Într-un sondaj publicat de Newsweek în septembrie 2018, MRI (viitorul PLUS) era un pic peste USR, ambele partide fiind în jurul a 13%.
Dan Barna nu apărea în poluri ca figură publică – sub 2%, iar Dacian Cioloș avea o intenție de vot de 28%, fiind pe locul 2 ca popularitate.
Până în septembrie 2018, m-am ocupat de comunicarea MRI împreună cu Liviu Iolu. Am renunțat pentru că m-am speriat de lipsa de disciplină a colegilor mei și volumul enorm de muncă. Cu excepția lui Dacian, care era foarte disciplinat, fiecare dintre oamenii care au pus bazele partidului comunicau cam cum îl tăia capul și se respectau din ce în ce mai rar indicațiile primite de la noi. Dragoș Tudorache nu comunica deloc așa că acolo nu erau probleme.
Competiția pentru vizibilitate și viitoarele poziții de putere oricum îmi făceau munca din ce în ce mai plină de șuturi și frustrări, așa că am fost fericit să renunț și să mă ocup de afacerea mea și de copiii din Ferentari. Devenisem inutil.
Am continuat să-l ajut din când în când pe Dacian pe partea de comunicare până în ianuarie 2019, când am făcut o gafă majoră de comunicare. Am scris un text repede, l-am trimis la editare și apoi, sub presiunea timpului, nu am mai verificat varianta primită. Textul a putut fi citit într-o notă de scandal și presa s-a folosit imediat de oportunitate așa cum aș fi făcut și eu dacă aș fi avut ocazia.
Am vrut imediat să-mi asum greșeala și să-mi dau demisia. Dacian m-a rugat să continui, dar am ieșit de tot din partea de comunicare.
Eram în conducerea MRI la momentul primelor negocieri cu USR. Dan Barna nu a ezitat nici el să sancționeze greșeala mea în momentul când am discutat despre posibile idei de reformare a comunicării celor două partide. Eram în acel moment pe departe cel mai experimentat om pe comunicare pe care îl aveau cele două partide, Liviu Iolu nefiind deloc implicat în negocieri.
Nu exista niciun sondaj care să ne pună cu mai mult de 1,8% sub USR și au fost sondaje în care MRI era peste USR. Toate sondajele comandate de PLUS arătau că noi am fi avut potențialul cel mai mare de creștere, mai ales în condițiile scandalurilor interne de la USR.
Într-un sondaj IMAS comandat de USR, la începutul lui octombrie 2018, MRI era la 10,1, iar USR era la 9,6.
Negocierile cu USR pentru europarlamentare au început în aceste condiții. În momentul în care a apărut PLUS, numărul oamenilor care și-au exprimat în scris să intre în partid era de peste cinci ori mai mare decât numărul membrilor USR (undeva la peste 30.000 comparativ cu mai puțin de 6.000 de membri USR).
Din păcate, greșeala aproape incredibilă a conducerii PLUS de a nu verifica fondatorii partidului (unul dintre fondatori a fost fiul unui securist celebru) a dus la un recul imediat. Chiar și așa, diferența în sondaje între USR și PLUS nu a fost niciodată mai mare de 5,5 %, media fiind undeva la 3%.
Dacian Cioloș a rămas la o intenție de vot de 28%, în timp ce nimeni din USR nu trecea pragul de 2%. În momentul negocierilor USR PLUS, am fost foarte clar: credeam că e nevoie de o fuziune. Am votat împotriva Alianței (singurul din conducerea PLUS) pentru că am fost convins că negocierile vor duce la un dezastru pentru PLUS. La scurt timp după asta, am ieșit din partid.
PLUS, de atunci, scade constant. Sunt convins că nu aș fi putut schimba mare lucru dacă aș fi rămas și cel mai probabil aș fi fost un factor negativ în dezvoltarea celor două partide. Cel mai probabil aș fi demotivat oameni care altfel au făcut multe lucruri foarte bune.
Între timp, USR a crescut ajutat de o campanie care a profitat de vizibilitatea celor mai importanți vectori de imagine ai colegilor de Alianță – Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu. Marea majoritate a oamenilor au asimilat PLUS-ul USR-ului și brand-ul PLUS aproape a dispărut exact așa cum a dorit comunicarea celor de la USR.
USR a fost toxic pentru PLUS. Cifrele arată asta.
Latura exaltată a USR a fost continuu nemulțumită de faptul că pe listele pentru europarlamentare a fost un număr egal de candidați. Nu contează desigur pentru nimeni care era imaginea celor două partide la începutul negocierilor. Nici faptul că nu există comparație între calificările candidaților celor două formațiuni sau că partidul unde activează este extrem de vocal pe partea de meritocrație și salvarea României sau că algoritmul era clar favorabil USR, în condițiile oricărui scor în afara intervalului de 22%-25%.
În ultima vreme, foarte mulți oameni din USR sunt extrem de critici și de nemulțumiți când vine vorba de PLUS. Este drept că PLUS a făcut multe greșeli, iar conducerea lui este departe de a fi capabilă să producă ceea ce au indicat că ar putea face. Dar este o dovadă fie de ipocrizie, fie de memorie selectivă din partea USR să nu vadă că principala vină pentru prăbușirea PLUS este în fapt chiar partenerul de Alianță. USR.