Presa ca barometru al societății românești. De ce e nevoie de o veritabilă elită în rândul noii generații de români

E clar că mintea umană nu poate procesa inteligent, cu temei moral sau cognitiv, o asemenea cantitate de „știri” care se anulează reciproc, într-o devălmășie haotică. Pe de altă parte, citim cu precădere informațiile ambalate strident, care anunță bătălii, scandaluri, excese, anomalii și aberații. Și tocmai pentru că selectăm cu precădere expresia smintelilor cotidiene, am devenit imuni la alerta reală.

La urma urmelor, știm că oroarea care ni se vinde, pentru a ne capta atenția, e rezultatul unui machiaj de culise, îngroșat din rațiuni de marketing sau de „rating”. Devine tot mai greu să faci diferența dintre exagerarea comercială și riscul unui fenomen de societate negativ, care merită îndreptat prin eforturi colective.

Există însă și la noi pretenția unei prese „quality”. Emisiuni de radio, TV, editoriale din presa scrisă, feluriți autori cu blog personal sau site-uri de știri care caută să respecte cât de cât regulile jurnalismului autentic. Nu stă chiar tot ce citim, auzim sau vedem sub zodia senzaționalului ieftin, de bâlci al deșertăciunilor. Nu toți producătorii de conținut media vădesc spirit de turmă, copiind mecanic agenda colegilor mai harnici, până la sugestia paranoică a unui „ordin pe unitate” (marota celor ce perpetuează, conspiraționist, legenda unui stat paralel).

Recomandări

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

Putem găsi jurnaliști sau publiciști care-și verifică datele din surse independente, se străduiesc să scrie concis și clar, păstrează un ton decent, evită atacul la persoană și propun analize argumentate, ocolind abuzul de păreri subiective, adesea calomnioase. Ei se adresează din start unui public exigent și educat, care n-are timp de pierdut cu prostii, grosolănii și minciuni țipătoare.

Realitatea rămâne totuși scindată între o masă de consumatori superficiali, pavlovian obișnuiți cu trivialitatea iresponsabilă, dar „glumeață”, și cei puțini, capabili să guste virtuozitatea stilistică, abstracția analitică, gravitatea eleganței ideatice sau fructul (adesea amărui) al lucidității critice.

N-ar fi exclus ca situația pe care o descriu să corespundă, pur și simplu, normalității democratice. Pe măsură ce – prin educație, călătorii, dezvoltare economică și maturizare civică – vom ridica media culturală a națiunii, vom vedea că publicul cere tot mai mult presă adevărată, așa cum respinge mereu mai conștient borhotul tabloid.

Chiar dacă populismul, din nefericire dominant în democrațiile avansate, va continua să erodeze (și) democrațiile emergente din estul post-comunist, se cuvine să încurajăm jurnalismul de bună calitate, pentru că simpla lui prezență, marginală, dar prestigioasă, devine o contrapondere eficientă și rămâne un model pentru viitorul apropiat.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Asanarea deontologică a peisajului mediatic românesc merge în paralel cu lenta creștere a pieței de carte. Cei care deprind plăcerea lecturii – de la cea savant-academică, până la beletristică sau textele de popularizare a științei – sunt și cei care vor face tot mai des urticarie în prezența articolelor scrise cu piciorul, a „burtierelor” semidocte și agramate sau a manipulărilor rudimentare, destinate parcă unei gloate de troglodiți.

Cartea subzistă, în vreme ce televiziunea declină deodată cu afirmarea socio-profesională a generației nativilor digitali. Publicul care a aplaudat masochist relele din presa mainstream a „tranziției” urmează o curbă biologic descendentă, pe măsură ce publicul mai tânăr se școlește în universități apusene și se constituie într-o avangardă scutită de naivități și dornică să iasă din grotă. Cu toate că această nouă elită nu prea are loc în politică, unde lacăte grele stau pe ușa atâtor partide expirate, nimic n-o va împiedica să remodeleze societatea din zona afacerilor, a creației intelectuale și a școlii.

Prin anii 2000, se spunea că până și șefii expatriați ai unor companii multinaționale din țara noastră au fost dați pe brazda corupției și a celorlalte năravuri locale, adică au fost (peiorativ) „românizați”.

Recomandări

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Vreau să sper că, dacă măcar un sfert dintre zecile de mii de juni români, care au absolvit studii demne de acest nume, se vor întoarce acasă (sau vor evita emigrarea), ei vor fi capabili să nu plonjeze în baia acidă a miștocărelii, delăsării și formei fără fond, încă specifică nouă, celor care am supraviețuit comunismului și ne-am străduit – prin propria elită – să conducem România spre lumea liberă.

Urmărește-ne pe Google News