ComenteazăAud această replică, repetată în fel și chip, de la toți medicii și asistenții cu care am vorbit în această lună de când suntem loviți de una dintre cele mai mari crize mondiale.
Vă mărturisesc că am lăcrimat de multe ori în aceste zile, că mi-am petrecut ore în șir la telefon ascultând povești sfâșietoare, dar și înălțătoare.
La un moment dat, mă simțeam obosită să mai ascult dramele oamenilor din spitale, obligați să lupte cu brațele aproape goale, plângând că nu au echipament și că, dacă ridică vocea, riscă să rămână fără loc de muncă.
Am vorbit și cu autorități locale. Ce-i drept nu a fost deloc ușor să le fac să se deschidă. La fel ca medicii și asistenții, toți, fără excepție, mi-au spus că își riscă jobul dacă le divulg identitatea.
La un moment dat nu a mai fost totul despre lupta cu coronavirusul, despre lipsa de echipamente, despre haosul din spitale, despre raportările întârziate.
Mi-am dat seama că în spate este o problemă și mai mare și mai periculoasă decât orice virus.
Tare mi-e teamă că, încercând să scăpăm de coronavirus, riscăm să pierdem câteva drepturi fundamentale. Acelea de a ne exprima liber și de a fi informați.
Eu îmi pun din ce în ce mai des această întrebare și cred că este valabilă indiferent că suntem în vremuri normale sau că suntem conduși cu ordonanțe militare.
Le înțeleg rolul de a reduce circulația persoanelor, dar nu le înțeleg rolul când vine vorba de adevăr.
După coronavirus și criza economică, ne mai paște un risc. “1984” ne pândește după colț
Ca jurnalist, am crezut întotdeauna în misiunea de manual a presei și, după 17 ani, mai cred și sper că am demonstrat că se poate pune în practică, indiferent de vremuri și de regimurile politice.
Cred cu tărie că jurnalistul trebuie să arate neregulile celor care guvernează, indiferent de culoarea politică. Jurnalistul nu e prietenul autorităților, nici portavocea lor. În misiunea sa primordială stă obligația de a arăta ce nu merge, tocmai ca lucrurile să fie îndreptate. El e vocea cetățeanului, nu a celui pus temporar în funcții înalte.
De când cu pandemia de coronavirus, în România, libertatea de exprimare și de informare a cetățeanului au fost restrânse treptat până aproape de centralizarea totală a informației în mâinile unui grup foarte restrâns de responsabili.
Toată informația este comunicată de un grup numit pompos “de comunicare strategică” de la care aflăm niște cifre seci, imposibil de verificat din altă sursă, de multe ori necorelate și contradictorii, transmise într-un comunicat. Un grup indefinit, comunicatori fantomă și multe suspiciuni că unele dintre raportări sunt întârziate cel puțin, dacă nu trecute chiar sub tăcere.
Îi văd pe oficiali în interviuri inocente în care vorbesc de realizări și de promisiuni.
Niciodată nu i-am văzut răspunzând frontal la câteva întrebări spinoase. Le adresez aici, public:
1. Sunt sau nu suficiente echipamente în spitale? Cum se explică faptul că în continuare medicii reclamă că primesc măști și combinezoane cu porția?
2. Ce demersuri ați făcut până acum ca să aduceți constant echipamente de protecție în țară?
3. Cum ați ales firmele care au adus până acum echipamente în România?
4. De ce capacitatea României de a testa populația este în continuare scăzută?
5. De ce autoritățile locale nu pot raporta cazurile sau decesele? De ce trebuie transmisă informația doar de la centru?
6. Cum se explică întârzierile în raportarea deceselor și a îmbolnăvirilor demonstrate de zeci de articole de presă?
7. De ce nu răspunde nimeni când suni la DSP, la Ministerul Sănătății, la consulate și la ambasade?
8. De ce atunci când ceri informații la Grupul de Comunicare Strategică răspunsul este invariabil “Nu știu”? Cine face parte din acest Grup? Cine este persoana, cu nume și prenume, care trebuie să răspundă la întrebările adresate de presă?
9. Cum se explică amenințările la adresa medicilor și a autorităților locale că, dacă vorbesc, își pierd jobul sau li se face dosar penal?
10. Cum comentează PNL eșecul de la Suceava, fief liberal, în contextul în care fostul manager era gata-gata să devină ministru al sănătății în guvernul liberal?
11. Dar situația de la Arad, de asemenea fief PNL?
12. Cum se explică faptul că la Vama Nădlac și la punctul de triaj de lângă Timișoara haosul de la începutul epidemiei, când oamenii ajunși în țară așteptau cu orele, este identic cu cel de acum? De ce nu s-a remediat nimic?
13. Cum explică PNL că a perpetuat sistemul de numire politică la Direcțiile de Sănătate Publică, în loc să le reformeze? Un excepțional articol dela0.ro arată cum PNL a schimbat politic 11 directori dintre cei 42 și a lăsat 24 de directori care erau puși fără concurs. Un exemplu elocvent este la Suceava. Iată un pasaj din articolul dela0:
„La Suceava, unde zeci de cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență au fost declarate pozitive la testul pentru coronavirus, direcția de sănătate e condusă de Silvia Boliacu. Traseul politic al directoarei Boliacu este unul întortocheat – și sugestiv. A ajuns la conducerea DSP Suceava în ianuarie 2020. A fost numită prin ordin al ministrului liberal Victor Costache. A trecut, de-a lungul timpului, pe la ALDE și PSD, care au instalat-o și susținut-o în funcția de subprefect al județului (din martie 2017 până în decembrie 2019, când premierul Ludovic Orban o înlătura temporar din funcția bugetară).”
Ultima întrebare:
15. Cu ce se diferențiază PNL de PSD în privința numirilor în funcții publice și a deschiderii spre comunicare și corectă informare?