25 comentarii- Ziarul încurajează punctele de vedere diferite și consideră că dezbaterea argumentată este parte a existenței libere a unei publicații.
În interviul recent publicat de scriitorul Vasile Ernu cu sociologul Gelu Duminică despre numărul romilor declarați în recensământ, am constatat că au fost strecurate o serie de informații eronate de către sociolog. Pentru buna informare a cititorilor consider că anumite rectificări, contextualizare și utilizare a datelor oficiale ar contribui la o perspectivă mai realistă.
Tema abordată de cei doi e legată de motivele pentru care o bună parte dintre romi nu și-au declarat public identitatea etnică și dacă nu cumva excluderea termenului de „țigan” din chestionarul folosit la recensământ ar fi cauza acestui fenomen.
În istoria (scurtă) a recensămintelor postdecembriste, minoritățile au fost recenzate folosind etnonimul oficial (persoană romă) și – pentru a nu rata persoane care sunt din aceeași minoritate, dar din diverse motive se identifică cu alt etnonim – a fost produsă și atașată o listă de subcategorii categoriei oficiale.
Astfel, în cazul romilor, la recensământul din 2011 au existat următoarele subcategorii: „rom, băieș, boldean, caștal, căldărar, cărămidar, cocalar, gabor, geambaș, lăieș, lăutar, pletos, rudar, spoitor, țigan, țigan de mătase, ursar, vătraș, zavragiu”.
Platforma Civică Aresel pe care o coordonez a formulat public o serie de obiecții privind exonimele atribuite romilor, termeni în genere peiorativi („țigan”, „țigan de mătase”, „pletos”, „cocalar” sau „caștal”). Chiar dacă unii termeni au fost asimilați de romi în autoidentificarea lor cu neromii (țigan fiind cel mai întâlnit), am considerat că în documentele oficiale ale statului român nu pot exista astfel de apelative defăimătoare.
Acceptarea tacită a deciziei Guvernului de a-i denumi pe romi
În acest context, am organizat o serie de consultări cu societatea civilă romă pentru a calibra împreună abordarea. În urma discuțiilor au apărut două perspective diametral opuse, respectiv abordarea principială (comunicarea cu instituțiile publice responsabile și semnalarea problemelor denominațiilor acordate romilor de către statul român) sau acceptare tacită a modului în care Guvernul român a înțeles să îi mai numească oficial pe romi (cu speranța unui presupus număr mai mare de romi autodeclarați la recensământ).
Atunci, am constatat cu dezamăgire că varianta preferată de cei mai mulți activiști „romi” a fost cea a acceptării tacite. Una dintre aceste persoane, cu părere e rău, a fost și sociologul Gelu Duminică.
Astfel, Platforma Civică Aresel și-a asumat singură un demers de corectare a modului în care romii (și subgrupurile de romi) urmau să fie numiți în documente oficiale. Și da, a reușit o schimbare istorică în abordarea guvernului, cu toată opoziția clasei politice rome și a unor „specialiști”. Campania Aresel nu a fost mai mult decât o scrisoare fundamentată pe date și o solicitare fermă de excludere a termenilor peiorativi, trimisă tuturor instituțiilor relevante în această speță.
Tot la capitolul context, cred că este important să reamintesc faptul că dacă termenul „țigan” este inacceptabil, pentru că reprezintă o jignire, o trimitere la statutul anterior de sclav al romilor, o poreclă atribuită romilor și folosită în mod peiorativ.
Nu văd nici un motiv pentru care noi, activiștii și intelectualii romi, am considera oportună folosirea acestuia într-un act oficial, chiar dacă ar aduce un număr mai mare de romi la recenzare. E o chestiune simplă, ce ține de principii etice față de cetățenii români, indiferent de etnia lor.
Mai mult, ține de responsabilitatea noastră în a continua lupta începută de fondatorii mișcării romilor din România, precum Nicolae Gheorghe sau Vasile Ionescu, pentru care eliminarea apelativului „țigan” a fost un element important de afirmare a dreptului la autodeterminare, un principiu de neclintit.
