ComenteazăTragedia de la spitalul din Piatra Neamț este o nouă traumă pentru societatea românească. Istoria celor 30 de ani ai României postcomuniste este marcată de mai multe traume decât de reușite care să redea încrederea românilor în viața lor.
Mineriadele, falimentele Bancorex și FNI, corupția generalizată, defrișarea pădurilor, Colectiv, privatizările frauduloase, furturile la scara națională reprezintă numai o parte din traumele pe care le-a trăit societatea românească.
Pe unele le-am primit cu o revoltă firească, dar repede înăbușită într-o resemnare “mioritică”, pe altele, cu nepăsare și inconștiență.
Toate s-au subordonat aceleiași constatări: “Așa a vrut Dumnezeu! O să treacă și asta!”. Și criza COVID este primită în același registru.
Aniversăm și mergem înainte, regresând, de fapt
Ce-am învățat din traumele ultimelor trei decenii? Nimic. S-au făcut niște “ajustări legislative”, s-au luat “măsuri”, s-au dat “dispoziții”, s-au înregistrat niște demisii la “mișto”, dar timpul a dovedit că e vorba de cârpeli, de niște pospăieli făcute de “gura lumii”. Și traumele s-au adunat, frustrările au crescut, sila a căscat prăpăstii între cetățeni și instituțiile statului, violența și promiscuitatea au câștigat teren, depresia s-a întins în mințile românilor. Fiecare traumă își are eroii săi. Elogiați și contestați.
La aniversări, se depun coroane de flori, se rememorează, se scriu texte cu smerenie sau cu venin, se țin talk-show-uri TV, apoi revenim la ale noastre, mergem înainte, Doamne ajută să fie bine! Vrem să uităm cât mai repede.
Scapă cine poate
Statul român a dovedit că nu este în stare să asigure siguranța cetățenilor săi. Nu protecție, ci siguranță! Avem un sistem medical în care fiecare pacient se descurcă cum poate.
Învățământul românesc este blazat și rupt de realitate. Poliția și Justiția sunt lipsite de credibilitate. Biserica pare o cetate cu porțile închise și cu șanțurile de apărare umplute cu apă. Administrațiile locale sunt corupte și sufocate de birocrație. Nesiguranța este la tot pasul în România. Scapă cine poate!
Este acesta “peisajul” în care un om se poate dezvolta? Este acesta sistemul care să asigure siguranța unei vieți normale într-o țară a Uniunii Europene? Speranțele pentru viitor într-o viață mai bună, formulate dintr-o pornire optimistă, mi se par niște vorbe goale. O pură demagogie.
Cu greu se mai poate formula o speranță într-o viață mai bună în România. Sistemul este un bolnav incurabil.
Sistemul ipocrit dă vina pe cetățeni: toți suntem vinovați! Și foștii securiști, și nomenclaturiștii au lansat la începutul anilor 90 această minciună: toți suntem vinovați pentru că l-am suportat atâția ani pe Ceaușescu. Sinistră manipulare! Sistemul comunist a fost preluat și adaptat, dar a selecționat oamenii “aleși”. Aceștia sunt incompetenți, ticăloși, corupți și au alte agende decât cea care ar trebui să fie: agenda cetățeanului. Ne-am născut vinovați în România – asta este trauma noastră din naștere.
Doar competența ne va salva
Să trecem în revistă instituțiile statului care urmează și respectă agenda cetățeanului? Nu există! Tragedia de la Piatra Neamț a provocat o nouă spaimă în mentalul colectiv. Poate este necesară să fie angajată o armată de psihologi și psihoterapeuți care să trateze psihic poporul român. N-aveam medici ATI, d-apoi specialiști în psihoterapie! O operațiune utopică. Vom trăi mai departe cu traumele trecutului, mai mult sau mai puțin vizibile în societate, așteptând cu resemnare să vină peste noi alte traume. Trauma COVID este în plină desfășurare. Pagubele sunt imposibil de socotit.
O soluție simplă ar fi la îndemâna societății românești: să înceapă să construiască instituții formate din profesioniști. Competența este cel mai bun tratament pentru alinarea traumelor. Competența înseamnă speranță.