani ca pentru a demonstra că el are dreptate.
Acesta este și motivul pentru care nimeni n-a putut demonstra încă, dincolo de orice urmă de incertitudine, că homeopatia nu funcționează. Sigur, nimeni n-a demonstrat că ar funcționa și, ca fundamente, nu există niciun motiv pentru care ar putea funcționa, lipsindu-i total substanțele active.
Dacă Păunescu ar urma tot procesul complex pe care îl urmează un vaccin, chiar și în perioada excepțională pe care o traversăm, atunci am putea vedea dacă există vreun sâmbure de adevăr în ceea ce promite. Însă el propune o scurtcircuitare finanțată de la stat, într-un moment în care resursele trebuie folosite și mai cumpătat decât altădată.
Cu cât discursurile pompoase și fără acoperire ale unora ca Păunescu vor primi spațiu în media, cu cât vom avea mai multe știri ”miraculoase” cum promovează Mihai Gâdea, cu atât cetățenii vor fi mai bulversați, și există pericolul ca o parte din ei să nu mai ia deloc în serios recomandările autorităților, crezând că oricum există vaccin/tratament pentru coronavirus.
Nu există vaccin pentru COVID-19. Iar când va exista, el va fi anunțat de comunitatea științifică serioasă, care nu lucrează niciodată cu procente de 100% și certitudini absolute.