Erori factuale și teama de asumare a identității a persoanelor rome
Dincolo de context și principii, consider că unele informații prezentate de Gelu Duminică în interviul cu Vasile Ernu au fost eronate. Iată câteva exemple:
Gelu Duminică: „Da, există și o altă explicație. Ea e specifică, ține de subcodurile realizate în recenzare sau autorecenzare. La presiunea unor organizații rome, unele denominații folosite în subcodificare, extrem de populare și asumate la nivel comunitar, au fost «șterse» din listă. Cu alte cuvinte, dacă omul se declara «țigan» (și alte câteva) ajungea să nu mai fie numărat la minoritatea romilor, ci în altă parte (alte minorități). De pildă, în 2011, cam vreo 200.000 de romi s-au declarat «țigani»”.
În primul rând, sociologul a vrut să spună că un număr mare de romi care se identifică ca „țigani” ar fi fost automat înregistrați la „alte minorități”. Într-adevăr, există un capitol numit „alte etnii” la care se puteau înregistra cei care nu se regăseau în lista de etnii utilizată de operatorii INS. Doar că, potrivit datelor preliminare INS, la acest capitol s-au autodeclarat doar 19.510 persoane. Chiar dacă, prin absurd, toți s-ar fi declarat în realitate „țigani”, tot nu ar fi egalat numărul de romi care s-au declarat la recensământul de 2011.
În al doilea rând, în „pilda” de mai sus, din neant, Gelu Duminică susține că au fost aproximativ 200.000 de romi care s-au declarat țigani la recensământul anterior – fiind o subcategorie la romi. În realitate, conform datelor INS, la recensământul din 2011 (care pot fi obținute doar cu solicitare, nu sunt disponibile public) s-au autodeclarat doar 27.904 persoane ca fiind „țigani”.
Din punct de vedere statistic, din totalul numărul romilor declarați la recensământul din 2011, în subcategoria „țigan” s-au înregistrat doar 4,4% persoane. Restul, de peste 95% s-au declarat romi sau o altă subcategorie.
Gelu Duminică: „«De vină e rasismul» e o afirmație parțial adevărată. Sigur că frica de asumare a identității în spațiul public este generată de rasism (transpusă în automarginalizare), însă, în contexte mult mai dure decât cele din 2022 (vezi 1992, când erau conflicte interetnice sau 2002, când romii erau percepuți ca principalii vinovați pentru imaginea României în Europa), numărul celor care și-au asumat etnia a fost pe trend ascendent”.
Frica de asumare a identității etnice, în cazul romilor, are ca fundament un recensământ special făcut în 1942 pentru deportarea „țiganilor”. În memoria colectivă a romilor acest episod este extrem de bine reprezentat de traumele bunicilor.
Atunci, dorind să își protejeze familiile de ceea ce le era cunoscut deja, ei au transmis transgenerațional – așa cum au știut mai bine – frica de autoritate în ceea ce privește declararea identității etnice. Contextul din timpul recensământului are relevanța sa, dar istoria negativă mai sus menționată reprezintă factorul declanșator. „Trendul ascendent” pe care Duminică îl menționează este valid și pentru recensământul din 2022. Romii, proporțional, sunt în creștere, iar mobilitatea europeană și migrația sunt cel mai probabil cauzele care explică numărul mai mic – de facto – de romi autoidentificați.
De asemenea, conflictele interetnice între etnici romi și neromi (români, maghiari) au debutat în anii 90 și au continuat până în vremurile noastre, în forme diverse și cu intensități diferite. Din știința mea, nu există o cercetare care să probeze legătura dintre evenimentele postdecembriste și influențarea procentului de autodeclarare a identității etnice a romilor.
