Dezamăgiri. Politica românească, o experiență mai rea decât băgatul în portbagaj și amenințările cu moartea

Mi-am căutat prin documentele mele o strategie pe comunicare pentru un client și am dat peste ceea ce pregătisem pentru viitorul PLUS la începutul lui septembrie 2018. Am recitit documentul cu o detașare de care nu mă credeam în stare. Documentul de atunci s-a dovedit a fi neașteptat de exact în previziunile sale.

Am scris că, dacă vom continua să fim atât de lipsiți de disciplină pe partea de comunicare, vom deveni irelevanți în sondaje. Că fără a promova masiv oameni capabili să facă lucruri în comunități – și nu numai – și să vorbească despre a face lucruri vom pierde rapid din credibilitate. Că fără a respecta o strategie de comunicare menită să atingă și oamenii care nu cred că Dacian sau PLUS e salvarea națiunii, partidul va părea rupt de realitate, arogant, distant și va pierde o mare parte a susținătorilor fără să-i câștige pe cei nehotărâți sau votanții PSD/ALDE.

Nu, nu am simțit nici un fel de satisfacție, nu era nici o mare filozofie în a prezice asta. Cum ceea ce am propus atunci nu s-a materializat în nici un fel, în ciuda discuțiilor repetate avute cu membrii fondatori, am decis, tot în septembrie 2018, să mă las de sportul de a coordona comunicarea politică la partid.

Recomandări

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Experiența dură a politicii

Politica a fost o experiență dură pentru mine. Am fost membru PLUS pentru câteva săptămâni și am demisionat într-un moment critic în care nu ar fi trebuit să o fac. A fost rău pentru partid, dar bine pentru capul meu. Mi-a fost imposibil să mai continui, în ciuda faptului că din afară nu a avut niciun sens plecarea mea atunci.

Și cumva abia acum mi-am dat seama cât de ciudată e toată chestia asta.

Nu am renunțat la voluntariatul în ghetou nici după ce am fost îngrămădit într-un portbagaj, nici după amenințările cu moartea ale unor infractori destul de periculoși, nici după înjurăturile unora dintre cei pe care i-am ajutat foarte mult.

Totuși, am renunțat la politică rapid. Acuzele a tot felul de binevoitori cum că mi-aș fi căutat o sinecură sau o cale de a fura și a mă îmbogăți mă iritau grozav. De asemenea, mi se părea incredibil de necinstit să fiu acuzat de greșelile și declarațiile colegilor mei de partid și eram foarte frustrat de direcția generală decentă, dar frustrant de non-conflictuală și plictisitoare a oamenilor care comunicau în numele partidului.

Recomandări

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

De ce am eșuat atât de rapid?

Întrebarea care mă frământă este de ce am eșuat, totuși, atât de rapid.

E clar că nu mă potriveam, deși în jurul meu, inițial, erau numai oameni pe care îi admiram. În mod clar m-a speriat felul în care se poziționau pentru pozițiile de putere, și transformarea unora dintre ei din oameni cu foarte mult bun-simț în competitori nu rar lipsiți de scrupule a fost o chestie neașteptată.

M-a obosit să văd încet, dar sigur cum neîncrederea se transformă într-un fel de paranoia și cum apar ipocrizia și dezgustul. Cum deschiderea inițială pentru comentarii critice și reticența la pupincurism nu numai că începuseră să dispară, dar apăreau semnele unei inversări a priorităților.

Totuși, de ce nu am fost capabil să schimb ceva sau să amân un pic decizia?

Habar nu am. Cel mai probabil, un amestec de multe. Nu mi-a fost deloc clar ce am vrut eu de la politică. Am vrut să fie bine ca să nu fie rău, vorba singurului Rege în fața căruia mă înclin.

N-am devenit mai buni, dimpotrivă

Recomandări

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Am fost convins când am intrat în mișcarea care a devenit PLUS că va fi mult mai fain de cum era cu voluntariatul în Ferentari. Am fost sigur, sigur că urma să ne obligăm unii pe ceilalți să fim mai buni și mai responsabili.

Cred că cel mai rău lucru când vine vorba de politica noastră nouă e să-mi recunosc că am văzut că oamenii buni sau chiar excepționali din PLUS și USR mai degrabă au tendința să meargă exact în direcția opusă. Nu mi se pare că au devenit mai buni. Au devenit mai meșteri în a juca roluri care nu li se potrivesc, mai paranoici, mai blablagii, mai aroganți, mai lipsiți de scrupule, mai cinici și mult prea dependenți de noile lor personalități.

Când vom scăpa de oamenii toxici din politică

Sigur și eu mergeam tot pe direcția asta. Probabil de asta am și demisionat. Soluții există și despre ele am mai scris, însă sunt convins că există zero apetit pentru ele. Habar nu am cum altfel s-ar putea schimba lucrurile, dar cred că oamenii care chiar ar trebui să intre în politică nu vor să audă de asta de teamă că politica îi va urâți.

Numai atunci când va exista un grup de oameni hotărâți să se ajute pe ei și pe cei din jurul lor să devină mai buni cred că vom scăpa de oamenii toxici din politica noastră. Sunt oameni noi în politică, capabili să facă asta, iar Dacian este un lider cu foarte mult bun simț. Nu este singurul. Timp este.

Altfel vom fi în continuare conduși de nulități, mârlani și foști securiști de tip Ponta, conducerea PSD-ului, Băsescu, Tăriceanu, Meleșcanu și toți cei ca ei.

Urmărește-ne pe Google News