2 comentariiRadu Tănăsescu a fost cofondator, împreună cu Costel Badea, al postmodernismului în arta ceramică din România în anii 70. Este unul dintre numeroșii artiști români care au ales calea exilului în Occident. Așa și-a păstrat Tănăsescu libertatea de expresie în perioada tot mai tulbure a totalitarismului comunist din țara sa natală.
Premiu național la 31 de ani
Născut la Cluj pe 16 iunie 1947, într-o veche familie de intelectuali și artizani ardeleni, el studiază ceramica și artele decorative mai întâi la Cluj, apoi la București. Aici a obținut diploma de merit a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, în 1972.
Lucrează în atelierul său din București și participă la numeroase expoziții în țară și străinătate, iar în 1978, la doar 31 de ani, primește Premiul Național al Artelor Decorative, care îi premiază opera.
Fântâna din Medgidia
Participă la ceea ce este cunoscut în lumea ceramiștilor din România ca „fenomenul Medgidia”, din anii 70 – creând o frumoasă fântână, care poate fi admirată și acum în orașul dobrogean.
În 1979, părăsește definitiv România, odată cu înăsprirea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, și se stabilește mai întâi în Germania, cu un atelier la Köln.
La începutul anilor 90, merge în Franța profundă, la Centrul de Arte Contemporane La Forge, aproape de satul occitan Rivel, între Toulouse și Perpignan. Aici, la o oră de Mediterană, lucrează alături de un grup de artiști români expatriați, printre care pictorul și graficianul Șerban Gabrea, sculptorii Bata Marianov, Nicolae Fleissig și Ariel Moscovici și ceramistul Alvaro Botez.
„Asta e meseria mea. Altceva n-am”
Descoperă, în apropiere de Rivel, ruinele unei vechi mori de apă, Le Moulin de lEvêque, unde se stabilește și își construiește atelierul.
Își dedică apoi tot timpul și energia reconstruirii vechii mori, care datează dinainte de Revoluția franceză.
După o lungă tăcere, revine încet, încet, la olărit, cu o ultimă ardere în octombrie 2022, pentru a participa la o expoziție de grup, intitulată Momentum (Elan Vital), în satul morii sale, Rivel.
„Asta e meseria mea. Altceva n-am. Ceramica are sculptură, pictură, formă, culoare, are de toate. Şi tehnică, şi chimie, în sensul că, atunci când faci ceramică, trebuie să cunoşti o grămadă de lucruri,” spunea el, răspunzând unei anchete realizate de Observatorul Cultural înainte de bienala internațională de ceramică de la Cluj-Napoca din 2015. „…E un fel de meserie arheologică… E o meserie de romantici.”
„…Dacă nu poţi trăi din meseria asta, ori renunţi, ori o faci pentru tine. Ceea ce am eu de gând să fac. Şi poate vin vremuri mai bune, nu ştiu”, încheia artistul.
Ceramica sa târzie este influențată de arta japoneză, unde se îmbină naturalul cu hazardul și jocul cu focul și materia. După o lungă și curajoasă luptă cu o boală necruțătoare, se stinge din viață pe 23 martie 2023, în moara sa iubită din Pirinei.
Fie ca memoria și pomenirea acestui om bun și liber, smerit olar al bunului Dumnezeu, să fie veșnice!