Dar, așa cum indică nenumărate cercetări, rasismul istoric și perpetuu este o cauză pentru care romii aleg să nu își declare identitatea etnică de teama consecințelor pe care le-ar putea întâmpina, așa cum au pățit și bunicii lor.
„Vasile Ernu: Pe cifrele finale apar 2,5 milioane de oameni care nu au date despre etnie, limbă maternă sau religie. E o cifră imensă. Cum interpretăm acest lucru?
Gelu Duminică: Ca o limită a unei cercetări. Orice cercetare are limite, chiar și un recensământ. Reamintesc că în 2011 am avut peste un milion de oameni care nu au fost recenzați, dar ale căror date au fost luate din resurse administrative. Sigur că cele care țin de nivelul intim al cetățeanului (etnie, religie, limbă maternă) nu pot fi disponibile decât prin autodeclarare”.
Răspunsul la „de ce avem atât de puțini romi declarați față de numărul estimat?” se află chiar în întrebarea lui Vasile Ernu. Cei mai mulți romi, din păcate, rămân ascunși în „limitele cercetării”, din motivele menționate mai sus: frica și rușinea asumării publice de teama repercusiunilor. În plus, există un fenomen identificat în mai multe cercetări și anume internalizarea stigmatului etnic. Unul din efectele acestui fenomen este tocmai negarea propriei identități.
Lecții învățate din acest dialog
Termenul „țigan” nu poate fi peiorativ într-un moment și salvator într-un alt moment.
Sigur, oricine poate alege cum se autoidentifică, pentru asta există capitolul „alte etnii”, după cum ați văzut, nu foarte populat. Și, datorită Platformei Civice Aresel, recensământul din 2022 este primul în care toți termenii peiorativi la adresa romilor au fost excluși.
Altfel, principala preocupare a noastră, a intelectualilor și activiștilor romi, ar trebui să fie cum îi aducem pe cei cărora le e teamă sau rușine să își autodeclare identitatea etnică în rândul romilor, nu de cum „țigănim” romii: „Obiectivul comun al Mișcării Romilor ar trebui să fie clar: organizarea, mobilizarea și eventual remobilizarea romilor, bazat pe continuarea luptei împotriva rasismului și discriminării”, susținea Nicolae Gheorghe, fondatorul mișcării romilor în unul din ultimele sale texte, „Choices to be made and prices to be paid” („Alegeri care trebuie făcute și prețuri ce trebuie plătite” – n.r.).
Erorile sunt umane, oricine poate greși, important e să le putem depăși la un moment dat și, da, Gelu Duminică chiar a făcut asta:
Gelu Duminică: „Mulți dintre români au trăit în deceniile comuniste, dar și în primele de după decembrie 1989, în care folosirea termenului de «țigan» era firească. Pentru romi însă, el echivalează cu discriminarea, cu suferința transmisă din generație în generație. Vreme de sute de ani, «țigan» era sinonim cu «a fi rob», locuitor fără drepturi. Printr-o înțelegere socială, nu lipsită de contradicții și opoziție, «țigan» a fost abandonat încet, încet pentru termenul de «rom». Inițial a fost scris cu doi de «r», apoi cu unul singur. «Rom» nu e o concesie, ci un apel la demnitate, un fel de a nu-ți insulta concetățenii numindu-i împotriva voinței lor «țigani», consideră astăzi nu doar romii, ci și o bună parte a societății majoritar de origine românească”.
Mă bucură că, în același interviu, paradoxal, Gelu Duminică revine la poziția oficială a oricărui activist rom, un fel de muzică de fundal, practic anulându-și toată argumentația pro-folosirii termenului de „țigan” într-un act oficial al statului în care plătim taxe. Mai mult, așa cum am demonstrat mai sus, justificările sale privind motivele pentru care numărul romilor la recensământul 2022 este mai mic decât cel din cadrul recensământului din 2011 sunt doar erori analitice.
Eroarea e umană, o înțelegem, e bine că poate fi depășită.