Ultima zăpadă (Allen Eskens, Editura Paladin)
Joe este un student care nu-și trăiește tinerețea așa cum trebuie. La 21 de ani, are responsabilitatea fratelui său autist și amândoi au crescut, cu chiu-cu vai, în prezența unei mame îndrăgostite de alcool, de jocuri de noroc și de bărbați nefaști. În viața lui aglomerată, cu mai multe slujbe și cursuri la facultate, are o misiune urgentă și crucială pentru viitorul lui – trebuie să scrie o biografie și nu are foarte mult timp la dispoziție.
În urmă cu 30 de ani, Carl, acum veteran de război, a fost acuzat și încarcerat pentru crimă – a omorât, conform dosarului, o femeie pe nume Crystal. Acum locuitor al unui azil de bătrâni, acesta îi trezește interesul lui Joe pentru referatul său. Amândoi par a avea în comun faptul că viața nu a fost, pentru nici unul dintre ei, o felie de tort cu ciocolată.
Rămâne de văzut dacă întâlnirea dintre cei doi va însemna o adevărată spovedanie pentru omul aflat la sfârșitul existenței sale sau dacă minciunile care i-au marcat drumul greu prin viață îi vor mânji și biografia din tema tânărului Joe.
Cartea vorbește, printre rânduri, despre dorința de salvare a propriei persoane prin încercarea de a-i mântui de alții. Dincolo de povestea întortocheată și tensionată, Eskens scrie depre umanitate și compasiune.
Legenda lui Kevin (Phillip Reeve și Sarah McIntyre, Editura Booklet)
Cărțile Booklet Ficton sunt speciale prin faptul că ele vin spre cititor atât în varianta în limba engleză, cât și în varianta în română. Cititul comparativ bilingv îi poate ajuta pe copii să înțeleagă mai bine o limbă străină, iar când cartea cu pricina vorbește despre “un ponei rotofei, cu aripi mici și zburlici” parcă și lectura devine mai plăcută.
Kevin, poneiul grăsuț, dormea într-o noapte în cuibul său aflat în vârful unui pom, când o furtună dezlănțuită îl smulge din patul său și din somnul său dulce și-l poartă până în oraș.
Întâmplător sau nu, Kevin cel derutat și speriat ajunge pe balconului unui puști pe nume Max. Ploaia însă continuă parcă la nesfârșit, orașul e inundat și se umple de creaturi malefice, care nu au deloc gânduri de pace. Cei doi trebuie să readucă normalitatea în orășel, dar pentru asta au nevoie de o cantitate considerabilă de biscuiți.
Cartea are niște desene delicioase, care fac ca atmosfera creată de Reeve și McIntyre să prindă viață sub ochii micului cititor. Tocmai bună așa, de final de vacanță.