Solstițiul de iarnă este fixat în zilele noastre, pe 21 decembrie, dar în lumea arhaică era serbat în jur de 25 decembrie. Orientul Antic avea numeroase ritualuri dedicate unei zeițe, un fel de născătoare de lumină, iar ritualurile dedicate lui Mithra, unul dintre cei mai importanti zei precreștini, se țineau tot pe 25 decembrie.

La Roma, ziua aceasta era dedicată soarelui învingător (Dies Solis Invicti Nati), fiind precedată de carnavalul Saturnaliilor (serbări ale schimbării). Și în spațiul nostru există indicii despre o zeitate feminină, celebrată la această dată, în timpurile tulburi ale secolului al III-lea – o domna (apelativ dat divinităților).

Și cum miturile nu dispar, am început să caut urmele acestei zâne solstițiale, îngropată poate sub mormanele de simboluri ale timpului și ale degradării. Și-așa am ajuns iarăși la Consânzeana, care apare obsesiv și în cele mai variate contexte, de la basme la descântece și la colinde, ca zeiță astrală, născută în lumea morților, amestecată în treburile celor vii.

Socotită zeitate lunară, descinsă din Sancta Diana și dintr-un alt prototip păgân (Vasile Pârvan, Eliade), își păstrează valențele și în creștinism. Apare asociată cu Sânzienele dar și cu Crăciunul, ca paznică a porților solstițiale. Chiar și numele ei seamănă cu un refren de descântec.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Dintre multele basme am ales unul, cules de Hasdeu, în 1885, din satul Uscați, jud Neamț. Este de departe unul dintre cele mai stranii basme, căci Ileana Consânzeana apare aici ca stăpână peste un ținut luminos, de pe celălalt tărâm.

Nimeni nu poate ajunge acolo, pentru că la hotare veghează această femeie, cu puteri supraomenești. Frumoasă și fragilă în mod curent, în caz de primejdie, se transformă într-un monstru. Mai precis, printr-o vrajă străveche, ia forma a trei femei gigantice și înaripate, dar la nevoie se putea multiplica la infinit.

Oricine îndrăznea să calce hotarul era înghițit cu viteza fulgerului, iar în scurt timp, din ceafa uriașelor femei ieșeau oasele nefericiților. Din acest motiv, lângă hotar, se afla Valea Albă, numită așa din cauza oaselor care albeau locul.

De această Consânzeană frumoasă și crudă s-a îndrăgostit Păjuroiul. Dar să nu vă închipuiți că era o pasăre de pradă, ci chiar împăratul tuturor păsărilor și stăpânul Timpului. El locuia într-un copac uriaș, care avea 12 ramuri, ca și cele 12 luni sau 12 spițe ale roții zodiacale. Vârful ajungea până la cer, pe fiecare frunză se ridicau palate și cetăți aurite. Iar copacul acesta se afla în mijlocul ținutului pe care-l păzea Consânzeana.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Poveste de Crăciun | Basmul straniu cu Ileana Cosânzeana, cules de Hasdeu dintr-un sat nemțean

“Erotocrit”, roman de secol 18, cu desene românești, printre puținele laice ale acelui veac

Păjuroiul era un tip impozant, îmbrăcat cu haine scumpe, numai catifea și mătase, pantofi din piele fină, iar pe ciocul aurit îi strălucea o piatră de smarald. Și-avea o voce plăcută, ca foșnetul îndepărtatelor păduri.

Însă Consânzeana iubea singurătatea de pe domeniul ei aproape pustiu, iar în afară de grija pentru apărarea hotarului, nu exista absolut nimic.

Păjuroiul trecea cu eleganță pe deasupra ținutului, iar Ileana se prefăcea că nu-l vede. Nici măcar accidental nu i-a trimis vreo privire. Ea făcea pași fermi spre hotar, iar părul auriu, risipit deasupra întregii moșii, răspândea acel parfum care distrugea liniștea galantului Păjuroi.

El își foșnea penele în ritmul suspinelor, iar ea arunca la fiecare mișcare săgeți otrăvite, obligându-l să se refugieze în frunzișul copacului său. Nu avea nicio șansă, nu vedea sfârșitul acestei drame.  Să nu-mi spuneți că nu țineți cu el, numai pentru că era Păjuroi! Avea o finețe în gesturi și un mod delicat de-a sta de vorbă cu tine, încât vă spun sigur că v-ar fi plăcut!

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Își făcuse obiceiul să privească din înălțime toate mișcările Consânzenei, numărând tacticos clipele, după cum i-o cerea misiunea. Iar observația și răbdarea sunt două virtuți meritorii, de la care decurg bucurii și o neprețuită răsplată.

Într-o zi, Păjuroiul a făcut o descoperire care avea să-i schimbe destinul: și-a dat seama că toată îndrăzneala zânei înaripate venea de la un inel fermecat. Acesta o făcea puternică și lipsită de milă. Cum și-l punea pe deget, nu-i mai plăcea nimic în lume, nu mai iubea.

Ca să n-o lungim inutil, Păjuroiul și-a întins aripile și-a zburat spre iatac, la ceasul amiezii, iar când ciocul său a atins inelul, Consânzeana a fost învăluită în ceața  pasiunilor omenești.

Iar cum hotarul n-a mai fost păzit cu nădejde, mulți eroi au plecat spre ținutul acelei lumi, pentru a o elibera pe stăpână. Încât putem spune că toate basmele despre Consânzeana s-au scris după-acea, după aventura ei cu acel Păjuroi care ține în ghearele lui Timpul.

 Iar mâine, cu fiecare minut care face ca ziua să crească, și tu vei primi un strop din dorințele lui.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI